Având în vedere Referatul de aprobare nr. 245.149 din 11.12.2020 al Direcției generale politici agricole, precum și prevederile art. 9 alin. (3) și (5) și art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 1.174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite prezentul ordin.
Se aprobă cantitățile de motorină determinate la plată și nedecontate de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură aferente perioadei 1 aprilie 2020-30 iunie 2020, ce beneficiază de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare.
Cantitățile totale de motorină prevăzute la art. 1 sunt de 115.835.265,83 litri, valoarea totală a ajutorului de stat aferent este de 176.742.368,00 lei și sunt cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Nechita-Adrian Oros
București, 15 decembrie 2020.
ANEXĂ
Cantitățile de motorină aferente perioadei 1 aprilie 2020-30 iunie 2020, determinate la plată și nedecontate de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, ce beneficiază de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare
Nr. crt.SpecificareCantități de motorină (litri)Valoare ajutor de stat rotunjit, fără subdiviziuni*) (lei)Total general, din care:115.835.265,830176.742.368,001Sectorul vegetal102.523.725,392156.430.817,002Sectorul zootehnic10.106.384,87215.421.131,003Sectorul îmbunătățiri funciare3.205.155,5664.890.420,00
*) Conform prevederilor art. 9 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, cu modificările și completările ulterioare.