Articolul 1
(1) Se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, în situația suspendării cursurilor sau închiderii temporare a unităților de învățământ unde aceștia sunt înscriși, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate astfel de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu.
(la 21-03-2020, Alineatul (1) din Articolul 1 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 18 martie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 231 din 21 martie 2020 )
Notă Articolul 7 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 70 din 14 mai 2020 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 14 mai 2020 prevede: Articolul 7 (1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1) și alin. (1^1) , precum și ale art. 4 din Legea nr. 19/2020 , cu modificările și completările ulterioare, pentru anul 2020, numărul de zile libere plătite pentru unul dintre părinți se stabilește până la încheierea cursurilor anului școlar 2019-2020, în condițiile legii, cu aplicarea prevederilor art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 217/202 0. (2) Pe perioada prevăzută la alin. (1) prevederile Legii nr. 19/2020 , cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică angajaților sistemului național de apărare, angajaților din penitenciare, personalului din unitățile sanitare publice, personalului din serviciile sociale rezidențiale și altor categorii stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, după caz. (3) Până la încheierea cursurilor anului școlar 2019-2020, în condițiile legii, angajații prevăzuți la alin. (2) beneficiază de majorarea salarială în condițiile și cuantumul prevăzute de art. 31 din Legea nr. 19/2020 în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, cu modificările și completările ulterioare. (4) Până la încheierea cursurilor anului școlar 2019-2020, în condițiile legii, angajații prevăzuți la alin. (2) beneficiază de o majorare salarială în cuantumul prevăzut de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 19/2020 , cu modificările și completările ulterioare, corespunzător numărului de zile lucrătoare. (5) Majorarea prevăzută la alin. (4) se acordă, în situația în care celălalt părinte nu beneficiază de zilele libere prevăzute la alin. (1) sau de această majorare. (6) Pentru personalul prevăzut la alin. (2) , majorarea prevăzută la alin. (4) se suportă din bugetele din care se suportă drepturile salariale de bază. (7) Prin excepție de la prevederile alin. (6) , pentru personalul din unitățile sanitare publice majorarea prevăzută la alin. (4) se suportă prin transferuri din bugetul Fondului național unic de sănătate, de la titlul VI - Transferuri între unități ale administrației publice. (8) Pentru personalul instituțiilor și autorităților publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, majorarea prevăzută la alin. (4) nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 , cu modificările și completările ulterioare.
(1^1) Se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, inclusiv pe perioada vacanțelor școlare, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ și a unităților de educație antepreșcolară, ca urmare a stării de urgență decretate în condițiile legii.
(la 03-04-2020, Articolul 1 a fost completat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 41 din 2 aprilie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 282 din 03 aprilie 2020 )
Notă Prin Legea nr. 59 din 19 mai 2020 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 416 din 19 mai 2020 s-a dispus completarea art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 18 martie 2020 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 231 din 21 martie 2020, cu pct. 1^1 care prevedea că: 1^1. La articolul 1 (din Legea nr. 19/2020), după alineatul (1^1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^2), cu următorul cuprins: "(1^2) Prin excepție, în anul 2020, prevederile alin. (1) și (1^1) se aplică și pe perioada imediat următoare încetării stării de urgență, până la încheierea anului școlar". Întrucât, prin Legea nr. 61 din 19 mai 2020 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 416 din 19 mai 2020 s-a dispus aceeași completare, considerăm că se aplică prevederea din Legea nr. 61 din 19 mai 2020 , iar completarea dispusă prin Legea nr. 59 din 19 mai 2020 trebuie eliminată de către legiuitor, reglementând aceeași materie și fiind anterioară Legii nr. 61 din 19 mai 2020 .
(1^2) Prin excepție, în anul 2020, prevederile alin. (1) și (1^1) se aplică și pe perioada imediat următoare încetării stării de urgență, până la finalizarea cursurilor școlare aferente semestrului al II-lea.
(la 22-05-2020, Articolul 1 a fost completat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 61 din 19 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 416 din 19 mai 2020 )
(2) Prevederile alin. (1) se aplică părinților care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) au copii cu vârsta de până la 12 ani, înscriși în cadrul unei unități de învățământ sau au copii cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani, înscriși în cadrul unei unități de învățământ;
(la 22-05-2020, Litera a) din Alineatul (2) , Articolul 1 a fost modificată de Punctul 1^2, Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 59 din 19 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 416 din 19 mai 2020 )
b) locul de muncă ocupat nu permite munca la domiciliu sau telemunca.
(3) Prin părinte, în sensul prezentei legi, se înțelege:
a) părintele firesc, potrivit Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
b) adoptatorul;
c) persoana care are copilul/copiii în încredințare în vederea adopției;
d) persoana care are în plasament copilul sau în tutelă;
e) persoana desemnată conform art. 104 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
f) părintele sau reprezentantul legal al persoanei adulte cu handicap înscrisă într-o unitate de învățământ.
(la 21-03-2020, Alineatul (3) din Articolul 1 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 18 martie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 231 din 21 martie 2020 )
(3^1) Beneficiază de prevederile prezentei legi și părintele sau reprezentantul legal al copilului cu handicap grav neșcolarizat, care a optat pentru acordarea indemnizației în condițiile Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, doar în condițiile în care activitatea serviciului de zi este suspendată ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate astfel de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu.
(la 21-03-2020, Articolul 1 a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 18 martie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 231 din 21 martie 2020 )
(3^2) Prevederile prezentei legi se aplică și pentru părintele sau reprezentantul legal care are în îngrijire, supraveghere și întreținere persoana adultă încadrată în grad de handicap grav sau în grad de handicap grav cu asistent personal pentru care s-a optat pentru acordarea indemnizației în condițiile Legii nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, doar dacă beneficiază de servicii de zi, a căror activitate a fost suspendată ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate astfel de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu.
(la 21-03-2020, Articolul 1 a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 18 martie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 231 din 21 martie 2020 )
(3^3) Prevederile prezentei legi nu se aplică în cazul în care una dintre persoanele prevăzute la alin. (3) se află în una sau mai multe din următoarele situații:
a) este în concediul prevăzut la art. 2 alin. (1) sau art. 11 alin. (2) ori art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare;
b) este asistentul personal al unuia dintre copiii aflați în întreținere;
c) se află în concediu de odihnă/concediu fără plată.
(la 21-03-2020, Articolul 1 a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 18 martie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 231 din 21 martie 2020 )
(3^4) Prevederile prezentei legi nu se aplică în cazul în care unul dintre părinți are raportul de muncă suspendat pentru întreruperea temporară a activității angajatorului, în condițiile art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Prevederile prezentei legi nu se aplică nici în cazul în care celălalt părinte nu realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din activități independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția situației în care este încadrat în grad de handicap grav sau accentuat și astfel este scutit de la plata impozitului pe venit.
(la 22-05-2020, Alineatul (3^4) din Articolul 1 a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 59 din 19 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 416 din 19 mai 2020 )
(4) Persoanele prevăzute la alin. (2) au dreptul la zile libere plătite, pe toată perioada în care autoritățile competente decid închiderea respectivelor unități de învățământ.
(5) Prin unități de învățământ, în cuprinsul prezentei legi, se înțeleg și unitățile de educație antepreșcolară.
(la 03-04-2020, Articolul 1 a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 41 din 2 aprilie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 282 din 03 aprilie 2020 )