ARTICOL UNIC
Anexa la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 125/2016 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.045 din 23 decembrie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
– domnul deputat Șerban Ciprian-Constantin, aparținând Grupului parlamentar al PSD, trece de la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice la Comisia juridică, de disciplină și imunități, în calitate de membru;
– domnul deputat Arsu Alin-Ionuț, aparținând Grupului parlamentar al USR, este desemnat în calitate de membru al Comisiei pentru muncă și protecție socială și al Comisiei pentru egalitate de șanse pentru femei și bărbați;
– domnul deputat Bulai Iulian, aparținând Grupului parlamentar al USR, trece de la Comisia pentru egalitate de șanse pentru femei și bărbați la Comisia pentru afaceri europene, în calitate de membru;
– domnul deputat Popa Mihai Valentin, aparținând Grupului parlamentar PRO Europa, este desemnat în calitate de membru al Comisiei pentru regulament;
– domnul deputat Marton Arpad-Francisc, aparținând Grupului parlamentar al UDMR, trece de la Comisia juridică, de disciplină și imunități la Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, în calitate de membru;
– domnul deputat Kelemen Hunor, aparținând Grupului parlamentar al UDMR, trece de la Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă la Comisia pentru politică externă, în calitate de membru;
– domnul deputat Korodi Attila, aparținând Grupului parlamentar al UDMR, trece de la Comisia pentru politică externă la Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, în calitate de membru;
– domnul deputat Moise Costin-Sebastian, aparținând Grupului parlamentar al PMP, este desemnat în calitate de membru al Comisiei pentru transporturi și infrastructură și al Comisiei pentru afaceri europene.