HOTĂRÂRE nr. 656 din 7 august 2020

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 739 din 14 august 2020
Entered into force
14.08.2020
Consolidated form as of
14.08.2020
Table of contents

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 867 alin. (1) și art. 868 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, al art. 288 și 299 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 263 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov a unui imobil trecut în proprietatea publică a statului, ca urmare a procedurii de dare în plată, în condițiile legii, potrivit datelor de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2) Imobilul prevăzut la alin. (1) se declară bun de interes public național și va fi utilizat pentru buna desfășurare a activităților de interes public specifice Poliției Române.

(3) Pentru bunul imobil trecut în proprietatea publică a statului, ce face obiectul prevederilor alin. (1), Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov menține, pe o perioadă de 5 ani, uzul și interesul public, în conformitate cu dispozițiile art. 263 alin. (9) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 2

Predarea-primirea imobilului prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 3

Ministerul Afacerilor Interne își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.

PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: p. Ministrul afacerilor interne, Gheorghe Sorescu, secretar de stat Ministrul finanțelor publice, Vasile-Florin Cîțu

București, 7 august 2020.

Nr. 656.

ANEXĂ

DATELE DE IDENTIFICARE a imobilului care se înscrie în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și se dă în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov

Nr.

M.F.P.

Codul

de clasificație

Denumirea imobilului

Adresa imobilului

Descrierea tehnică a imobilului

Baza legală

Persoana juridică ce administrează imobilul

(CUI)

Valoarea

de inventar

(lei)

Se va atribui număr MFP.

8.19.01

Codul de identificare va fi atribuit de către MAI.

Municipiul Brașov, str. Nicolae Titulescu -

Str. Serii f.n., județul Brașov

Imobil compus din teren în suprafață de 2.520 mp

CF nr. 102231

nr. cadastral/topografic 6742/5/2/1/1/1

Decizia nr. 256 din 19.09.2019 emisă de Comisia pentru analiză și soluționarea cererilor debitorilor care solicită stingerea unor creanțe fiscale, prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile și Procesul-verbal nr. 377.352 din 29.10.2019 pentru trecerea în proprietatea publică a statului a bunurilor imobile, emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov

Ministerul

Afacerilor Interne - Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov

(CUI) 4383979

2.093.670

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).