ORDIN nr. 104 din 26 martie 2020

ORDIN Oficiul Registrului Na?ional al Informa?iilor Secrete de Stat
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 289 din 7 aprilie 2020
Entered into force
07.04.2020
Consolidated form as of
07.04.2020

În temeiul:

art. 1 alin. (4) lit. b) și art. 3 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 153/2002 privind organizarea și funcționarea Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, aprobată prin Legea nr. 101/2003, cu modificările și completările ulterioare;

art. 55 alin. (1) din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009, cu modificările ulterioare,

directorul general al Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat emite prezentul ordin.

Articolul 1

(1) Catalogul național cu pachete, produse și profile de protecție INFOSEC, versiunea mai 2014, aprobat prin Ordinul directorului general al Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat nr. 34/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 12 mai 2014, cu modificările ulterioare, denumit în continuare Catalog, se actualizează cu versiunea martie 2020.

(2) Catalogul prevăzut la alin. (1), versiunea martie 2020, se publică pe site-ul Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat și se actualizează periodic.

Articolul 2

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 3

La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul directorului general al Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat nr. 87/2020 privind actualizarea Catalogului național cu pachete, produse și profile de protecție INFOSEC versiunea mai 2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 3 februarie 2020, se abrogă.

Articolul 4

Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Directorul general al Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, Marius Petrescu

București, 26 martie 2020.

Nr. 104.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).