ORDIN nr. 349 din 16 decembrie 2020

ORDIN Ministerul Agriculturii ?i Dezvoltării Rurale
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 1274 din 22 decembrie 2020
Entered into force
22.12.2020
Consolidated form as of
22.12.2020

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 224.888 din 16.12.2020 întocmit de Direcția generală dezvoltare rurală - Autoritate de management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală, precum și schema de ajutor de stat „Sprijin acordat întreprinderilor pentru investiții necesare dezvoltării, modernizării sau adaptării infrastructurii silvice“ SA 46.038 (2016/XA),

ținând seama de prevederile:

Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2014-2020), aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C (2015) 3.508 din 26 mai 2015, cu modificările și completările ulterioare;

Regulamentului (UE) nr. 702/2014 al Comisiei din 25 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare în sectoarele agricol și forestier și în zonele rurale ca fiind compatibile cu piața internă, în aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 193 din 1 iulie 2014, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor:

art. 57 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

art. 9 alin. (5) și (6) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite următorul ordin:

Articolul I

Alineatul (1) al articolului 11 din anexa la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 877/2016 privind aprobarea schemei de ajutor de stat „Sprijin acordat întreprinderilor pentru investiții necesare dezvoltării, modernizării sau adaptării infrastructurii silvice“, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 5 august 2016, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 11

(1) Schema se aplică până la data de 31 decembrie 2023.

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Nechita-Adrian Oros

București, 16 decembrie 2020.

Nr. 349.

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).