Notă Aprobate prin ORDINUL nr. 86 din 30 martie 2020 , publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 597 din 8 iulie 2020.
Prezentele norme transpun art. 1 alin. (1), (2), (3), (7) și (8) și art. 2 alin. (1) din Directiva 2014/87/EURATOM a Consiliului din 8 iulie 2014 de modificare a Directivei 2009/71/Euratom de instituire a unui cadru comunitar pentru securitatea nucleară a instalațiilor nucleare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 219 din 25.07.2014.
ANEXĂ
DEFINIȚII
Accident - reprezintă orice eveniment neintenționat ale cărui consecințe reale sau potențiale sunt semnificative din punctul de vedere al protecției împotriva radiațiilor ionizante sau al securității nucleare;
Accident bază de proiect - reprezintă orice situație de accident care a fost prevăzută la proiectarea unei instalații nucleare, în conformitate cu criterii stabilite de proiectare și în cazul căreia avarierea combustibilului nuclear, acolo unde este cazul, și eliberarea de materiale radioactive sunt menținute în limitele autorizate;
Accident sever - reprezintă o situație de accident care implică defectări sistematice ale combustibilului nuclear care pot conduce la eliberarea produșilor de fisiune; pentru un reactor nuclear, aceste condiții includ avarierea zonei active a reactorului și topirea combustibilului nuclear;
Barieră fizică de protecție - reprezintă orice sistem sau ansamblu de sisteme, pasive sau active, capabile să prevină sau să limiteze consecințele unui eveniment care ar putea altfel conduce la eliberări de materiale radioactive în mediul înconjurător peste limitele prevăzute de legislația în vigoare;
Bazele de proiectare - reprezintă totalitatea cerințelor generate de condițiile și evenimentele considerate explicit în proiectarea instalației nucleare, inclusiv la modernizarea acesteia, în temeiul unor criterii stabilite, astfel încât aceasta să reziste la aceste condiții și evenimente fără depășirea limitelor autorizate cu operarea planificată a sistemelor de securitate;
Condiție de operare anormală - reprezintă o situație în care un proces operațional se abate de la condițiile normale de operare și care se preconizează că va avea loc cel puțin o dată pe durata de viață operațională a instalației nucleare, dar care, datorită sistemelor și măsurilor corespunzătoare prevăzute în proiectul instalației nucleare, nu provoacă daune semnificative sistemelor, structurilor, componentelor și echipamentelor importante pentru securitatea nucleară și nici nu creează condiții de accident;
Condiții severe - reprezintă condiții care sunt mai severe decât condițiile referitoare la accidentele bază de proiect; aceste condiții pot fi cauzate de defectări multiple, cum ar fi pierderea completă a tuturor funcțiilor unui sistem de securitate sau de un eveniment extrem de improbabil; includ accidentele severe care nu au fost luate în considerare la stabilirea bazelor de proiectare ale unei instalații nucleare;
Cultură de securitate nucleară - reprezintă ansamblul caracteristicilor, atitudinilor și comportamentelor indivizilor, organizațiilor și instituțiilor care servesc la susținerea și îmbunătățirea securității nucleare și care se asigură că aspectele de securitate nucleară și protecție împotriva radiațiilor ionizante au prioritate și primesc atenția corespunzătoare în funcție de importanța lor;
Documentația de securitate nucleară a instalației nucleare - totalitatea documentelor care conțin informațiile și raționamentele necesare pentru a demonstra că instalația nucleară poate fi exploatată în condiții de securitate nucleară, în conformitate cu cerințele de reglementare și standardele aplicabile;
Funcție de securitate nucleară - un scop specific care trebuie îndeplinit pentru asigurarea securității nucleare;
Incident - reprezintă orice eveniment neintenționat ale cărui consecințe reale sau potențiale nu sunt neglijabile din punctul de vedere al protecției împotriva radiațiilor ionizante sau al securității nucleare;
Securitate nucleară - ansamblul de măsuri tehnice și organizatorice destinate să asigure funcționarea instalațiilor nucleare în bune condiții, să prevină și să limiteze deteriorarea acestora și să asigure protecția personalului expus profesional, a populației, mediului și bunurilor materiale împotriva expunerii la radiații ionizante sau a contaminării radioactive peste limitele permise de legislația în vigoare;
Sisteme de securitate nucleară - sunt acele sisteme, încorporate în proiectul instalației nucleare, care au rolul de a limita și atenua consecințele condițiilor de operare anormală și a accidentelor bază de proiect și de a asigura menținerea scăpărilor radioactive cauzate de aceste evenimente sub limitele stabilite de legislația în vigoare;
Sistemele, structurile, componentele și echipamentele importante pentru securitatea nucleară - sunt acele sisteme, structuri, componente și echipamente care contribuie, direct sau indirect, în condiții de operare normală, în cazul condițiilor de operare anormală și/sau în condiții de accident, la îndeplinirea funcțiilor generale de securitate nucleară; acestea includ sistemele, structurile, componentele și echipamentele a căror defectare poate avea un impact advers asupra îndeplinirii unei funcții de securitate nucleară; se mai numesc și SSCE cu funcții de securitate nucleară.
Termen-sursă - reprezintă cantitatea și compoziția izotopică a eliberării de materiale radioactive dintr-o instalație nucleară ca urmare a unui accident.