Notă Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 1.347 din 17 septembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 769 din 23 septembrie 2019.
(1) Declanșarea sesiunii de transfer se dispune de președintele Consiliului Superior al Magistraturii. În scopul informării judecătorilor care intenționează să formuleze cereri de transfer, Direcția resurse umane și organizare publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii lista posturilor vacante de la instanțe, precum și a posturilor care urmează a se vacanta și anunțul corespunzător privind declanșarea procedurii de transfer.
(2) Prin posturi ce urmează a se vacanta se înțeleg acele posturi cu privire la care s-a decis, anterior publicării listei menționate la alin. (1) sau cel târziu la data publicării acesteia, promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție, promovarea la instanțe superioare, transferul, numirea judecătorilor în funcția de procuror, numirea în funcție de conducere ori eliberarea din funcție.
(3) Cererile de transfer se analizează ori de câte ori este necesar de Secția pentru judecători, la propunerea președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (6).
(4) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii cel mai târziu în termen de 5 zile de la data publicării documentelor menționate la alin. (1). Cererea de transfer va conține informații privind specializarea judecătorului și, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanța la care solicită transferul, în oricare dintre secțiile/completurile la care cerințele acestei instanțe o impun.
(5) După centralizare, pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii se publică o situație privind cererile de transfer formulate și instanțele pentru care s-a solicitat transferul.
(6) Cel mai târziu în termen de 5 zile de la data publicării informațiilor prevăzute la alin. (5), judecătorii pot depune la Consiliul Superior al Magistraturii cereri de transfer pentru posturile care ar putea deveni vacante ca urmare a admiterii unei cereri de transfer formulate în condițiile alin. (4). Dispozițiile alin. (4) teza a doua referitoare la conținutul cererii se aplică în mod corespunzător.
(1) La expirarea termenului prevăzut la art. 2 alin. (6), Consiliul Superior al Magistraturii solicită avizul consultativ al președintelui instanței de la care se solicită transferul, însoțit de punctul de vedere al președintelui curții de apel în circumscripția căreia se află această instanță. Totodată, Consiliul Superior al Magistraturii solicită și avizul consultativ motivat al președintelui instanței la care se solicită transferul și punctul de vedere al președintelui curții de apel în circumscripția căreia se află această instanță.
(2) Avizul cuprinde mențiuni privind posturile vacante, posturile ocupate și încărcătura pe judecător și pe schemă la instanța de la care, respectiv la care se solicită transferul, precum și situația hotărârilor restante ale judecătorului care solicită transferul. Avizul se transmite, în scris, în termen de cel mult 5 zile de la data solicitării.
(3) Direcția resurse umane și organizare din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii întocmește, în termen util, un referat în care prezintă datele relevante privind cariera de judecător a solicitantului, motivele pe care se întemeiază cererea, situația posturilor ocupate, a posturilor vacante, a celor care urmează a se vacanta și a posturilor temporar vacante la instanța de la care se solicită transferul, precum și la instanța la care se solicită transferul, precum și, dacă este cazul, mențiunea dacă pentru postul vizat s-au formulat cereri de numire a procurorilor în funcția de judecător. Referatul va cuprinde, obligatoriu, datele statistice din ultimele 12 luni privind volumul de activitate și încărcătura efectivă pe judecător, inclusiv încărcătura pe schemă, la instanțele implicate în procedura de transfer, raportate la media pe țară, precum și mențiuni privind incidența interdicțiilor prevăzute la art. 33 alin. (14) și art. 47^1 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(4) Toate cererile de transfer formulate pentru un anumit post vacant, depuse la Consiliul Superior al Magistraturii în termenul prevăzut la art. 2 alin. (4), se analizează și se soluționează de Secția pentru judecători în aceeași ședință, în baza criteriilor prevăzute la art. 4.
(5) Cererile de transfer formulate în condițiile art. 2 alin. (6) se analizează și se soluționează de Secția pentru judecători în ședința următoare celei prevăzute la alin. (4), în baza criteriilor prevăzute la art. 4.
(6) Secția pentru judecători invită solicitantul să își susțină cererea de transfer numai dacă apreciază necesar.
(1) Transferul unui judecător la o altă instituție publică decât o instanță atrage eliberarea din funcție în condițiile art. 65 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Cererea de transfer însoțită de acordul scris al instituției la care se solicită transferul se depune la Consiliul Superior al Magistraturii.
(3) În termen de 15 zile de la depunerea la Consiliul Superior al Magistraturii a cererii de transfer la o altă instituție publică decât o instanță, de către un judecător, Direcția resurse umane și organizare întocmește un referat cuprinzând datele relevante privind cariera solicitantului și motivele pe care se întemeiază cererea și îl prezintă Secției pentru judecători.
(4) Dacă apreciază necesar, Secția pentru judecători invită solicitantul să își susțină cererea de transfer.
(5) Transferul produce efecte de la data publicării decretului de eliberare din funcție a judecătorului.