Activele fondului de pensii ocupaționale sunt investite în instrumentele financiare prevăzute de Lege și de prezenta normă, cu respectarea următoarelor limite maxime pentru fiecare instrument:
a) conturi de disponibilități la vedere în lei sau în valute cotate, care pot fi convertite prin intermediul pieței valutare cu respectarea regimului valutar stabilit de Banca Națională a României, la instituții de credit sau la sucursale ale instituțiilor de credit autorizate să funcționeze pe teritoriul României, al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau al statelor aderențe la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E. și care nu se află în procedură de supraveghere specială ori de administrare specială sau a căror autorizație nu este retrasă - 20%;
b) depozite în lei sau în valute cotate care pot fi convertite prin intermediul pieței valutare cu respectarea regimului valutar stabilit de Banca Națională a României, la instituții de credit sau la sucursale ale instituțiilor de credit autorizate să funcționeze pe teritoriul României, al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau al statelor aderențe la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E. și care nu se află în procedura de supraveghere specială ori de administrare specială sau a căror autorizație nu este retrasă - 30%;
c) certificate de trezorerie admise la tranzacționare și care se tranzacționează pe o piață reglementată sau pe o piață secundară bancară din România, din state membre ale Uniunii Europene, din state aparținând Spațiului Economic European sau din state aderențe la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E. - 30%;
d) acorduri reverse repo încheiate cu instituții de credit -10%;
e) titluri de stat din România, din state membre ale Uniunii Europene, din state aparținând Spațiului Economic European sau din state aderențe la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E. - 70%;
f) titluri de stat emise de state terțe, altele decât statele aderențe la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E., admise la tranzacționare și care se tranzacționează pe o piață reglementată din România, din state membre ale Uniunii Europene, din state aparținând Spațiului Economic European sau din state aderențe la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E. - 20%;
g) obligațiuni și alte valori mobiliare emise de autorități ale administrației publice locale din România, din state membre ale Uniunii Europene, din state aparținând Spațiului Economic European sau din state aderențe la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E., admise la tranzacționare și care se tranzacționează pe o piață reglementată din România, din state membre ale Uniunii Europene, din state aparținând Spațiului Economic European sau din state aderențe la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E. - 30%;
h) obligațiuni corporative, cu excepția obligațiunilor care presupun sau încorporează un instrument derivat, admise la tranzacționare pe piețe reglementate din România, din state membre ale Uniunii Europene, din state aparținând Spațiului Economic European sau din state aderențe la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E. - 50%;
i) obligațiuni și alte valori mobiliare emise de autorități ale administrației publice locale din state terțe, altele decât cele aderențe la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E., admise la tranzacționare și care se tranzacționează pe o piață reglementată din România, din state membre ale Uniunii Europene, din state aparținând Spațiului Economic European sau din state aderențe la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E. - 10%;
j) în obligațiuni emise de Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții sau de alte organisme străine neguvernamentale, admise la tranzacționare și care se tranzacționează pe o piață reglementată din România, din state membre ale Uniunii Europene, din state aparținând Spațiului Economic European sau din state aderențe la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E. - 20%;
k) acțiuni și drepturi admise la tranzacționare și care se tranzacționează pe o piață reglementată din România, din state membre ale Uniunii Europene, din state aparținând Spațiului Economic European sau din state aderențe la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E. - 50%;
l) titluri de participare emise de OPCVM, inclusiv ETF, din România, din state membre ale Uniunii Europene, din state aparținând Spațiului Economic European sau din state aderențe la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E. - 20%;
m) ETC și titluri de participare emise de AOPC înființate ca fonduri de investiții închise, admise la tranzacționare și care se tranzacționează pe o piață reglementată din România, din state membre ale Uniunii Europene, din state aparținând Spațiului Economic European sau din state aderențe la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E. - 10%;
n) acțiuni și obligațiuni emise de entități constituite pe bază de parteneriat public-privat sau fonduri de investiții specializate în infrastructură din România, din state ale Uniunii Europene, din state aparținând Spațiului Economic European sau din state aderențe la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E. - 15%;
o) investiții private de capital sub forma acțiunilor la societăți din România, din state ale Uniunii Europene, din state aparținând Spațiului Economic European sau din state aderențe la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E., sub forma participațiilor la fondurile de investiții private de capital din România, din state membre ale Uniunii Europene, din state aparținând Spațiului Economic European sau din state aderențe la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E. - 10%.