În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția României,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Sumele care fac obiectul litigiilor în care este parte Banca Comercială Română - S.A., litigii izvorâte din activitatea desfășurată de Banca Română de Comerț Exterior - Bancorex - S.A. până la data radierii acesteia din registrul comerțului, se garantează irevocabil și necondiționat, în numele statului, de către Ministerul Finanțelor Publice.
Garanțiile prevăzute la alin. 1 se acordă în temeiul hotărârii Guvernului adoptate în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență.
În cazul în care prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă se stabilește un cuantum al pretențiilor mai mare decât valoarea garantată, diferența se acoperă de Ministerul Finanțelor din fondurile constituite pentru plata despăgubirilor.
Scrisorile de garanție se emit pentru fiecare litigiu, conform hotărârii Guvernului, cu data intrării în vigoare a acesteia.
Banca Comercială Română - S.A. este obligată sa comunice de îndată Ministerului Finanțelor toate hotărârile judecătorești rămase definitive și irevocabile în aceste litigii, în vederea aducerii la îndeplinire a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
În cazul în care Banca Comercială Română - S.A. va fi exonerată, parțial sau total, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, de obligația de plată în aceste litigii, aceasta este obligată sa comunice de îndată Ministerului Finanțelor Publice valoarea pretențiilor respinse, valoare care va sta la baza anulării corespunzătoare a scrisorilor de garanție emise în acest scop.
Banca Comercială Română - S.A. poartă întreaga răspundere cu privire la realitatea și corectitudinea datelor și sumelor comunicate pentru a fi cuprinse în hotărârea Guvernului prevăzută la art. 1 alin. 2 din prezenta ordonanță de urgență.
p. PRIM-MINISTRU, MIRCEA CIUMARA Contrasemnează: Președintele Agenției Naționale pentru Dezvoltare Regionala, Liviu Marcu p. Ministrul finanțelor, Valentina Siclovan, secretar de stat