Având în vedere Referatul nr. 6.447/2018 din 16 aprilie 2019 de aprobare a proiectului Ordinului ministrului culturii și identității naționale privind clasarea imobilului situat la adresa poștală Str. Republicii nr. 35, municipiul Oradea, județul Bihor, în Lista monumentelor istorice cu denumirea Palatul finanțelor publice, în categoria II - arhitectură, m - monument, grupa valorică A,
în conformitate cu dispozițiile art. 13, art. 21 și ale art. 33 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 16 alin. (2) și (3) din Normele metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii și cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările și completările ulterioare, și al prevederilor art. 11 alin. (1) și (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Identității Naționale, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul culturii și identității naționale emite următorul ordin:
(1) Se clasează în regim de urgență ca monument istoric Palatul finanțelor publice, imobil situat la adresa poștală Str. Republicii nr. 35, municipiul Oradea, județul Bihor, în categoria m - monument, II - arhitectură, grupa A, cu codul în Lista monumentelor istorice BH-II-m-A-21168.
(2) Coordonatele punctelor de contur ale zonei de protecție a monumentului istoric sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul culturii și identității naționale, Mihai Alexandru Gheorghe, secretar de stat
București, 21 august 2019.
ANEXĂ
Zona de protecție a monumentului istoric Palatul finanțelor publice, Str. Republicii nr. 35, municipiul Oradea, județul Bihor
Coordonate puncte de contur STEREO 70:Nume punctX(m)Y(m)1622408.346267669.0552622438.432267656.2023622488.701267625.9824622538.062267601.8925622557.545267573.3466622433.397267490.1677622414.751267514.0468622398.805267501.3749622383.088267519.79910622318.245267587.061