HOTĂRÂRE nr. 894 din 22 octombrie 2020

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 994 din 28 octombrie 2020
Entered into force
28.10.2020
Consolidated form as of
28.10.2020
Table of contents

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Port Brăila - Lucrări de infrastructură portuară a sectorului portuar din Incinta Bazin Docuri“, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul operațional Infrastructură mare 2014-2020 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Articolul 3

Finanțarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, a obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat.

Articolul 4

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și Compania Națională „Administrația Porturilor Dunării Maritime“ - S.A. Galați răspund de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: p. Ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, Ionel Scrioșteanu, secretar de stat Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, Ion Ștefan Ministrul finanțelor publice, Vasile-Florin Cîțu

București, 22 octombrie 2020.

Nr. 894.

ANEXĂ

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiții „Port Brăila - Lucrări de infrastructură portuară a sectorului portuar din Incinta Bazin Docuri“

Titular: Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor

Beneficiar: Compania Națională „Administrația Porturilor Dunării Maritime“ - S.A. Galați

Amplasament: România, Regiunea SE, județul Brăila, municipiul Brăila

Cheurile de acostare sunt amplasate în incinta portului Bazin Docuri și sunt prevăzute pe latura molului - danele 31 și 32, pe latura laterală amonte a bazinului - dana 33 și pe latura silozului Saligny - danele 34-38

Factori de risc

Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform prevederilor Normativului P100-1/2013, cu modificările ulterioare.

Finanțarea investiției

Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul operațional Infrastructură mare 2014-2020 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).