ORDIN nr. 175 din 15 octombrie 2020

ORDIN Autoritatea Na?ională Sanitară Veterinară ?i pentru Siguran?a Alimentelor
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 1004 din 29 octombrie 2020
Entered into force
29.10.2020
Consolidated form as of
29.10.2020
Table of contents

Văzând Referatul de aprobare nr. 299/20.08.2020,

având în vedere prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare,

ținând cont de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare,

în conformitate cu prevederile art. 6^6 și ale art. 15 alin. (13) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, cu modificările și completările ulterioare,

președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor emite următorul ordin:

Articolul 1

(1) Se aprobă modelul-cadru al Procedurii de atribuire a acordurilor-cadru de servicii și a contractelor subsecvente prevăzute la art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, prevăzut în anexa nr. 1.

(2) Direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București elaborează și aprobă, la acest nivel, proceduri proprii pentru aplicarea întocmai a procedurii de atribuire prevăzute la alin. (1).

Articolul 2

(1) Se aprobă modelul-cadru al documentației pentru atribuirea acordului-cadru de servicii sanitar-veterinare cuprinse în Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, precum și în alte programe naționale, respectiv servicii sanitar-veterinare prevăzute la art. 15 alin (2) și (7) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, prevăzut în anexa nr. 2.

(2) Documentația de atribuire este alcătuită din următoarele:

a) instrucțiuni către ofertanți;

b) anunț de participare;

c) caietul de sarcini - servicii sanitar-veterinare;

d) acordul-cadru de servicii și contractul subsecvent acestuia;

e) formulare.

Articolul 3

Modelele-cadru prevăzute la art. 2 vor fi completate de către direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București cu datele și informațiile specifice fiecărei circumscripții sanitar-veterinare pentru care se organizează procedura de atribuire.

Articolul 4

Direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București încheie acorduri-cadru de servicii, pentru o perioadă de 4 ani, respectiv contracte subsecvente pentru fiecare circumscripție sanitar-veterinară, stabilită în baza art. 15 alin. (6), coroborat cu art. 15^1 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu prevederile legislației in vigoare privind achizițiile publice și prezentul ordin.

Articolul 5

Direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București iau măsurile necesare ducerii la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Articolul 6

Anexele nr. 1 și 2*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

*) Anexele nr. 1 și 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1004 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial“, București, șos. Panduri nr. 1.

Articolul 7

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Robert Viorel Chioveanu

București, 15 octombrie 2020.

Nr. 175.

ANEXE nr. 1-2

ANEXE

la Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța

Alimentelor nr. 175/2020 pentru aprobarea cadrului organizatoric de desfășurare, la nivelul

direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului

București, a procedurii de atribuire a acordurilor-cadru de servicii prevăzute la art.

15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare

și pentru siguranța alimentelor, precum și a modelului documentației aferente procedurii

de atribuire, respectiv pentru încheierea contractelor subsecvente pentru fiecare exercițiu

bugetar anual*)

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).