Articolul 1
(1) Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii (MC-UMP), prin personalul său, respectiv consilieri afaceri europene în cadrul Programului PA14 „Antreprenoriat cultural, patrimoniu cultural și schimb cultural“ din cadrul Mecanismului financiar SEE 2014-2021, denumit în continuare Programul PA14 - RO-CULTURA, are obligația monitorizării ajutoarelor de stat/de minimis acordate, în calitatea sa de furnizor de ajutor de stat/de minimis.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), MC-UMP poate, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, angaja experți externi sau poate externaliza monitorizarea către entități cu experiență specifică, atunci când personalul angajat nu este suficient.
(3) Procesul de monitorizare a ajutorului de stat/de minimis este un proces continuu care începe la data semnării contractului de finanțare între beneficiar și furnizor și se încheie în momentul în care beneficiarul și-a îndeplinit integral obligațiile cuprinse în prevederile specifice din contractul încheiat de beneficiar cu MC-UMP și prevăzute în legislația incidentă, inclusiv în prevederile schemei de ajutor de stat/de minimis.
(4) Procesul de monitorizare prevăzut la alin. (1) se realizează la depunerea fiecărui raport de progres, prin verificări de documente, solicitări de informații și/sau documente de la beneficiari, prin introducerea datelor și plăților efectuate în sistemul RegAS, precum și prin controale la sediul/sediile beneficiarilor sau, după caz, la filialele ori punctele de lucru ale acestora.
(5) Personalul desemnat conform alin. (1) sau (2) are obligația de a comunica în scris (în format letric sau electronic) beneficiarului lista documentelor sau, după caz, informațiile pe care le consideră relevante în cadrul procesului de monitorizare, iar beneficiarul are obligația de a transmite documentele sau informațiile solicitate în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării.
(6) Personalul desemnat conform alin. (1) sau (2) are obligația de a comunica în scris (în format letric sau electronic, după cum s-a convenit în contractul încheiat cu MC-UMP), cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte, data la care urmează să aibă loc controlul la sediul/sediile beneficiarului/beneficiarilor sau, după caz, la filialele sau punctele de lucru ale acestuia/acestora.
(7) Controalele prevăzute la alin. (4) se efectuează pe baza aprobării directorului MC-UMP, în urma propunerilor justificate ale personalului desemnat potrivit alin. (1) sau (2).
(8) În cazul în care, din motive temeinice și obiective, beneficiarul se află în imposibilitatea de a asigura condițiile de efectuare a controlului la data comunicată potrivit alin. (6), în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la aceasta, va putea solicita reprogramarea controlului la o dată ulterioară.