Se instituie următoarele măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona carantinată menționată la art. 1:
1. identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reședința ori adresa declarată în zona menționată la art. 1 alin. (2) și introducerea acestora în bazele de date dedicate;
2. limitarea la maximum a deplasării persoanelor și monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri;
3. în intervalul orar 5,00-23,00, în interiorul zonei menționate la art. 1 alin. (2), se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
c) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), precum și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
d) deplasarea în scopul donării de sânge la centrele de transfuzie sanguină;
e) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
f) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
g) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
h) îngrijirea sau administrarea unei proprietăți; eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;
i) participare la programe sau proceduri în unități sanitare și de tratament, inclusiv tratament de recuperare, medicină fizică și balneologie;
j) pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
k) alte motive justificate, precum: deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale, îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
l) deplasarea pentru participarea la slujbele religioase în condițiile prezentului ordin;
m) deplasarea către instituțiile publice și financiare;
4. în intervalul orar 23,00-5,00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se interzice, cu următoarele excepții:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocarul sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
5. în/din zona menționată la art. 1 alin. (2) este permisă intrarea/ieșirea pentru:
a) transportul de marfă indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitatea carantinată, precum și pentru aprovizionarea populației;
b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, veterinar, situațiilor de urgență, administrației publice, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, comerțului și alimentației publice, comunicațiilor și transportului;
c) persoanele care locuiesc în zona carantinată și desfășoară activitatea profesională în afara zonei carantinate;
d) persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
e) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
f) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
h) îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate; eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;
6. pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimație de serviciu sau adeverința eliberată de angajator;
7. pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, declarația pe propria răspundere, completată în prealabil;
8. declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura;
9. se permite tranzitarea zonei carantinate de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă oprirea în localitate;
10. în interiorul localității se interzic circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;
11. ocupanții unui autovehicul, dacă nu sunt membri ai aceleiași familii, au obligația de a purta mască de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura;
12. se permite oficierea slujbelor religioase doar în exteriorul clădirilor, cu excepția celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va asigura o suprafață minimă de 4 mp pentru fiecare persoană, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
13. se permite oficierea slujbelor de înmormântare doar în exterior, cu participarea a maximum 20 de persoane;
14. se permite oficierea evenimentelor de stare civilă cu prezența a maximum 8 persoane în interiorul clădirii, iar în exterior cu participarea a maximum 20 de persoane, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
15. se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, prezente în spații închise și deschise.
16. controlul măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în/din zona menționată la art. 1 alin. (2) și măsurile de ordine publică vor fi organizate și coordonate de către Inspectoratul de Jandarmi al Județului Constanța cu sprijinul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, al poliției locale (după caz), efective din cadrul Direcției de Sănătate Publică a Județului Constanța, direcția sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor, Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier sau alți funcționari anume desemnați prin dispoziție a primarului unității administrativ-teritoriale;
17. prin grija administrației publice locale și a Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța se vor stabili căile de circulație care tranzitează zona respectivă și acestea vor fi aduse la cunoștința populației.