HOTĂRÂRE nr. 788 din 24 septembrie 2020

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 886 din 29 septembrie 2020
Entered into force
29.09.2020
Consolidated form as of
29.09.2020
Table of contents

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Varianta de ocolire Sighișoara“, județul Mureș, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Articolul 3

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: p. Ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, Ionel Scrioșteanu, secretar de stat p. Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, Augustin-Cătălin Iapă, secretar de stat Ministrul finanțelor publice, Vasile-Florin Cîțu

București, 24 septembrie 2020.

Nr. 788.

ANEXĂ

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiții "Varianta de ocolire Sighișoara"

Titular: Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor

Beneficiar: Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.

Amplasament: județul Mureș

391.171mii lei din care C+M (inclusiv TVA):331.974mii leiEșalonarea investiției (INV/C+M):ANUL I INV180.000 mii leiANUL IIINV211.171 mii lei C+M160.000 mii leiC+M 171.974 mii lei Capacități:- lungime totală a proiectului:13,057kmDurata de execuție a lucrărilor:24luni

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA):

(1 euro = 4,8427 lei/20.07.2020),

Factori de risc:

Obiectivul se va proteja antiseismic conform prevederilor Normativului „Cod de proiectare seismică“ P 100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Finanțarea investiției:

Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).