HOTĂRÂRE nr. 761 din 10 septembrie 2020

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 853 din 17 septembrie 2020
Entered into force
17.09.2020
Consolidated form as of
17.09.2020

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. I alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 4/2016 privind aprobarea plății cotizației anuale de participare a României în calitate de membru afiliat la Asociația Internațională a Securității Sociale (ISSA) și completarea anexei nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte, aprobată prin Legea nr. 127/2016,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă plata cotizației anuale de participare a României în calitate de membru afiliat la Asociația Internațională a Securității Sociale (ISSA) pentru anul 2020, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 39.984 franci elvețieni.

Articolul 2

Echivalentul în lei al sumei reprezentând cotizația anuală prevăzută la art. 1 se calculează pe baza cursului oficial de schimb leu-franc elvețian al Băncii Naționale a României, valabil la data efectuării plății, și se plătește de către Casa Națională de Pensii Publice din bugetul asigurărilor sociale de stat aprobat pentru anul 2020.

PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: Viceprim-ministru, Raluca Turcan Ministrul muncii și protecției sociale, Victoria Violeta Alexandru Ministrul finanțelor publice, Vasile-Florin Cîțu

București, 10 septembrie 2020.

Nr. 761.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).