NORMĂ nr. 29 din 19 decembrie 2019

NORMĂ Autoritatea de Supraveghere Financiară
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 16 din 13 ianuarie 2020
Entered into force
13.01.2020
Consolidated form as of
13.01.2020
Table of contents

În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) și d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (2), precum și ale art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,

în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (3) și art. 30 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/77/CE a Comisiei,

având în vedere prevederile Legii nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață,

potrivit deliberărilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară din data de 18 decembrie 2019,

Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezenta normă.

Articolul 1

Autoritatea de Supraveghere Financiară aplică Ghidul ESMA cu privire la factorii de risc în temeiul Regulamentului privind prospectul, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta normă.

Articolul 2

Autoritatea de Supraveghere Financiară aplică prevederile ghidului menționat la art. 1 în evaluarea specificității, importanței și încadrării pe categorii a factorilor de risc în funcție de natura lor, incluși în prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau al admiterii de valori mobiliare la tranzacționare pe o piață reglementată.

Articolul 3

Persoanele responsabile pentru prospect respectă ghidul menționat la art. 1 atunci când întocmesc prospectul prevăzut la art. 2.

Articolul 4

În aplicarea prezentei norme, sintagmele „factor de risc“ și „persoane responsabile pentru prospect“ au înțelesul prevăzut în ghidul menționat la art. 1.

Articolul 5

Nerespectarea prevederilor prezentei norme de către persoanele prevăzute la art. 3 se sancționează potrivit dispozițiilor titlului VI din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață.

Articolul 6

Prezenta normă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data publicării acesteia.

p. Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Elena-Doina Dascălu

București, 19 decembrie 2019.

Nr. 29.

ANEXĂ

GHID ESMA

cu privire la factorii de risc în temeiul Regulamentului privind prospectul

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).