REGULAMENT din 29 octombrie 2020

REGULAMENT Ministerul Apărării Na?ionale
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 1062 din 11 noiembrie 2020
Entered into force
11.11.2020
Consolidated form as of
04.12.2025

Notă Aprobat prin ORDINUL M.195 din 29 octombrie 2020 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.062 din 11 noiembrie 2020.

Capitolul I — Dispoziții generale ↑ Contents

Articolul 1

(1) Prezentul regulament stabilește modul de organizare, funcționare, precum și atribuțiile CODA.

(2) Lista abrevierilor folosite în prezentul regulament este prezentată în anexa nr. 1.

Articolul 2

(1) CODA este organism deliberativ și decizional la nivelul MApN în cadrul Sistemului de management al achizițiilor de echipamente militare destinate înzestrării.

(2) Deciziile adoptate de către CODA, în îndeplinirea atribuțiilor sale, sunt obligatorii pentru structurile MApN.

Articolul 3

CODA își desfășoară activitatea alături de CSC și CPA, în cadrul Sistemului integrat de management al înzestrării Armatei României.

Articolul 4

(1) CODA are competențe de decizie asupra:

a) programelor de înzestrare cuprinse în PIAR, respectiv în bugetul programelor majore beneficiare derulate pentru introducerea în înzestrarea structurilor MApN a sistemelor de armamente și echipamentelor majore de complexitate tehnică ridicată, pe baza nevoilor și cerințelor operaționale ale beneficiarului, stabilite prin DNM și DCO, aprobate de către autoritatea competentă;

b) programelor esențiale pentru protecția intereselor securității naționale, stabilite printr-o hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), indiferent de valoarea acestora;

c) achizițiilor de produse militare destinate înzestrării MApN, cuprinse în proiecte propuse a se derula prin accesarea instrumentului de finanțare prevăzut în Regulamentul (UE) 2025/1.106 al Consiliului din 27 mai 2025 de instituire a Instrumentului «Acțiunea pentru securitatea Europei» (SAFE), denumite în continuare PSAFE, pe baza cerințelor operaționale ale beneficiarului, stabilite prin FCOPS, aprobate de către autoritatea competentă.

(la 04-12-2025, Alineatul (1) , Articolul 4 , Capitolul I a fost completat de Punctul 1. , Articolul I din ORDINUL nr. M.216 din 28 noiembrie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1118 din 4 decembrie 2025 )

(2) Pentru programele de înzestrare, altele decât cele prevăzute la alin. (1), competențele de decizie aparțin autorităților contractante stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale.

Capitolul II — Organizarea Consiliului de achiziții ↑ Contents

Articolul 5

(1) CODA are următoarea componență:

a) șeful DGArm - președinte;

b) locțiitorul șefului Statului Major al Apărării - vicepreședinte;

c) locțiitorul șefului DGArm - vicepreședinte;

d) locțiitorul directorului general al Direcției generale de informații a apărării. Participă doar la ședințele în care se analizează programele de înzestrare proprii sau programele sale de înzestrare comune cu ale altor structuri beneficiare - membru;

e) directorul Direcției planificare integrată a apărării - membru;

f) șeful Direcției logistice - membru;

g) șeful DSPI - membru;

h) șeful Direcției generale financiar-contabile - membru;

i) șeful DMRPA/DGArm - membru;

j) șeful DTPI/DGArm - membru;

(la 04-12-2025, sintagma: DMPI a fost înlocuită de Punctul 8. , Articolul I din ORDINUL nr. M.216 din 28 noiembrie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1118 din 4 decembrie 2025 )

k) șeful Direcției management contracte/DGArm - membru;

l) șeful Direcției domenii și infrastructuri - membru;

m) locțiitorul pentru resurse al șefului Statului Major al Forțelor Terestre. Participă doar la ședințele în care se analizează programele de înzestrare proprii sau programele sale de înzestrare comune cu ale altor structuri beneficiare - membru;

n) locțiitorul pentru resurse al șefului Statului Major al Forțelor Aeriene. Participă doar la ședințele în care se analizează programele de înzestrare proprii sau programele sale de înzestrare comune cu ale altor structuri beneficiare - membru;

o) locțiitorul pentru resurse al șefului Statului Major al Forțelor Navale. Participă doar la ședințele în care se analizează programele de înzestrare proprii sau programele sale de înzestrare comune cu ale altor structuri beneficiare - membru;

p) consilier juridic șef/DGArm - membru;

q) comandantul Agenției de cercetare pentru tehnică și tehnologii militare. Participă doar la ședințele în care se analizează programele de înzestrare care necesită și activități de cercetare-dezvoltare și inovare - membru.

(2) La ședințele CODA participă, în calitate de invitați permanenți, cu atribut de consultanți și:

a) șeful Oficiului programe de înzestrare din DTPI;

(la 04-12-2025, sintagma: DMPI a fost înlocuită de Punctul 8. , Articolul I din ORDINUL nr. M.216 din 28 noiembrie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1118 din 4 decembrie 2025 )

b) șeful Serviciului planificarea înzestrării și șeful Serviciului supraveghere cerințe și legătura cu industria națională de apărare din DSPI;

c) directorii de program din cadrul DGArm pentru programele de înzestrare care se află pe ordinea de zi a ședinței;

d) reprezentanții structurilor beneficiare și specialiștii din unitățile de cercetare-dezvoltare și inovare din MApN care pot oferi expertiza specializată pentru programele de înzestrare care se află pe ordinea de zi a ședinței.

(3) La ședințele CODA pot participa, în calitate de invitați, reprezentanți ai structurilor de specialitate a căror activitate este influențată de deciziile care urmează a fi adoptate.

Articolul 6

CODA își desfășoară activitatea la sediul DGArm.

Articolul 7

(1) Secretariatul CODA se asigură de către DMRPA/DGArm.

(2) Secretariatul de ședință este format din 2-3 membri care consemnează propunerile și deciziile.

Capitolul III — Atribuțiile Consiliului de achiziții ↑ Contents

Articolul 8

CODA are competențe în stabilirea deciziilor referitoare la activitățile de management în domeniul achizițiilor, cercetării-dezvoltării, producției și omologării aferente programelor de înzestrare și achizițiilor destinate înzestrării prevăzute la art. 4, inclusiv suportul logistic asociat acestora.

(la 04-12-2025, Articolul 8 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 2. , Articolul I din ORDINUL nr. M.216 din 28 noiembrie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1118 din 4 decembrie 2025 )

Articolul 9

(1) CODA are următoarele atribuții:

a) nominalizează directorul de program din cadrul DTPI cu atribuții privind conducerea și execuția programului de înzestrare, la propunerea șefului DTPI;

(la 04-12-2025, sintagma: DMPI a fost înlocuită de Punctul 8. , Articolul I din ORDINUL nr. M.216 din 28 noiembrie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1118 din 4 decembrie 2025 )

b) aprobă componența și, după caz, actualizarea ESP și a ELP;

c) analizează și avizează actualizarea responsabilităților de director de program din cadrul DTPI;

(la 04-12-2025, sintagma: DMPI a fost înlocuită de Punctul 8. , Articolul I din ORDINUL nr. M.216 din 28 noiembrie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1118 din 4 decembrie 2025 )

d) analizează și aprobă SPI, BPI și SPS, elaborate de către directorul de program;

(la 04-12-2025, Litera d) , Alineatul (1) , Articolul 9 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 3. , Articolul I din ORDINUL nr. M.216 din 28 noiembrie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1118 din 4 decembrie 2025 )

e) analizează și aprobă actualizările la SPI, BPI și SPS, având în vedere argumente operaționale, tehnice și de altă natură prezentate de către directorul de program;

(la 04-12-2025, Litera e) , Alineatul (1) , Articolul 9 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 3. , Articolul I din ORDINUL nr. M.216 din 28 noiembrie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1118 din 4 decembrie 2025 )

f) analizează și aprobă documentele aferente punctelor de decizie ale programului de înzestrare conform celor prezentate în anexa nr. 2;

g) analizează și aprobă rapoartele aferente programelor de înzestrare și PSAFE;

(la 04-12-2025, Litera g) , Alineatul (1) , Articolul 9 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 3. , Articolul I din ORDINUL nr. M.216 din 28 noiembrie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1118 din 4 decembrie 2025 )

h) analizează și avizează scrisorile de cerere (LOR for LOA/RfPs), pentru inițierea programelor de înzestrare, propuse de către beneficiarii/directorii de programe majore în baza DNM și DCO, în situația în care CODA a aprobat în prealabil ca aceste programe de înzestrare să fie derulate prin acorduri guvernamentale;

i) analizează și avizează/aprobă alte documente impuse de necesitatea optimizării derulării programelor de înzestrare.

(2) Rapoartele aferente programelor de înzestrare, prevăzute la alin. (1) lit. g), sunt:

a) rapoarte aferente punctelor de decizie ale programului de înzestrare;

b) rapoarte privind SPI, BPI și SPS;

(la 04-12-2025, Litera b) , Alineatul (2) , Articolul 9 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 4. , Articolul I din ORDINUL nr. M.216 din 28 noiembrie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1118 din 4 decembrie 2025 )

c) rapoarte de informare privind stadiul programelor de înzestrare.

Articolul 10

(1) Președintele CODA are următoarele atribuții:

a) aprobă data de desfășurare și ordinea de zi a ședințelor CODA, ținând seama de hotărârile și prioritățile stabilite de CSC în ședințele anterioare;

b) convoacă și conduce ședințele CODA;

c) aprobă MDA;

d) acționează în numele CODA în relațiile cu CPA, CSC, categoriile de forțe ale armatei și structurile beneficiare;

e) asigură coordonarea programelor de înzestrare între ședințele CODA.

(2) Vicepreședinții CODA au următoarele atribuții:

a) îndeplinesc atribuțiile președintelui, în lipsa acestuia;

b) avizează MDA.

Articolul 11

Membrii CODA prezintă puncte de vedere și fac propuneri privind:

a) modificarea/completarea formei și conținutului documentelor analizate, potrivit domeniilor de competență ale structurilor pe care le reprezintă;

b) respingerea documentelor și returnarea acestora în vederea reanalizării, corectării și completării conținutului;

c) conținutul MDA referitor la documentele analizate;

d) aprobarea MDA referitor la documentele analizate.

Articolul 12

Secretariatul CODA are următoarele atribuții:

a) elaborează și prezintă spre aprobarea președintelui CODA Planul anual cu principalele activități ale CODA, denumit în continuare Plan anual, al cărui model este prezentat în anexa nr. 3;

b) asigură punctul de contact al CODA cu CSC și CPA, cu structurile implicate în inițierea și derularea programelor de înzestrare și cu directorii de programe;

c) elaborează și supune spre aprobare ordinea de zi a ședințelor CODA;

d) elaborează documentele de convocare a CODA, precum și a persoanelor invitate să participe la ședințe și întreprinde măsurile organizatorice necesare pentru desfășurarea în bune condiții a acestora;

e) pune la dispoziția CODA și a persoanelor invitate ordinea de zi și documentele ce urmează a fi analizate în ședințele CODA;

f) elaborează MDA, le supune avizării și aprobării și le difuzează tuturor membrilor CODA și structurilor interesate;

g) monitorizează modul de îndeplinire a hotărârilor CODA care vizează activități ce urmează a fi analizate în ședințele următoare CODA;

h) constituie dosarele cu documentația pentru ședințele CODA;

i) elaborează raportul anual referitor la modul de îndeplinire a activităților CODA cuprinse în Planul anual, pe care îl prezintă în prima ședință ordinară;

j) asigură arhivarea documentelor privind activitatea CODA;

k) urmărește dacă fiecare ședință CODA este statutară și prezintă această situație președintelui CODA.

Capitolul IV — Funcționarea Consiliului de achiziții ↑ Contents

Articolul 13

Pentru luarea deciziei privind inițierea unui nou program de înzestrare, precum și pentru fiecare PD, CODA are în vedere următoarele, dar fără a se limita la acestea:

a) cerințele principale operaționale, tehnice și de sprijin logistic ale structurilor beneficiare;

b) performanțele produsului aferent programului de înzestrare;

c) costurile de dezvoltare și producție;

d) costurile pe durata exploatării;

e) raportul cost/performanță;

f) asigurarea suportului logistic permanent pe durata de exploatare;

g) strategia de asigurare a resurselor în procesul de înzestrare;

h) constrângerile și riscurile care pot să apară în derularea programului de înzestrare.

Articolul 14

(1) Activitatea CODA se desfășoară în baza Planului anual.

(2) Elaborarea Planului anual are la bază următoarele elemente:

a) obiectivele din cadrul Strategiei de înzestrare a Armatei României;

b) sarcinile care revin MApN în domeniul înzestrării, în urma adoptării hotărârilor CSAT;

c) planificarea inițierii programelor de înzestrare conform PIAR;

d) prevederile din cadrul DPA;

e) hotărârile CSC;

f) hotărârile Comitetului Șefilor Statelor Majore;

g) propunerile membrilor CODA;

h) propunerile directorilor de programe majore;

i) alte documente dispuse de către ministrul apărării naționale.

(3) Actualizarea Planului anual se aprobă de către președintele CODA.

Articolul 15

(1) Propunerile pentru elaborarea Planului anual se transmit secretariatului CODA până la data de 30 noiembrie a anului în curs pentru anul următor.

(2) Proiectul Planului anual se prezintă, spre analiză și aprobare, în ședința CODA din trimestrul IV a anului în curs pentru anul următor.

(3) După aprobarea Planului anual, secretariatul CODA transmite structurilor care au membri în CODA și structurilor a căror activitate este influențată, în părțile ce le privesc, responsabilitățile ce le revin din Planul anual, în vederea elaborării și fundamentării documentelor ce urmează a fi prezentate și analizate în ședințele CODA.

Articolul 16

(1) CODA își desfășoară activitatea în plen prin ședințe trimestriale convocate de președinte sau de vicepreședintele care îi ține locul, prin secretariat, la PD ale programelor de înzestrare sau, atunci când situația o impune, în ședințe extraordinare.

(2) Convocarea ședințelor CODA se face cu minimum 10 zile înainte de desfășurarea acestora, cu excepția ședințelor extraordinare, în cazul cărora termenul este de minimum 3 zile.

Articolul 17

Ședința CODA se desfășoară în situația îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții:

a) asigurarea prezenței a minimum jumătate plus unu dintre membrii titulari prevăzuți la art. 5;

b) asigurarea prezenței a cel puțin unui titular dintre președinte sau dintre vicepreședinți.

Articolul 18

Ședințele CODA sunt prezidate de președinte, iar în absența acestuia, de unul dintre vicepreședinții titulari.

Articolul 19

În cazul absenței unui membru titular, la ședințe participă, cu drept de vot, înlocuitorul legal al acestuia.

Articolul 20

(1) Deciziile CODA se adoptă prin consens.

(2) Documentele analizate se consideră aprobate dacă acestea sunt votate în unanimitate.

Articolul 21

În cazul existenței unei/unor abțineri sau voturi împotriva deciziei propuse, președintele CODA sau vicepreședintele care îi ține locul convoacă o nouă ședință la o dată ulterioară în condițiile în care se convine modalitatea de acțiune cu privire la documentele supuse dezbaterii.

Articolul 22

(1) Documentele ce urmează a fi analizate în ședința ordinară CODA se vor transmite la secretariatul CODA cu minimum 15 zile înainte de data desfășurării acesteia.

(2) Documentele ce urmează a fi analizate în ședința extraordinară CODA se vor transmite CODA cu minimum 5 zile înainte de data desfășurării acesteia.

Articolul 23

(1) Prezentarea documentelor ce urmează a se analiza în cadrul ședințelor CODA se face de către:

a) directorul de program din DTPI, în cazul documentelor referitoare la managementul programului de înzestrare;

(la 04-12-2025, sintagma: DMPI a fost înlocuită de Punctul 8. , Articolul I din ORDINUL nr. M.216 din 28 noiembrie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1118 din 4 decembrie 2025 )

b) un reprezentant din DTPI, în cazul documentelor referitoare la omologare pentru programele de înzestrare care necesită activități de cercetare-dezvoltare-inovare;

(la 04-12-2025, sintagma: DMPI a fost înlocuită de Punctul 8. , Articolul I din ORDINUL nr. M.216 din 28 noiembrie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1118 din 4 decembrie 2025 )

c) un reprezentant al unității de cercetare-dezvoltare implicată, în cazul documentelor care vizează activități de cercetare-dezvoltare și inovare pentru programele de înzestrare care necesită activități de cercetare-dezvoltare-inovare.

(2) Documentele care se analizează și se aprobă, de regulă, în CODA, în punctele de decizie ale programelor de înzestrare, sunt prezentate în anexa nr. 2.

Articolul 24

(1) Deciziile luate în cadrul ședințelor CODA se consemnează în MDA și, după semnare, avizare și aprobare, devin obligatorii pentru toate structurile implicate în inițierea, coordonarea, derularea și susținerea programelor de înzestrare.

(2) Elaborarea MDA se face conform modelului prezentat în anexa nr. 4.

Articolul 25

Documentele care se analizează în CODA se transmit membrilor CODA sub semnătura președintelui/ vicepreședintelui și/sau secretarului CODA.

Capitolul V — Dispoziții finale ↑ Contents

Articolul 26

După analiza în ședințe, documentele clasificate primite de secretariatul CODA se distrug conform reglementărilor în vigoare, cu excepția celor care sunt necesare pentru activitățile ulterioare.

Articolul 26^1

Prevederile art. 9, 12, 13 și 23 se aplică în mod corespunzător și în cazul achizițiilor de produse militare destinate înzestrării prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. c).

(la 04-12-2025, Capitolul V a fost completat de Punctul 5. , Articolul I din ORDINUL nr. M.216 din 28 noiembrie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1118 din 4 decembrie 2025 )

Articolul 27

Corespondența, documentele și arhiva CODA se păstrează la DMRPA/DGArm, conform reglementărilor legale în vigoare.

Articolul 28

Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul regulament.

Anexa nr. 1

TERMENI, DEFINIȚII ȘI ACRONIMEBPIBaza programului de înzestrareCODAConsiliul de achizițiiCPAConsiliul de planificare a apărăriiCSCConsiliul de supraveghere a cerințelorDCODocumentul cu cerințele operaționaleDGArmDirecția generală pentru armamenteDNMDocumentul cu nevoile misiuniiDMRPADirecția management resurse și politici de achizițieDPDirector de programDPADirectiva de planificare a apărăriiDPIÎnlocuitor al directorului de programDSPIDirecția structuri și planificarea înzestrăriiDTPIDirecția tehnică și programe de înzestrareELPEchipa de lucru a programului de înzestrareESPEchipa de supraveghere a programului de înzestrareFCOPSFișa cu cerințele operaționale ale proiectului SAFELOR for LOALetters of Request for Letter of Offer and AcceptanceMApNMinisterul Apărării NaționaleMDAMemorandumul pentru decizia achizițieiPDPunct de deciziePD 0Punct de decizie 0PDPPunct de decizie preliminarPD 1Punct de decizie 1PD 2Punct de decizie 2PD 3Punct de decizie 3PD 4Punct de decizie 4PIARPlanul de înzestrare a Armatei RomânieiPISMProducția inițială de serie micăProgram de înzestrare cuprins în PIAREtapă a programului de înzestrare - program de înzestrare aprobat de CSATProgram de înzestrare cuprins în bugetul programului majorEtapă a programului de înzestrare - program de înzestrare care are asigurată finanțarea de către structura beneficiarăProgram esențial pentru protecția intereselor securității naționaleProgram de înzestrare definit pentru a proteja interesul esențial de securitate națională stabilit printr-o hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT)PPTEPlanul principal de testare și evaluarePSAFEProiecte SAFERfPsRequest for ProposalSAFESecurity Action for EuropeSPIStrategia programului de înzestrareSPSStrategia de achiziție a proiectului SAFESCStudiu de conceptSTEStrategia de testare-evaluareTFUETratatul privind funcționarea Uniunii Europene

la regulament

(la 04-12-2025, Anexa nr. 1 a fost modificată de Punctul 6. , Articolul I din ORDINUL nr. M.216 din 28 noiembrie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1118 din 4 decembrie 2025 )

Anexa nr. 2

LISTA cu documentele care se analizează și se aprobă de către Consiliul de achiziții la punctele de decizie

la regulament

A. La Punctul de decizie preliminar (PDP)

Pentru fiecare PSAFE

se aprobă:

a) nominalizarea DP și DPI, la propunerea șefului DTPI, din cadrul personalului DTPI cu atribuții privind conducerea și execuția PSAFE;

b) componenta ESP, la propunerea șefului DTPI;

c) componenta ELP, la propunerea șefului DTPI.

B. La Punctul de decizie 1 (PD 1): aprobarea Strategiei programului de înzestrare/Strategiei de achiziție a PSAFE și a Bazei programului de înzestrare

Pentru toate tipurile de programe de înzestrare/PSAFE

se analizează:

a) DNM și DCO (inclusiv varianta optimă de realizare) aprobate de către autoritatea competentă, respectiv FCOPS și CPS, după caz, pentru PSAFE;

b) proiectul SPI, respectiv SPS pentru PSAFE;

c) proiectul BPI;

d) alte documente specifice sau de susținere, dacă este necesar;

se aprobă:

a) SPI/SPS, BPI;

b) nominalizarea DP pentru fiecare program de înzestrare, la propunerea șefului DTPI, din cadrul personalului DTPI cu atribuții privind conducerea și execuția programului de înzestrare;

c) componenta ESP pentru fiecare program de înzestrare, la propunerea șefului DTPI;

d) componenta ELP pentru fiecare program de înzestrare, la propunerea șefului DTPI;

e) propunerea către autoritatea competentă privind analizarea actualizării DCO.

C. La Punctul de decizie 2 (PD 2): aprobarea realizării/dezvoltării producției

Pentru programele de înzestrare/PSAFE pentru a căror realizare și achiziție, corespunzător nevoilor și cerințelor tehnico-operaționale, sunt necesare activități de cercetare-dezvoltare și inovare

se analizează:

a) documentele programului (SPI/SPS, BPI, documentele operaționale de fundamentare ale programului de înzestrare/ FCOPS);

b) propunerile pentru PISM;

c) propunerile pentru producție;

d) alte documente specifice, dacă este necesar;

se aprobă:

a) documentele actualizate ale programului de înzestrare (SPI/SPS, BPI), dacă este cazul;

b) cantitățile pentru PISM;

c) raportul privind PISM;

d) documentele aferente testării-evaluării și omologării, dacă este cazul;

e) planurile de desfășurare a PISM;

f) planurile de desfășurare a producției.

D. La Punctul de decizie 4 (PD 4): avizarea scoaterii din înzestrare

Pentru toate tipurile de programe de înzestrare/PSAFE

Analizarea informării prezentate de beneficiar privind îndeplinirea duratei de menținere în înzestrare și avizarea prelungirii duratei de menținere în înzestrare sau a scoaterii din înzestrare a sistemelor de armament, respectiv a echipamentelor majore de complexitate tehnică ridicată

(la 04-12-2025, Anexa nr. 2 a fost modificată de Anexa nr. 2 din ORDINUL nr. M.216 din 28 noiembrie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1118 din 4 decembrie 2025 )

Anexa nr. 3

- Model - PLANUL ANUAL cu principalele activități ale Consiliului de achiziții - anul -

la regulament

ROMÂNIA

MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE

DIRECȚIA GENERALĂ PENTRU ARMAMENTE

Consiliul de achiziții

Nr. ............... din ...........

București

Aprob

Președintele Consiliului de achiziții,

Șeful Direcției generale pentru armamente,

............................

A. Program major „Forțe Terestre“Nr. crt.Programul de înzestrare/PSAFEDocumentul analizatActivitatea (problematica abordată în cadrul analizei)Perioada planificată (trim.)Structura care prezintă documentulStructuri colaboratoareObservații

B. Program major „Forțe Aeriene“Nr. crt.Programul de înzestrare/PSAFEDocumentul analizatActivitatea (problematica abordată în cadrul analizei)Perioada planificată (trim.)Structura care prezintă documentulStructuri colaboratoareObservații

C. Program major „Forțe Navale“Nr. crt.Programul de înzestrare/PSAFEDocumentul analizatActivitatea (problematica abordată în cadrul analizei)Perioada planificată (trim.)Structura care prezintă documentulStructuri colaboratoareObservații

D. Program major „Statul Major al Apărării/Conducere strategică“Nr. crt.Programul de înzestrare/PSAFEDocumentul analizatActivitatea (problematica abordată în cadrul analizei)Perioada planificată (trim.)Structura care prezintă documentulStructuri colaboratoareObservații

E. Program major „Informații pentru apărare“Nr. crt.Programul de înzestrare/PSAFEDocumentul analizatActivitatea (problematica abordată în cadrul analizei)Perioada planificată (trim.)Structura care prezintă documentulStructuri colaboratoareObservații

F. Diverse

Nr. crt.

Programul de înzestrare

Documentul analizat

Activitatea

(problematica abordată în cadrul analizei)

Perioada planificată

(trim.)

Structura care prezintă documentul

Structuri colaboratoare

Observații

Locțiitorul șefului Direcției generale pentru armamente,

...............................

(gradul)

...............................

(prenumele, numele, semnătura, ștampila)

Întocmit

Șeful Direcției management resurse și politici de achiziție,

...............................

(gradul)

...............................

(prenumele, numele, semnătura, ștampila)

(la 04-12-2025, Anexa nr. 3 a fost modificată de Punctul 6. , Articolul I din ORDINUL nr. M.216 din 28 noiembrie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1118 din 4 decembrie 2025 )

Anexa nr. 4

Aprob. Președintele Consiliului de achiziții, ………………………………………. (funcția din statul de organizare) ………………………………………. (numele, prenumele, semnătura și ștampila) Memorandumul pentru decizia achiziției Nr. .................... DECIDE: Membri: ………………………………… (funcția din statul de organizare)

la regulament

Model -

MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE

DIRECȚIA GENERALĂ PENTRU ARMAMENTE

Consiliul de achiziții

De acord.

Vicepreședintele Consiliului de achiziții,

………………………………..

(funcția din statul de organizare)

……………………………..

(numele, prenumele, semnătura și ștampila)

De acord.

Vicepreședintele Consiliului de achiziții,

………………………………..

(funcția din statul de organizare)

……………………………..

(numele, prenumele, semnătura și ștampila)

În temeiul Ordinului ministrului apărării naționale nr. M.195/2020 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului de achiziții, analizând problemele cu privire la ..................... înscrise la punctul ....... de pe ordinea de zi a ședinței din ..........., Consiliul de achiziții

1. ……….....................................................................

2. ……….....................................................................

3. ……….....................................................................

4. ……….....................................................................

……….....................................................................

n. ……….....................................................................

…………………………………........................................(numele și prenumele)(semnătura)

...

...

...

...

...

...

…………………………………

(funcția din statul de organizare)

…………………………………........................................(numele și prenumele)(semnătura)

Secretarul Consiliului de achiziții,

...................................................................

(funcția din statul de organizare)

................................................................

(numele, prenumele, semnătura și ștampila)

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).