Având în vedere prevederile art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, al art. 288 alin. (1) și art. 361 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor construcții înregistrate cu numărul MFP 153671 și cu numărul MFP 153672, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea scoaterii din funcțiune, valorificării și casării acestora.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 26 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1020 și 1020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: p. Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Csutak Nagy Laszlo Ministrul finanțelor publice, Vasile-Florin Cîțu
București, 31 iulie 2020.
ANEXĂ
DATELE DE IDENTIFICARE ale construcțiilor înregistrate cu numărul MFP 153671 și cu numărul MFP 153672, aflate în domeniul public al statului și în administrarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor - Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară, care trec în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcțiune, valorificării și casării acestoraNr. crt.Administrator Denumire/CUINr. MFP Cod clasificareDenumire Descrierea tehnicăAdresa1.Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară - 4203644153671 8.28.10Construcție C20 - magazieSc - 505,32 mp, P + 1 Nr. cadastral: 213368-C7București, Șoseaua Olteniței nr. 35-37, sectorul 46.0282.Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară - 4203644153672 8.28.10Construcție C21 - magazieSc - 521,40 mp, P + 1 Nr. cadastral: 213368-C8București, Șoseaua Olteniței, nr. 35-37, sectorul 46.438