În temeiul art. 217 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere prevederile Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 4.621/2020 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare,
Se aprobă componența nominală a Consiliului general al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare pentru mandatul 2020-2024, prevăzută în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.
Se aprobă componența nominală a panelurilor pe domenii fundamentale ale Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare pentru mandatul 2020-2024, prevăzută în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.
Se aprobă componența nominală a comisiilor de specialitate ale Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare pentru mandatul 2020-2024, prevăzută în anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezentul ordin.
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 4.106/2016 privind componența nominală a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 16 iunie 2016, cu modificările și completările ulterioare.
Direcția generală învățământ universitar, Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării și Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare vor duce la îndeplinire prezentul ordin.