Articolul 1
Senatul României constată că propunerea modificată de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul social european Plus (FSE+) - COM (2020) 447 final - respectă principiile subsidiarității și proporționalității.
În temeiul dispozițiilor art. 67 și art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, precum și ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/260 din 26.06.2020,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Senatul României constată că propunerea modificată de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul social european Plus (FSE+) - COM (2020) 447 final - respectă principiile subsidiarității și proporționalității.
Senatul României apreciază că:
a) modificarea Regulamentului privind FSE+ face parte din pachetul de noi propuneri în domeniul politicii de coeziune lansate de către Comisia Europeană în contextul recentelor inițiative care vizează viitorul Cadru financiar post-2020;
b) deși propunerile Comisiei sunt în principiu benefice pentru soluționarea unor aspecte din sfera socială cu impact asupra bunei funcționări a piețelor muncii, este important ca noile condiții să nu limiteze capacitatea statelor membre de a adapta alocarea financiară de care beneficiază prin FSE+ către nevoile specifice.
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 30 iunie 2020, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI, ROBERT-MARIUS CAZANCIUC
București, 30 iunie 2020.
Nr. 84.
----
Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.