ARTICOL UNIC
Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 27 aprilie 2020, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 32 alineatul (1), litera ș) se modifică și va avea următorul cuprins:
ș) propune Camerei Deputaților numirea secretarului general și a 3 secretari generali adjuncți;
2. La articolul 251, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Secretarul general și cei 3 secretari generali adjuncți sunt numiți și eliberați din funcție de către Camera Deputaților, la propunerea Biroului permanent al Camerei Deputaților, cu consultarea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare.