LEGE nr. 46 din 3 aprilie 2020

LEGE Parlamentul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 6 aprilie 2020
Entered into force
09.04.2020
Consolidated form as of
09.04.2020

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

ARTICOL UNIC

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. La articolul 25, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

(3) Conducătorii de vehicule pot monta pe autovehiculele proprii semnul internațional distinctiv pentru conducătorul de autovehicul cu dizabilități de auz, sub forma unui pătrat de culoare albastră, cu latura de 100 mm, având în centru reprezentarea grafică folosită la nivel internațional de culoare albă, după cum urmează:

a) la autovehiculele din categoria AM, A1, A2 și A, în partea din spate, lângă numărul de înmatriculare sau de înregistrare, după caz;

b) la celelalte autovehicule, pe lunetă, în partea dreaptă sau stângă sus;

c) la autovehiculele care nu sunt prevăzute cu lunetă, pe caroserie în partea dreaptă sau stângă sus;

d) la autovehiculele care tractează o remorcă, pe caroseria remorcii, în partea dreaptă sau stângă sus.

2. La anexa nr. 2, la final, se introduce următorul semn*) distinctiv:

*) Semnul distinctiv este reprodus în facsimil.

SEMN DISTINCTIV PENTRU CONDUCĂTORUL DE AUTOVEHICUL CU DIZABILITĂȚI DE AUZ

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR ION-MARCEL CIOLACU p. PREȘEDINTELE SENATULUI, TITUS CORLĂȚEAN

București, 3 aprilie 2020.

Nr. 46.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).