Articolul I
Instrucțiunile privind eliberarea permiselor de exploatare, aprobate prin Ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale nr. 94/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 19 mai 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 4, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
a) persoane juridice care sunt înregistrate conform legii, specializate și atestate în desfășurarea unor astfel de activități sau se organizează în acest scop; atestarea capacității privind desfășurarea unor astfel de activități se realizează de către autoritatea competentă, în termen de 6 luni de la data depunerii, conform legii, a cererii de atestare;
2. La articolul 6, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
(1^1) Pentru exploatarea aurului din aluviuni solicitarea de obținere a permisului de exploatare se poate face oricând pe parcursul anului calendaristic și constă în: scrisoare-comandă pentru acordarea permisului de exploatare (anexa nr. 2 la prezentele instrucțiuni), documentație tehnică (anexa nr. 1 la prezentele instrucțiuni) și autorizație pentru desfășurarea de operațiuni cu metale prețioase și pietre prețioase, vizată conform legii.
3. După articolul 18 se introduce un nou articol, articolul 19, cu următorul cuprins:
Articolul 19
Titularii permiselor de exploatare, cu excepția permiselor de exploatare a aurului din aluviuni, sunt obligați să dețină și să utilizeze, pe toată durata permisului, instrumente de cântărire cu înregistrare automată a greutății resurselor minerale extrase.