HOTĂRÂRE nr. 668 din 9 septembrie 2019

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 12 septembrie 2019
Entered into force
12.09.2019
Consolidated form as of
12.09.2019

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. VII din Legea nr. 49/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil și pentru modificarea altor acte normative,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Hotărârea Guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea și funcționarea Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 21 ianuarie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 1

(1) Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, denumită în continuare ISCIR, este organul de specialitate al administrației publice centrale cu personalitate juridică a cărui activitate principală este asigurarea, în numele statului, a măsurilor de funcționare în condiții de siguranță a instalațiilor și echipamentelor prevăzute în anexele nr. 2-4 la Legea nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

2. La articolul 3 alineatul (1), literele c) și c^1) se modifică și vor avea următorul cuprins:

c) autorizează, în conformitate cu cerințele tehnice și în condițiile stabilite în prescripțiile tehnice și de Legea nr. 64/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, persoane fizice sau juridice care realizează, pentru instalații și echipamente, verificări tehnice în vederea autorizării/admiterii funcționării, verificări tehnice în utilizare, verificări tehnice în utilizare pentru estimarea duratei remanente de viață, activități de construire, montare, instalare, punere în funcțiune, supraveghere tehnică, lucrări de revizie, reparații și de întreținere; pentru instalațiile/echipamentele din domeniul nuclear se vor respecta și dispozițiile Legii nr. 111/1996 privind desfășurarea în siguranță, reglementarea, autorizarea și controlul activităților nucleare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

c^1) avizează, în condițiile legii și conform prescripțiilor tehnice, programe și rapoarte tehnice, memorii și documentații tehnice la instalații/echipamente;

3. La articolul 3 alineatul (1), după litera e) se introduce o nouă literă, litera e^1), cu următorul cuprins:

e^1) atestă persoane fizice în vederea realizării responsabilităților stabilite în conformitate cu cerințele și în condițiile prevăzute în prescripțiile tehnice;

4. La articolul 3 alineatul (1), literele h) și n) se modifică și vor avea următorul cuprins:

h) emite, în conformitate cu cerințele și în condițiile stabilite în prescripțiile tehnice, avize obligatorii de instalare pentru instalațiile și echipamentele prevăzute în anexa nr. 1^2 și avize obligatorii de montare pentru instalațiile și echipamentele prevăzute în anexa nr. 1^3;

(...)

n) participă la constatarea cauzelor în care s-au produs accidentele la instalațiile și echipamentele supuse controlului ISCIR, evaluează efectele produse și dispune măsurile ce se impun privind siguranța în funcționare a acestora, după caz;

5. La articolul 3, după alineatul (1^1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^2), cu următorul cuprins:

(1^2) Pentru activitățile prevăzute la alin. (1) lit. c^1) ISCIR poate acorda împuterniciri persoanelor fizice și juridice autorizate, în conformitate cu prevederile prescripțiilor tehnice, prin ordin al inspectorului de stat șef.

6. La articolul 4, alineatele (1), (1^1) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:

Articolul 4

(1) În cadrul ISCIR funcționează 13 inspecții teritoriale fără personalitate juridică, prevăzute în anexa nr. 2.

(1^1) Numărul maxim de posturi aprobat este de 280.

(...)

(4) Salarizarea personalului din cadrul ISCIR se realizează potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, aplicabile personalului instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii.

7. La articolul 5, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

(4) Inspectorul de stat șef numește și revocă, prin ordin, inspectorii de stat șef adjuncți, directorii, inspectorii-șefi ai inspecțiilor teritoriale și conducătorii structurilor din cadrul ISCIR prevăzute la alin. (6).

8. Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 9

Finanțarea activității ISCIR se asigură integral din venituri proprii, potrivit legii. Veniturile se realizează din tarife percepute pentru activitatea de autorizare, supraveghere tehnică, verificare în funcționare și control, precum și din orice alte activități cu caracter specific, prestate de către ISCIR în condițiile legii.

9. La articolul 10, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:

(2^1) Disponibilitățile bănești aflate în conturile ISCIR la finele anului se reportează și se utilizează de către aceasta în anul următor.

10. În tot cuprinsul hotărârii, sintagma „Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri“ se înlocuiește cu sintagma „Ministerul Economiei“.

11. Anexele nr. 1, 1^1, 1^2 și 2-4 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1-6 la prezenta hotărâre.

12. După anexa nr. 1^2 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 1^3, având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 7 la prezenta hotărâre.

Articolul II

În anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 27/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 18 ianuarie 2017, cu modificările și completările ulterioare, la punctul I „Unități care funcționează în subordinea Ministerului Economiei“ litera b), subpunctul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:

3. Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat - ISCIR - 280 posturi.

PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Ministrul economiei, Niculae Bădălău Inspectorul de stat șef al Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, Sorin-Marian Roman Ministrul muncii și justiției sociale, Marius-Constantin Budăi Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici

București, 9 septembrie 2019.

Nr. 668.

Anexa nr. 1

Instalații/Echipamente pentru care se autorizează funcționarea

(Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.340/2001)

A. Instalații/echipamente sub presiune și instalații/ echipamente de ridicat clasice

1. Cazane pentru abur și pentru apă fierbinte având presiune x volum > 60 (bar x litru)

2. Recipiente, cu excepția celor de categoria I stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 123/2015 privind stabilirea condițiilor pentru punerea la dispoziție pe piață a echipamentelor sub presiune, cu modificările ulterioare

3. Cazane de apă caldă și cazane de abur de joasă presiune cu puteri nominale > 400 kW

4. Cisterne și containere metalice pentru gaze comprimate, lichefiate sau dizolvate sub presiune, cu excepția celor reglementate potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 126/2011 privind echipamentele sub presiune transportabile, aprobată prin Legea nr. 90/2012

5. Conducte metalice sub presiune pentru fluide, de categoriile I, II sau III stabilite conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 123/2015, cu modificările ulterioare

6. Instalații pentru gaze petroliere lichefiate - GPL

7. Instalații pentru gaze naturale comprimate - GNC

8. Instalații pentru gaze naturale comprimate pentru vehicule - GNCV

9. Macarale cu sarcina nominală > 1 t, cu excepția celor cu acționare manuală, indiferent de sarcina nominală

10. Stivuitoare autopropulsate și translatoare stivuitoare, cu excepția celor cu acționare manuală, indiferent de sarcina nominală

11. Platforme ridicătoare nedeplasabile/deplasabile pentru persoane, indiferent de sarcina nominală, platforme pentru materiale cu sarcina nominală > 1 t, cu excepția platformelor ridicătoare pentru persoane cu dizabilități

12. Elevatoare pentru vehicule, cu excepția celor acționate manual, indiferent de sarcina nominală

13. Sisteme de parcare pentru vehicule, cu platforme ridicătoare

14. Mijloace de ridicat la înălțime pentru lupta împotriva incendiului și de salvare

15. Mecanisme de ridicat având sarcina nominală > 1 t, cu excepția celor cu acționare manuală, indiferent de sarcina nominală

16. Mașini de ridicat la care, constructiv, există posibilitatea montării mai multor tipuri de elemente purtătoare de sarcină și care pot lucra în regim permanent/nepermanent de macara, stivuitor, platformă ridicătoare și altele asemenea, indiferent de sarcina nominală

17. Ascensoare, cu excepția celor destinate transportului de materiale având sarcina nominală < 100 kg

18. Instalații de transport pe cablu și pe plan înclinat pentru persoane/materiale

19. Scări și trotuare rulante

20. Mecanisme și instalații de ridicat pentru teatre, cu excepția celor acționate manual, indiferent de sarcina nominală

21. Echipamente pentru parcurile de distracții

B. Instalații/Echipamente sub presiune și instalații/ echipamente de ridicat din cadrul obiectivelor nucleare

1. Sisteme și componente care rețin presiunea clasificate ca făcând parte din sistemele de securitate nucleară

1.1. Sisteme tehnologice sub presiune de securitate nucleară cu p min. = 1,03 bari

1.2. Componente care rețin presiunea, conform prescripțiilor tehnice

2. Macarale și mecanisme de ridicat care deservesc sistemele sub presiune clasificate ca făcând parte din sistemele de securitate nucleară

3. Instalații/Echipamente sub presiune și instalații/ echipamente de ridicat clasice prevăzute la lit. A, specifice

Anexa nr. 2

Lista ocupațiilor pentru care ISCIR autorizează persoane fizice*)Nr. crt.Denumirea ocupației1.Fochist cazane de abur și apă fierbinte2.Fochist cazane mici de abur 3.Fochist cazane de apă caldă și cazane de abur de joasă presiune4.Fochist cazane conduse de calculator5.Laborant operator centrale termice6.Automatist pentru supraveghere și întreținere cazane7.Operator umplere recipiente GPL8.Îmbuteliator fluide sub presiune9.Macaragiu 10.Mașinist pod rulant11.Stivuitorist12.Liftier13.Mecanic trolist 14.Operator la platforme pentru lucrul la înălțime15.Sudor16.Sudor electric17.Sudor oxi-gaz18.Operator sudare țevi și fitinguri din polietilenă de înaltă densitate PEHD19.Operator control nedistructiv cu radiații penetrante20.Operator control nedistructiv cu ultrasunete21.Operator control nedistructiv cu lichide penetrante22.Operator control nedistructiv cu particule magnetice23.Operator control nedistructiv prin curenți turbionari24.Operator control nedistructiv pentru verificarea etanșeității25.Operator control nedistructiv pentru examinarea magneto-inductivă 26.Operator control nedistructiv pentru examinare vizuală27.Operator control nedistructiv pentru emisie acustică28.Operator responsabil cu supravegherea tehnică a instalațiilor (RSVTI)

(Anexa nr. 1^1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.340/2001)

*) Lista ocupațiilor pentru care ISCIR autorizează persoane fizice se modifică, dacă este cazul, prin ordin al ministrului economiei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Anexa nr. 3

Instalații/Echipamente pentru care se emite aviz obligatoriu de instalare

(Anexa nr. 1^2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.340/2001)

Nr. crt.

Tip de instalații/echipamente

Instalații/echipamente și parametri

1.

Cazane pentru abur, apă caldă și apă fierbinte

- Cazane de abur și cazane de apă fierbinte având PS x V > 60 (bar x litru)

- Cazane de apă caldă și cazane de abur de joasă presiune cu puteri nominale > 400 kW

2.

Echipamente sub presiune mai mare de 0,5 bari

- Instalații pentru gaze petroliere lichefiate - GPL

- Instalații pentru gaze naturale comprimate - GNC

- Instalații pentru gaze naturale comprimate pentru vehicule - GNCV

- Recipiente pentru depozitarea clorului sau dioxidului de sulf, lichefiate

- Recipiente pentru depozitarea hidrogenului

- Recipiente criogenice din industria oxigenului, azotului și argonului

- Recipiente tip coloană sau sferice calculate la sarcini datorate vântului sau seismelor

- Recipiente pentru depozitarea gazelor petroliere lichefiate - GPL

- Autoclave, cu excepția celor cu rezistență electrică, care conțin gaze din grupa 2 și se încadrează la categoriile I și II potrivit tabelului 2 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 123/2015 privind stabilirea condițiilor pentru punerea la dispoziție pe piață a echipamentelor sub presiune, cu modificările ulterioare

Anexa nr. 4

INSPECȚII TERITORIALE ale Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de RidicatNr. crt.Denumirea inspecției teritorialeRaza de activitate1.Inspecția Teritorială ISCIR BacăuJudețul BacăuJudețul GalațiJudețul NeamțJudețul VranceaJudețul Brăila2.Inspecția Teritorială ISCIR BrașovJudețul BrașovJudețul CovasnaJudețul Harghita3.Inspecția Teritorială ISCIR BucureștiMunicipiul BucureștiJudețul Ilfov4.Inspecția Teritorială ISCIR Cluj-NapocaJudețul Bistrița-NăsăudJudețul ClujJudețul Sălaj5.Inspecția Teritorială ISCIR ConstanțaJudețul ConstanțaJudețul Tulcea6.Inspecția Teritorială ISCIR CraiovaJudețul DoljJudețul GorjJudețul MehedințiJudețul Olt7.Inspecția Teritorială ISCIR GiurgiuJudețul CălărașiJudețul GiurgiuJudețul Teleorman8.Inspecția Teritorială ISCIR IașiJudețul BotoșaniJudețul IașiJudețul VasluiJudețul Suceava9.Inspecția Teritorială ISCIR OradeaJudețul BihorJudețul Satu MareJudețul Maramureș10.Inspecția Teritorială ISCIR PiteștiJudețul ArgeșJudețul DâmbovițaJudețul Vâlcea11.Inspecția Teritorială ISCIR PloieștiJudețul BuzăuJudețul IalomițaJudețul Prahova12.Inspecția Teritorială ISCIR SibiuJudețul AlbaJudețul HunedoaraJudețul SibiuJudețul Mureș13.Inspecția Teritorială ISCIR TimișoaraJudețul AradJudețul Caraș-SeverinJudețul Timiș

(Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.340/2001)

Anexa nr. 5*)

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat

*) Anexa nr. 5 este reprodusă în facsimil.

(Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.340/2001)

Anexa nr. 6

NORMATIV privind parcul auto al Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat1. Autoturisme de intervenție-verificare- câte un autoturism pentru fiecare județ deservit de inspecțiile teritoriale2. Autoturisme3. Autolaboratoare

(Anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.340/2001)

- câte un autoturism la 3 inspectori de specialitate care efectuează controale și verificări tehnice în teren

- câte un autoturism pentru fiecare inspecție teritorială în scopul realizării activității de supraveghere a pieței

- câte un autoturism pentru conducerea ISCIR*)

- câte un autolaborator pentru fiecare inspecție teritorială

- un autolaborator pentru supravegherea pieței

*) Conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările și completările ulterioare.

NOTĂ:

Consumul de carburanți aferent se stabilește, în funcție de necesități, prin ordin al inspectorului de stat șef.

Anexa nr. 7

Instalații/Echipamente pentru care se emite aviz obligatoriu de montareTip de instalații/echipamenteInstalații/echipamente și parametri1.Macarale, ascensoare, elevatoare, instalații de transport pe cablu și instalații de ridicat pe plan înclinat, scări și trotuare rulante, platforme ridicătoare și alte mecanisme de ridicat, care se montează pe amplasament fix2.Instalații și echipamente destinate, montate și utilizate în cadrul parcurilor de distracții- Echipamente pentru parcurile de distracții

(Anexa nr. 1^3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.340/2001)

Nr.

crt.

- Macarale cu sarcina nominală > 1 t, cu excepția celor cu acționare manuală, indiferent de sarcina nominală

- Platforme ridicătoare nedeplasabile pentru persoane, indiferent de sarcina nominală, platforme pentru materiale cu sarcina nominală > 1t și platforme ridicătoare pentru persoane cu dizabilități montate la instituții publice, de interes public sau care oferă servicii publice

- Elevatoare pentru vehicule, cu excepția celor acționate manual, indiferent de sarcina nominală

- Sisteme de parcare pentru vehicule, cu platforme ridicătoare

- Mecanisme de ridicat având sarcina nominală > 1 t, cu excepția celor cu acționare manuală, indiferent de sarcina nominală

- Ascensoare de mărfuri exclusiv cu comandă exterioară, ascensoare cu schip și ascensoare de construcție specială pentru materiale, având sarcina nominală ≥ 100 kg

- Instalații de transport pe cablu și pe plan înclinat pentru materiale

- Scări și trotuare rulante

- Mecanisme și instalații de ridicat pentru teatre, cu excepția celor acționate manual, indiferent de sarcina nominală

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).