HOTĂRÂRE nr. 1.058 din 4 decembrie 2020

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 1223 din 14 decembrie 2020
Entered into force
14.12.2020
Consolidated form as of
14.12.2020
Table of contents

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 288 alin. (1) și art. 292 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Se aprobă transmiterea imobilului 961, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al orașului Pantelimon, județul Ilfov.

(2) După preluare, imobilul transmis potrivit alin. (1), mai puțin locuințele existente în cadrul imobilului, se utilizează în vederea sistematizării zonei, respectiv construirea de locuințe colective și funcțiuni complementare spațiilor de locuit și realizarea unor obiective de interes public local, astfel: gospodărie de apă, centru operativ pentru situații de urgență, parc/zonă de agrement, unități de învățământ, complex sportiv, centru comercial-piață, într-un termen de 5 de ani de la preluare, conform Hotărârii Consiliului Local al Orașului Pantelimon nr. 229/2019, modificată prin hotărârile nr. 102/2020, nr. 154/2020 și nr. 161/2020.

Articolul 2

(1) Consiliul Local al Orașului Pantelimon va asigura închirierea, conform legii, a locuințelor existente în cadrul imobilului menționat la art. 1 către actualii chiriași și cetățenilor cu nevoi locative din orașul Pantelimon și va transmite, în condițiile legii, un procent de 50% din numărul de locuințe ce vor fi construite pe terenul imobilului 961, dar nu mai puțin de 493 unități locative, împreună cu terenul aferent acestora, în domeniul public al statului, în vederea dării în administrarea Ministerului Apărării Naționale, în maximum 5 ani de la preluarea imobilului, conform Hotărârii Consiliului Local al Orașului Pantelimon nr. 229/2019, modificată prin hotărârile nr. 102/2020, nr. 154/2020 și nr. 161/2020.

(2) Transmiterea locuințelor și terenului aferent acestora menționate la alin. (1) se va realiza etapizat, pe măsura finalizării fiecărui ansamblu de locuințe în parte.

(3) Structura pe camere a locuințelor realizate prin programul derulat de Consiliul Local al Orașului Pantelimon, care urmează a fi transmise în domeniul public al statului în vederea dării în administrarea Ministerului Apărării Naționale, se va stabili prin protocol încheiat între Orașul Pantelimon și Ministerul Apărării Naționale, prin structurile specializate din subordine.

Articolul 3

În cazul în care nu se respectă destinația imobilului, obligațiile sau termenele prevăzute la art. 1 alin. (2) și art. 2 alin. (1), acesta revine în domeniul public al statului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Articolul 4

Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între Orașul Pantelimon și Ministerul Apărării Naționale, prin structurile specializate din subordine, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 5

Ministerul Apărării Naționale își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, va opera modificările corespunzătoare în anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.

PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: p. Ministrul apărării naționale, Simona Cojocaru, secretar de stat p. Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, Augustin-Cătălin Iapă, secretar de stat Ministrul finanțelor publice, Vasile-Florin Cîțu

București, 4 decembrie 2020.

Nr. 1.058.

ANEXĂ

DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului 961 care se transmite din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al orașului Pantelimon, județul Ilfov

Nr. crt.

Nr. MFP

Codul de clasificație

Denumirea bunului imobil

Adresa

Elementele-cadru de descriere tehnică/Valorile contabile aferente activelor fixe corporale ce compun bunul/Cartea funciară/Nr. cadastral

Valoarea de inventar a bunului imobil (lei)

Persoana juridică de la care se transmite imobilul/CUI

Persoana juridică la care se transmite imobilul/CUI

1

163554

8.19.01

Imobil 961

Județul Ilfov, orașul Pantelimon, Strada Răscoalei nr. FN

1. Construcții:

Pavilionul C40

- suprafață construită - 356 mp;

- suprafață desfășurată - 712 mp;

- valoare contabilă - 124.558,48 lei;

Pavilionul C41

- suprafață construită - 356 mp;

- suprafață desfășurată - 712 mp;

- valoare contabilă - 124.558,48 lei

Pavilionul C39

- Suprafață construită - 160 mp;

- suprafață desfășurată - 320 mp;

- valoare contabilă - 74.735,12 lei

Pavilionul C42

- suprafață construită - 40 mp;

- suprafață desfășurată - 40 mp;

- valoare contabilă - 2.252 lei

Total suprafață construită - 912 mp

Total suprafață desfășurată - 1.784 mp

Total valoare contabilă construcții - 326.104,08 lei

2. Suprafața terenului - 19,6687 ha

- valoare contabilă - 8.895.931,59 lei

Total valoare contabilă - 9.222.035,67 lei

Nr. CF - 100549

Nr. cadastral - 100549

9.222.036

Statul român, domeniul public, din administrarea Ministerului Apărării Naționale CUI - 4183229

Orașul Pantelimon, domeniul public, județul Ilfov

CUI - 4420759

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).