Articolul I
– La paragraful II din anexa la Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3.241/2020 privind aprobarea Calendarului activităților prevăzute în Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență, pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.553/2011, sesiunea 2019-2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 6 martie 2020, punctele 3-7 se modifică după cum urmează:
3. Completarea dosarelor cadrelor didactice care nu au dosarele complete cu documentele necesare în vederea echivalării pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență; afișarea listelor finale
Perioada: 18-20 mai 2020
4. Transmiterea la Ministerul Educației și Cercetării a situației statistice finale centralizate a cadrelor didactice care au solicitat echivalarea pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență, și care îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute de metodologia aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.553/2011, cu modificările ulterioare, în vederea echivalării, pe specializările pentru care se solicită echivalarea, cu precizarea specializării absolvite și a încadrării actuale
Termen: până la 22 mai 2020
5. Centralizarea la nivelul Ministerului Educației și Cercetării a situațiilor statistice transmise de inspectoratele școlare; stabilirea instituțiilor de învățământ superior care asigură formarea inițială și continuă a personalului didactic pentru aplicarea procedurii de echivalare; informarea de către Ministerul Educației și Cercetării a instituțiilor de învățământ desemnate și a inspectoratelor școlare
Termen: până la 28 mai 2020
6. Transmiterea dosarelor complete, însoțite de observațiile inspectorului școlar responsabil cu dezvoltarea resurselor umane, pe specializări, către instituțiile de învățământ superior stabilite de Ministerul Educației și Cercetării, pentru evaluare, echivalare și eliberarea atestatelor de echivalare
Termen: până la 15 iunie 2020
7. Evaluarea dosarelor la nivelul structurilor universitare stabilite de Ministerul Educației și Cercetării pentru echivalare și eliberarea atestatelor de echivalare.
Perioada: iunie-august 2020