HOTĂRÂRE nr. 281 din 6 aprilie 2020

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 8 aprilie 2020
Entered into force
08.04.2020
Consolidated form as of
08.04.2020

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. X alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 2

(1) Pe durata stării de urgență beneficiază de amânarea la plată pentru serviciile de utilități - electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice și de internet, precum și de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinație de sediu profesional formele de exercitare a profesiei de notar public, formele de exercitare a profesiei de avocat și formele de organizare a profesiei de executor judecătoresc care îndeplinesc, cumulativ, următoarele criterii:

a) au avut un venit net de maximum 200.000 de euro, echivalent în lei, în anul 2019 sau, dacă venitul pentru acest an nu a fost calculat, în anul 2018;

b) în cadrul formei juridice de exercitare/organizare a funcției/profesiei își desfășoară activitatea, ca salariați, inclusiv salarizați în interiorul profesiei și/sau colaboratori, maximum 9 persoane;

c) și-au întrerupt activitatea total sau parțial ori și-au redus activitatea, ca urmare a măsurilor dispuse de autorități, înregistrând în luna pentru care se solicită amânarea pierderi de cel puțin 25% față de media încasărilor pe ultimele 6 luni înaintea instituirii stării de urgență.

(2) Nu beneficiază de amânarea la plată formele de exercitare/organizare a funcției/profesiei care nu și-au respectat obligația de asigurare a continuității activității pe perioada instituirii stării de urgență.

Articolul 3

(1) Îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 2 se atestă prin declarația pe propria răspundere a coordonatorului formei de exercitare a profesiei/funcției, pe care o transmite cocontractantului, lunar, la data scadenței obligației de plată a serviciilor de utilități și/sau chiriei.

(2) Coordonatorul formei de exercitare a profesiei/funcției transmite lunar declarația pe propria răspundere și informația privind facilitatea legală de care a făcut uz și organului de conducere al organizației profesionale din care face parte, care poate să facă verificări cu privire la veridicitatea datelor declarate.

PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: p. Ministrul justiției, Cristian Tudor Băcanu, secretar de stat

București, 6 aprilie 2020.

Nr. 281.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).