ORDONANȚA DE URGENTA nr. 38 din 20 aprilie 2000

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 25 aprilie 2000
Entered into force
25.04.2000
Consolidated form as of
25.04.2000

privind unele măsuri pentru diminuarea datoriei publice interne

În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția României,

Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 1

(1) Veniturile încasate de ministerele de resort și de Fondul Proprietății de Stat din vânzarea acțiunilor emise de societățile comerciale și din dividende, precum și cele încasate de Agenția de Valorificare a Activelor Bancare din valorificarea activelor bancare neperformante, rămase după deducerea cheltuielilor prevăzute în bugetele acestor instituții și efectuate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, se utilizează pentru răscumpărarea titlurilor de stat în vederea diminuării datoriei publice interne.

(2) În acest scop sumele prevăzute la alin. (1) se vărsa la trezoreria statului, într-un cont special deschis cu aceasta destinație pe seama Ministerului Finanțelor.

(3) Sumele încasate de Ministerul Finanțelor începând cu data de 1 ianuarie 2000, reprezentând veniturile prevăzute la alin. (1), care nu au fost utilizate, sunt destinate răscumpărării titlurilor de stat în vederea diminuării datoriei publice interne.

Articolul 2

La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abroga alin. (4) al art. 9*) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale și alin. (3) al art. 5^2**) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor.

----------

Notă *) Alin. (4) al art. 9 a fost modificat prin Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 27 mai 1999.

Notă **) Art. 5^2 a fost modificat prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 193/1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 10 decembrie 1999.

PRIM-MINISTRU

MUGUR CONSTANTIN ISARESCU

Contrasemnează:

---------------

p. Ministrul finanțelor,

Valentina Siclovan,

secretar de stat

Președintele Agenției

Române de Dezvoltare,

Sorin Fodoreanu

Agenția de Valorificare

a Activelor Bancare

Dan Pazara,

secretar de stat

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).