HOTĂRÂRE nr. 991 din 18 noiembrie 2020

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 1125 din 23 noiembrie 2020
Entered into force
23.11.2020
Consolidated form as of
13.03.2023
Table of contents

Având în vedere dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1.145/2008 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Drum expres Brăila-Galați“,

în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național „Drum expres Brăila-Galați“, prevăzut în anexa nr. 1*), conform variantei finale a studiului de fezabilitate.

*) Anexa nr. 1 se comunică persoanelor fizice și juridice interesate, la solicitarea acestora, de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., care este depozitarul acesteia, imposibilitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hărții topografice fiind determinată de impedimente de natură tehnico-redacțională.

Articolul 2

(1) Se aprobă declanșarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Drum expres Brăila-Galați“, situat pe amplasamentul prevăzut la art. 1, aflate pe raza municipiului Brăila și localitatea Vădeni, județul Brăila, respectiv pe raza municipiului Galați, județul Galați, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.

(2) Se aprobă lista cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii potrivit alin. (1), situate pe raza municipiului Brăila și localitatea Vădeni, județul Brăila, respectiv pe raza municipiului Galați, județul Galați, proprietarii sau deținătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor, prevăzute în anexa nr. 2.

Articolul 3

(1) Sumele individuale estimate de expropriator, aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Drum expres Brăila-Galați“, situat pe amplasamentul prevăzut la art. 1, aflate pe raza municipiului Brăila și localitatea Vădeni, județul Brăila, respectiv pe raza municipiului Galați, județul Galați, sunt în cuantum de 5.140 mii lei și sunt alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, cu modificările și completările ulterioare, la capitolul 84.01 „Transporturi“, subcapitolul 03 „Transport rutier“, titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“, articolul 58.01 - „Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională - FEDR“.

(2) Sumele individuale prevăzute la alin. (1) se virează de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acestora, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. la dispoziția proprietarilor de imobile proprietate privată, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național, prevăzut la art. 1, în vederea efectuării plății despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condițiile legii.

Articolul 4

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele proprietate privată, situate pe amplasamentul prevăzut la art. 1, de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum și de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

Articolul 5

Planul de amplasament al lucrării de utilitate publică de interes național, prevăzut la art. 1, se aduce la cunoștință publică și prin afișarea la sediile consiliilor locale implicate și, respectiv, prin afișare pe pagina proprie de internet a expropriatorului, în condițiile legii.

Articolul 6

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: Ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, Lucian Nicolae Bode Ministrul finanțelor publice, Vasile-Florin Cîțu

București, 18 noiembrie 2020.

Nr. 991.

Anexa nr. 2

LISTA cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Drum Expres Brăila-Galați“, aflate pe raza municipiului Brăila și localitatea Vădeni, județul Brăila, respectiv pe raza municipiului Galați, județul Galați, proprietarii sau deținătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor

Nr. crt.

Județul

UAT

Numele și prenumele proprietarului/deținătorului imobilului

Tarla

Parcelă

Categoria de folosință

Extravilan/ Intravilan

Nr. cadastral/ nr. topo/nr. ID

Nr. CF

Suprafața

totală

(mp)

Suprafața de expropriat -

construcții (mp/ml)

Suprafața de expropriat - teren (mp)

Valoarea de despăgubire conform Legii nr. 255/2010

(lei)

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

1

Poziție exclusă ca urmare a modificării proiectului tehnic.

2

Poziție exclusă ca urmare a modificării proiectului tehnic.

3

Poziție exclusă ca urmare a modificării proiectului tehnic.

4

Poziție exclusă ca urmare a modificării proiectului tehnic.

5

Poziție exclusă ca urmare a modificării proiectului tehnic.

6

Poziție exclusă ca urmare a modificării proiectului tehnic.

7

Poziție exclusă ca urmare a modificării proiectului tehnic.

8

Poziție exclusă ca urmare a modificării proiectului tehnic.

9

Poziție exclusă ca urmare a modificării proiectului tehnic.

10

Poziție exclusă ca urmare a modificării proiectului tehnic.

11

Poziție exclusă ca urmare a modificării proiectului tehnic.

12

Poziție exclusă ca urmare a modificării proiectului tehnic.

13

Poziție exclusă ca urmare a modificării proiectului tehnic.

14

Poziție exclusă ca urmare a modificării proiectului tehnic.

15

Poziție exclusă ca urmare a modificării proiectului tehnic.

16

Poziție exclusă ca urmare a modificării proiectului tehnic.

17

Poziție exclusă ca urmare a modificării proiectului tehnic.

18

Poziție exclusă ca urmare a modificării proiectului tehnic.

19

Poziție exclusă ca urmare a modificării proiectului tehnic.

20

Poziție exclusă ca urmare a modificării proiectului tehnic.

21

Brăila

Vădeni

Proprietar neidentificat*)

6

15

Pădure

Extravilan

-

-

14436

-

14.436

28.150,20

22

Brăila

Vădeni

Proprietar neidentificat*)

26

110

Curți-construcții

Extravilan

-

-

524

-

524

613,08

23

Brăila

Vădeni

Proprietar neidentificat*)

26

111

Arabil

Extravilan

-

-

892

-

892

3.014,96

24

Brăila

Vădeni

Proprietar neidentificat*)

39

188

Arabil

Extravilan

-

-

7182

-

7.182

24.275,16

25

Brăila

Vădeni

Valsan Cristina Eugenia, Valsan Elisabeta, El-Nakoury Florentina Ancuța

128

2/1

Arabil

Extravilan

70921

-

18400

-

1.039

3.511,82

26

Brăila

Vădeni

Sterian Alin Gabriel

128

2/2; 2/3; 2/4; 2/5

Arabil

Extravilan

75014

75014

79600

-

3.982

13.459,16

27

Brăila

Vădeni

Surdu Georgian Gabriel, Surdu Raluca

128

2/6; 2/7; 2/8

Arabil

Extravilan

75013

75013

82359

-

3.826

12.931,88

28

Brăila

Vădeni

Gore Gheorghe, Gore Zoița

128

2/9

Arabil

Extravilan

70941

70941

16575

-

759

2.565,42

29

Brăila

Vădeni

Gore Gheorghe, Gore Zoița

128

2/10

Arabil

Extravilan

70922

70922

35100

-

1.596

5.394,48

30

Brăila

Vădeni

Ciuclaru Stanuta, Coada Neculai

128

2/10/1

Arabil

Extravilan

70923

70923

15000

-

677

2.288,26

31

Brăila

Vădeni

Cășuneanu C. Ionuț

128

2/11

Arabil

Extravilan

70924

70924

15000

-

675

2.281,50

32

Brăila

Vădeni

Cășuneanu C. Ionuț

128

2/12

Arabil

Extravilan

70925

70925

15000

-

672

2.271,36

33

Brăila

Vădeni

Cășuneanu C. Ionuț

128

2/13

Arabil

Extravilan

70926

70926

15000

-

669

2.261,22

34

Brăila

Vădeni

Cășuneanu C. Ionuț

128

2/14

Arabil

Extravilan

70927

70927

60000

-

2.647

8.946,86

35

Brăila

Vădeni

Cășuneanu C. Ionuț

128

2/15

Arabil

Extravilan

70928

70928

2000

-

87

294,06

36

Brăila

Vădeni

Cășuneanu C.Ionuț

128

2/16

Arabil

Extravilan

70929

70929

32500

-

1.414

4.779,32

37

Brăila

Vădeni

Cășuneanu C. Ionuț

128

2/17

Arabil

Extravilan

70930

70930

25000

-

1.078

3.643,64

38

Brăila

Vădeni

Cășuneanu C. Ionuț

128

2/18

Arabil

Extravilan

70931

70931

8000

-

343

1.159,34

39

Brăila

Vădeni

Cășuneanu C. Ionuț

128

2/19

Arabil

Extravilan

70920

70920

6500

-

278

939,64

40

Brăila

Vădeni

Bontaș Ramona, Bontaș Andrei Vlad

128

2/20

Arabil

Extravilan

70933

70933

13783

-

573

1.936,74

41

Brăila

Vădeni

Negulescu Ion

128

2/21

Arabil

Extravilan

70934

-

7500

-

319

1.078,22

42

Brăila

Vădeni

Popescu Neculina

128

2/22

Arabil

Extravilan

70935

-

6900

-

293

990,34

43

Brăila

Vădeni

Bontaș Ramona, Bontaș Andrei Vlad

136

4/3

Arabil

Extravilan

70975

70975

32000

-

912

3.082,56

44

Brăila

Vădeni

Calu Stelian Ștefan

136

4/4

Arabil

Extravilan

71122

71122

44000

-

1.827

6.175,26

45

Brăila

Vădeni

Ciocianu Paraschiva

136

4/5

Arabil

Extravilan

70976

70976

32500

-

1.334

4.508,92

46

Brăila

Vădeni

Gavrila P. Tudora, Frone Mircea, Frone Vasile,

Radu Elena, Ciulea Fanica

136

4/6

Arabil

Extravilan

70977

-

36750

-

1.494

5.049,72

47

Brăila

Vădeni

Smochina Coman Stana, Smochina Eugen,

Forrai Lenuța, Bontaș Andrei-Vlad, Bontaș Ramona

136

4/7

Arabil

Extravilan

70978

70978

17500

-

707

2.389,66

48

Brăila

Vădeni

Bontaș Ramona, Bontaș Andrei Vlad

136

4/8

Arabil

Extravilan

70979

70979

10000

-

402

1.358,76

49

Brăila

Vădeni

TSB Agriland - S.R.L.

136

4/9

Arabil

Extravilan

70980

70980

15000

-

603

2.038,14

50

Brăila

Vădeni

Frigioiu Ion

136

4/10

Arabil

Extravilan

70981

-

13800

-

554

1.872,52

51

Brăila

Vădeni

Bontaș Ramona, Bontaș Andrei Vlad

136

4/11

Arabil

Extravilan

70982

70982

9200

-

369

1.247,22

52

Brăila

Vădeni

Schneider Constanța Marilena

136

4/12

Arabil

Extravilan

70983

70983

20000

-

802

2.710,76

53

Brăila

Vădeni

Chirale Paraschiva

136

4/13

Arabil

Extravilan

71126

71126

20000

-

802

2.710,76

54

Brăila

Vădeni

Stumer Claudiu, Stumer Ana

136

4/14

Arabil

Extravilan

70984

-

12500

-

501

1.693,38

55

Brăila

Vădeni

Bontaș Ramona, Bontaș Andrei Vlad

136

4/15

Arabil

Extravilan

70985

70985

15000

-

601

2.031,38

56

Brăila

Vădeni

Bontaș Ramona, Bontaș Andrei Vlad

136

4/16

Arabil

Extravilan

70986

70986

65000

-

2.608

8.815,04

57

Brăila

Vădeni

Ion Valeria, Bontaș Ramona, Bontaș Andrei Vlad

136

4/17

Arabil

Extravilan

70987

70987

100000

-

4.007

13.543,66

58

Brăila

Vădeni

S.C. Agri Delta Serv - S.R.L.

173

11/2

Arabil

Extravilan

71813

71813

265000

-

15.532

52.498,16

59

Brăila

Vădeni

Popa Gavrilă

173

11/1

Arabil

Extravilan

4710

74313

120000

-

7.462

25.221,56

60

Brăila

Vădeni

Cășuneanu Ionuț

204

144/2-144/7

Arabil

Extravilan

70244

70244

225200

-

10.041

33.938,58

61

Brăila

Vădeni

Ianuli Costa

205

147/6

Arabil

Extravilan

70524

70524

2500

-

59

199,42

62

Brăila

Vădeni

Goșman Vasile, Popa Mariana, Răduță Anișoara

205

147/14

Arabil

Extravilan

76159

76159

2210

-

853

2.883,14

63

Brăila

Vădeni

Bontaș Ramona, Bontaș Andrei Vlad

205

147/24

Arabil

Extravilan

75486

75486

2382

-

1.044

3.528,72

64

Brăila

Vădeni

Petrescu Maria

205

147/23

Arabil

Extravilan

-

-

3350

-

1.707

5.769,66

65

Brăila

Vădeni

Mociu D. Vasile

205

147/7

Arabil

Extravilan

-

-

2500

-

725

2.450,50

66

Brăila

Vădeni

Becea S. Stavre

205

147/8

Arabil

Extravilan

-

-

2500

-

767

2.592,46

67

Brăila

Vădeni

Nitescu Ghe. Maria

205

147/10

Arabil

Extravilan

-

-

4800

-

1.574

5.320,12

68

Brăila

Vădeni

Stilu D. Vanghelie

205

147/12

Arabil

Extravilan

-

-

2500

-

891

3.011,58

69

Brăila

Vădeni

Babu Gheorghe

205

147/13

Arabil

Extravilan

-

-

2500

-

924

3.123,12

70

Brăila

Vădeni

Chesru M. Lina, Apostol M. Lina

205

147/15

Arabil

Extravilan

-

-

2700

-

1.074

3.630,12

71

Brăila

Vădeni

Gosman T. Petre

205

147/16

Arabil

Extravilan

4718

-

7668

-

3.399

11.488,62

72

Brăila

Vădeni

Novischi Gr. Vladimir

205

147/17

Arabil

Extravilan

-

-

2400

-

1.437

4.857,06

73

Brăila

Vădeni

Pricopie M. Octavian

205

147/18

Arabil

Extravilan

-

-

8800

-

8.689

29.368,82

74

Brăila

Vădeni

Popa Eugen

205

147/19

Arabil

Extravilan

-

-

6500

-

6.450

21.801,00

75

Brăila

Vădeni

Tudorache I. Sterian

205

147/20

Arabil

Extravilan

-

-

1700

-

1.687

5.702,06

76

Brăila

Vădeni

Cozaciuc N. Ion

205

147/21

Arabil

Extravilan

-

-

2400

-

2.382

8.051,16

77

Brăila

Vădeni

Stoian N. Elisabeta

205

147/22

Arabil

Extravilan

-

-

4700

-

4.542

15.351,96

78

Brăila

Vădeni

Mila G. Spiru

205

147/26

Arabil

Extravilan

-

-

2400

-

876

2.960,88

79

Brăila

Vădeni

Suti V. Spiru

205

147/27

Arabil

Extravilan

-

-

2500

-

845

2.856,10

80

Brăila

Vădeni

Giambazi V. Constantin

205

147/28

Arabil

Extravilan

-

-

2500

-

787

2.660,06

81

Brăila

Vădeni

Spau D. Maria

205

147/29

Arabil

Extravilan

-

-

2500

-

732

2.474,16

82

Brăila

Vădeni

Sunda P. Vanghelie

205

147/30

Arabil

Extravilan

-

-

2500

-

685

2.315,30

83

Brăila

Vădeni

Sunda I. Sofia

205

147/31

Arabil

Extravilan

-

-

2500

-

640

2.163,20

84

Brăila

Vădeni

Popescu V. Constantin

205

147/32

Arabil

Extravilan

-

-

2500

-

597

2.017,86

85

Brăila

Vădeni

Zechiu Vasila

205

147/33

Arabil

Extravilan

-

-

2500

-

560

1.892,80

86

Brăila

Vădeni

Fati I. Marica

205

147/34

Arabil

Extravilan

-

-

2500

-

523

1.767,74

87

Brăila

Vădeni

Zechiu D. Vasilica

205

147/35

Arabil

Extravilan

-

-

2500

-

489

1.652,82

88

Brăila

Vădeni

Fati Iulian, Fati Stela

205

147/36

Arabil

Extravilan

-

-

2500

-

115

388,70

89

Brăila

Vădeni

Zamfir Neagu

205

10

Arabil

Extravilan

-

-

5000

-

999

3.376,62

90

Brăila

Vădeni

Andrei Marioara, Andrei Vasile

202

9

Arabil

Extravilan

75320

75320

5000

-

996

3.366,48

91

Brăila

Vădeni

Raileanu Mariana

202

8

Arabil

Extravilan

4159

73952

4800

-

939

3.173,82

92

Brăila

Vădeni

Lupașcu M. Florin, Lupașcu N. Dumitru, Lupașcu M. Dan, Baraboi Aneta, Lupașcu M. Constantin

202

7

Arabil

Extravilan

-

-

70000

-

11.320

38.261,60

93

Brăila

Vădeni

Drăghici Marcela, Orzan Elena

202

6

Arabil

Extravilan

-

-

85000

-

6.628

22.402,64

94

Brăila

Vădeni

Penes Dumitru Aurel

202

5 LOT 1

Arabil

Extravilan

70526

70526

31667

-

5.049

17.065,62

95

Brăila

Vădeni

Vasile Marinel

202

4

Arabil

Extravilan

76276

76276

50000

-

2.617

8.845,46

96

Brăila

Vădeni

Iscu Vasile

202

3 LOT 1

Arabil

Extravilan

76081

76081

25000

-

1.273

4.302,74

97

Brăila

Vădeni

S.C. Lanul Auriu - S.R.L.

202

3 LOT 2

Arabil

Extravilan

76082

76082

25000

-

1.245

4.208,10

98

Brăila

Vădeni

Iorga Chiriachița

201 IAS

2 LOT 1

Arabil

Extravilan

73925

73925

23068

-

1.718

5.806,84

99

Brăila

Vădeni

Broasca Marcel

201 IAS

2 LOT 2

Arabil

Extravilan

73926

73926

23068

-

1.706

5.766,28

100

Brăila

Vădeni

Romano Ioana

202

1

Arabil

Extravilan

70159

-

19000

-

864

2.920,32

101

Brăila

Vădeni

S.C. Contecoman Serv - S.R.L.

201

1

Arabil

Extravilan

70813

70813

25311

-

1.530

5.171,40

102

Brăila

Vădeni

S.C. Contecoman Serv - S.R.L.

201

2

Arabil

Extravilan

75836

75836

30316

-

1.701

5.749,38

103

Brăila

Vădeni

Zugravu Elena

201

3

Arabil

Extravilan

-

-

25000

-

1.421

4.802,98

104

Brăila

Vădeni

Chivu Mădălina Mariana, Chivu Iulian

201

10

Arabil

Extravilan

74933

74933

25000

-

1.358

4.590,04

105

Brăila

Vădeni

S.C. Galmopan - S.A. Galați

200

1

Arabil

Extravilan

71148

71148

20000

-

1.078

3.643,64

106

Brăila

Vădeni

Stoian Marcel Constantin

200

2

Arabil

Extravilan

-

-

20000

-

1.039

3.511,82

107

Brăila

Vădeni

Andrei Marioara

200

3

Arabil

Extravilan

3917

75337

20000

-

1.031

3.484,78

108

Brăila

Vădeni

Soare Aurica

200

4

Arabil

Extravilan

-

-

15000

-

770

2.602,60

109

Brăila

Vădeni

Soare Ioan

200

5

Arabil

Extravilan

-

-

15000

-

767

2.592,46

110

Brăila

Vădeni

Drăgan Liviu Marian, Drăgan Daniel

200

6

Arabil

Extravilan

74567

74567

25000

-

1.272

4.299,36

111

Brăila

Vădeni

Lungu Ion

200

7

Arabil

Extravilan

-

-

30000

-

1.541

5.208,58

112

Brăila

Vădeni

Rotaru Pompiliu

200

8

Arabil

Extravilan

-

-

30000

-

1.601

5.411,38

113

Brăila

Vădeni

Neacșu Lăcrimioara

200

9

Arabil

Extravilan

-

-

25000

-

1.411

4.769,18

114

Brăila

Vădeni

S.C. Contecoman Serv - S.R.L.

200

10

Arabil

Extravilan

4592

74292

25000

-

1.494

5.049,72

115

Brăila

Vădeni

S.C. Contecoman Serv - S.R.L.

200

11

Arabil

Extravilan

2060

74293

24000

-

1.523

5.147,74

116

Brăila

Vădeni

Drăgan Gicu

200

12

Arabil

Extravilan

-

-

25000

-

1.724

5.827,12

117

Brăila

Vădeni

Dragăn Ligia

200

13

Arabil

Extravilan

-

-

25000

-

1.843

6.229,34

118

Brăila

Vădeni

Dascălu Aurel, Dascălu Eleonora Lidia

200

14

Arabil

Extravilan

73093

73093

25000

-

1.968

6.651,84

119

Brăila

Vădeni

Anghel Costică, Anghel Ioana

200

15 LOT 1

Arabil

Extravilan

76652

76652

19947

-

1.777

6.006,26

120

Brăila

Vădeni

Dumitrache Paraschiv

200

16

Arabil

Extravilan

76659

76659

23486

-

2.404

8.125,52

121

Brăila

Vădeni

Tănase Viorel, Tănase Mariaora

200

17 LOT 1

Arabil

Extravilan

76666

76666

12957

-

1.518

5.130,84

122

Brăila

Vădeni

Gazdaru Daniel Cornel

200

18 LOT 1

Arabil

Extravilan

76658

76658

8136

-

1.034

3.494,92

123

Brăila

Vădeni

Scarlet Raul Petre

200

2/1

Arabil

Extravilan

76733

76733

4229

-

558

1.886,04

124

Brăila

Vădeni

S.C.Lanul Auriu - S.R.L.

200

2/2

Arabil

Extravilan

76636

76636

26065

-

4.105

13.874,90

125

Brăila

Vădeni

Cazangiu Teodor Cezar, Cazanciu Maria

200

1

Arabil

Extravilan

76644

76644

8697

-

861

2.910,18

126

Brăila

Vădeni

Proprietar neidentificat*)

129

889

Arabil

Extravilan

-

-

2599

-

2.599

8.784,62

127

Brăila

Vădeni

Proprietar neidentificat*)

174

1165

Arabil

Extravilan

-

-

19550

-

19.523

65.987,74

128

Brăila

Vădeni

Proprietar neidentificat*)

176

14/7

Arabil

Extravilan

-

-

14992

-

14.477

48.932,26

129

Brăila

Vădeni

Zugravu Irimia

201

4

Arabil

Extravilan

-

-

25000

-

1.420

4.799,60

130

Brăila

Vădeni

Bondoc Maria

201

5

Arabil

Extravilan

-

-

30000

-

1.706

5.766,28

131

Brăila

Vădeni

Popescu Nicolae

201

6

Arabil

Extravilan

-

-

30000

-

1.698

5.739,24

132

Brăila

Vădeni

Trifan Coman

201

7

Arabil

Extravilan

-

-

30000

-

1.684

5.691,92

133

Brăila

Vădeni

Tablet Neculai

201

8

Arabil

Extravilan

-

-

30000

-

1.667

5.634,46

134

Brăila

Vădeni

Grozea Eugen

201

9

Arabil

Extravilan

-

-

30000

-

1.648

5.570,24

135

Brăila

Vădeni

Broasca Grigore

205

147/9

Arabil

Extravilan

-

-

1700

-

535

1.808,30

136

Brăila

Vădeni

Ianuli Dumitru

205

147/11

Arabil

Extravilan

-

-

2500

-

861

2.910,18

137

Brăila

Vădeni

Căpățână Ion

205

147/25

Arabil

Extravilan

-

-

2500

-

993

3.356,34

137^1

Brăila

Vădeni

Biblioteca Centrală Universitară Carol I

172

141

Arabil

Extravilan

76758

76758

110800

-

5.928

21.577,92

137^2

Brăila

Vădeni

Biblioteca Centrală Universitară Carol I

204

144/1

Arabil

Extravilan

76756

76756

269600

-

11.659

42.438,76

138

Galați

Galați

Neagu David, Neagu Gianina

196

1344/1/1;

1344/3;

1344/37; 1344/38;

1344/39 LOT 1

Arabil

Intravilan

125528

125528

27540

-

5.956

451.253,48

196

1344/1/1;

1344/3;

1344/37; 1344/38;

1344/39 LOT 1

-

Intravilan

-

-

-

împrejmuire - 45

-

28.372,50

139

Galați

Galați

Neagu David, Neagu Gianina

196

1344/39 LOT 2

Arabil

Extravilan

119542

119542

92

-

19

29,99

140

Galați

Galați

Crăciun Iulian

196

1344/36

Arabil

Extravilan

156

111725

4987

-

1.800

2.841,17

196

1344/36

-

Extravilan

-

-

-

construcție administrativ-

socială - 57

-

64.778,66

196

1344/36

-

Extravilan

-

-

-

împrejmuire - 77

-

43.693,65

141

Galați

Galați

Drăghici Corneliu

196

1344/34

Arabil

Extravilan

106437

106437

4981

-

48

106,07

142

Galați

Galați

Stratia Gheorghe

196

1344/35

Arabil

Extravilan

-

-

5000

-

361

797,74

Galați

196

1344/35

-

Extravilan

-

-

-

împrejmuire - 21

-

11.916,45

143

Galați

Galați

Deaconescu Vasile-Daniel, Deaconescu Nela

196

33

Arabil

Extravilan

20592

110023

1881

-

23

50,83

144

Galați

Galați

Deaconescu Vasile-Daniel, Deaconescu Nela

196

33

Arabil

Extravilan

20558

110007

1232

-

23

50,83

145

Galați

Galați

S.C. Mariancar - S.R.L.

196

1344/32 LOT 2

Curți-construcții

Intravilan

20283

101764

2213

-

66

8.334,10

146

Galați

Galați

Iulicris Recycling - S.R.L.

196

1344/17; 1344/16

Arabil

Intravilan

129822

129822

9987

-

56

4.242,81

147

Galați

Galați

Proprietar neidentificat*)

196

1344

Arabil

Extravilan

-

-

47

-

47

74,19

148

Galați

Galați

S.C. Nicomrom - S.R.L.

189/1

1373/6

Arabil

Extravilan

8355

106381

10000

-

42

92,81

149

Galați

Galați

S.C. Constemp 2005 - S.R.L.

189/1

1373/5

Arabil

Extravilan

8356

109620

7800

-

204

450,8

150

Galați

Galați

S.C. Dynamic Selling Group - S.R.L.

189/1

1313/1

Arabil

Extravilan

8865

101823

10002

-

221

488,37

151

Galați

Galați

Palihovici Valerian, Petrescu Iraida, Chiriac Minodora, Palihovici Vladimir

196

1344/4

Arabil

Intravilan

122835

122835

25000

-

4.823

365.412,28

196

1344/4

-

Intravilan

-

-

-

împrejmuire - 11

-

6.241,95

152

Galați

Galați

Tudor Tanța

196

1344/5

Arabil

Extravilan

-

-

21500

-

4.141

9.150,78

153

Galați

Galați

Popescu Elena, Drăgan Mihăiță Viorel, Drăgan Camelia, Constantin Rodica, Micu Bianca, Bildea Monica

196

1344/6

Arabil

Intravilan

128726

128726

13211

-

4.840

366.700,28

154

Galați

Galați

Proprietar neidentificat*)

197/1

1351

Neproductiv

Extravilan

-

-

119

-

119

262,97

155

Galați

Galați

SNTFM - CFR Marfă - S.A.

-

-

Curți-construcții

Intravilan

122059

122059

68288

-

1.460

184.360,33

156

Galați

Galați

Proprietar neidentificat*)

210

1399

Neproductiv

Extravilan

-

-

2803

-

2.803

4.424,33

157

Galați

Galați

Proprietar neidentificat*)

213

1415/1

Pădure

Extravilan

-

-

7872

-

7.872

19.880,61

TOTAL =

313.577

2.498.626,22

*) Pentru toate pozițiile în care la coloana „Numele/prenumele proprietarului/deținătorului“ se regăsește mențiunea „Proprietar neidentificat“, astfel cum reiese din evidențele unităților administrativ-teritoriale, numele proprietarilor/deținătorilor vor fi identificate ulterior, în vederea completării documentațiilor necesare pentru punerea în aplicare a măsurilor de expropriere în condițiile legii.

(la 13-03-2023, Anexa nr. 2 a fost modificată de Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 184 din 1 martie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 207 din 13 martie 2023 )

Notă Potrivit art. I din HOTĂRÂREA nr. 184 din 1 martie 2023 , publicată în Monitorul Oficial nr. 207 din 13 martie 2023, pozițiile de la nr. crt. 1 la nr. crt. 20 se exclud, ca urmare a modificării proiectului tehnic, cu respectarea legislației în vigoare. Potrivit art. II din același act normativ , sumele devenite disponibile conform art. I se restituie la bugetul de stat în termen de 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei hotărâri.

------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).