În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 288 alin. (1) și art. 292 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, al art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (4) și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere prevederile art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă actualizarea valorii de inventar a imobilului 714, aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, înregistrat în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului la poziția cu nr. MFP 161408, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, ca urmare a reevaluării acestuia, conform prevederilor legale în vigoare.
(1) Se aprobă transmiterea imobilului 714, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al municipiului Brașov, județul Brașov.
(2) După preluare, imobilul transmis potrivit alin. (1) se utilizează în vederea realizării de locuințe prin programe derulate de către Agenția Națională pentru Locuințe, într-un termen de 5 ani, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(3) Municipiul Brașov va transmite în domeniul public al statului în vederea dării în administrarea Ministerului Apărării Naționale, în condițiile legii, un procent de 30% din numărul total de locuințe realizate pe terenul imobilului prevăzut la alin. (1), prin programul de construire de locuințe pentru tineri destinate închirierii, dar nu mai puțin de 61 de locuințe, împreună cu terenul aferent acestora, într-un termen de 5 ani de la data preluării imobilului, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Brașov nr. 774/2019, republicată, cu modificările ulterioare.
În cazul în care nu se respectă destinația imobilului, obligația și termenele prevăzute la art. 2 alin. (2) și (3), acesta revine în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între Ministerul Apărării Naționale și municipiul Brașov, prin structurile specializate din subordine, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Ministerul Apărării Naționale își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și de cadastru și va opera, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, modificările corespunzătoare în anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: p. Ministrul apărării naționale, Simona Cojocaru, secretar de stat p. Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, Vetuța Stănescu, secretar de stat Ministrul finanțelor publice, Vasile-Florin Cîțu
București, 10 septembrie 2020.
Anexa nr. 1
DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului 714, aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, la care se actualizează valoarea de inventar, conform prevederilor art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare
Denumirea bunului din domeniul public al statului
Elementele-cadru de descriere tehnică/
Valoarea bunului imobil înscrisă în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului (lei)
Valoarea de inventar actualizată a bunului imobil ca urmare a reevaluării (lei)
Administratorul bunului/CUI
Județul Brașov, municipiul Brașov,
Str. Agricultorilor nr. 2
Nr. cad. 11231/2/2, 11231/1/50/2/2, 11231/1/51/2
Ministerul Apărării Naționale
* Conform prevederilor Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.718/2011 pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea și actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, instituțiile a căror activitate este organizată în baza unor legi speciale și care au bunuri cu date de identificare clasificate completează anexele la hotărârile Guvernului numai cu acele date care nu sunt clasificate.
Anexa nr. 2
DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului 714 care se transmite din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al municipiului Brașov, județul Brașov
Elementele-cadru de descriere tehnică/Carte funciară/Nr. cadastrale
Valoarea de inventar (lei)
Persoana juridică de la care se transmite imobilul/CUI
Persoana juridică la care se transmite imobilul/ CUI
Județul Brașov, municipiul Brașov, Str. Agricultorilor nr. 2
Suprafața terenului - 1,0985 ha
din administrarea Ministerului Apărării Naționale
Municipiul Brașov, județul Brașov