(1) Testul-grilă se desfășoară în maximum 10 zile lucrătoare de la publicarea rezultatelor verificărilor obiecțiilor transmise după verificarea dosarelor încărcate în formularul electronic. Informațiile cu privire la programarea candidaților, data și locul desfășurării testului-grilă se publică pe pagina de internet a MAE, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4), odată cu publicarea rezultatelor soluționării obiecțiilor la proba depunerii și selecției dosarelor.
(2) Testul-grilă este susținut în limba română, evaluează cunoștințele teoretice și abilitățile din domeniul de activitate al MAE, conform bibliografiei generale, precum și cultura generală ale candidaților.
(3) Testul-grilă este unic pentru toate profilurile posturilor scoase la concurs.
(4) Testul-grilă se poate susține în scris sau pe o platformă electronică pusă la dispoziție de MAE, în condițiile prevăzute de art. 7 alin. (5).
(1) În cazul desfășurării testului grilă online, prin intermediul unei platforme electronice, instrucțiunile de conectare la aceasta sunt transmise candidaților eligibili la adresa de e-mail menționată în formularul electronic de înscriere, cu cel puțin 72 de ore înainte de desfășurarea probei. MAE organizează o simulare cu cel puțin 48 de ore înainte de desfășurarea probei. Semnalările unor eventuale probleme de conectare se pot primi cel târziu cu 24 de ore înainte de desfășurarea probei.
(2) Candidații au obligația de a se conecta la platforma electronică pusă la dispoziție de MAE cu cel puțin 30 de minute înainte de ora anunțată pentru începerea probei testului-grilă.
(3) Candidații au obligația de a avea la dispoziție o cameră video funcțională, deschisă pe toată durata desfășurării probei.
(4) Fiecare candidat trebuie să aibă actul de identitate asupra sa, pe tot parcursul testului-grilă, în vederea verificării identității.
(5) Pe durata desfășurării probei, candidații nu pot comunica, fizic, telefonic sau online, cu alte persoane și nu pot consulta materiale informaționale de niciun fel.
(6) Candidații care nu respectă obligațiile prevăzute la alin. (2)-(5) sunt eliminați din concurs.
(1) În cazul desfășurării testului-grilă prin prezență fizică, repartizarea candidaților în sălile de concurs se face conform listelor întocmite pentru fiecare sală, în ordine alfabetică, iar accesul candidaților în săli se face pe baza actului de identitate. După verificarea identității, fiecare candidat va păstra la vedere actul de identitate, până la predarea rezolvării testului-grilă.
(2) Accesul candidaților în sălile de concurs este posibil până la ora anunțată, dar nu mai târziu de deschiderea subiectelor de concurs.
(3) Candidații care nu se află în sală în momentul deschiderii subiectelor sunt eliminați din concurs.
(4) Candidaților le este interzis accesul în sălile de concurs cu telefoane mobile sau cu orice alte mijloace de comunicare/ informare/consultare. În timpul participării la testul-grilă sunt interzise folosirea oricăror surse de comunicare/informare/ consultare care ar putea fi utilizate în rezolvarea subiectelor, precum și marcarea lucrării scrise astfel încât să fie posibilă identificarea autorului anterior stabilirii punctajului acordat pentru lucrare.
(5) Nerespectarea dispozițiilor alin. (4) se sancționează cu eliminarea candidatului din concurs.
(6) Din momentul deschiderii subiectelor de concurs niciun candidat nu poate părăsi sala decât după predarea, sub semnătură, a rezolvării testului-grilă.
(7) Nerespectarea dispozițiilor alin. (6) se sancționează cu eliminarea candidatului din concurs.
(8) În fiecare sală se desemnează un responsabil de sală, care coordonează desfășurarea testului-grilă în respectiva sală, și unul sau mai mulți supraveghetori, în funcție de numărul candidaților din sala de concurs.
(9) În elaborarea testului-grilă, candidații utilizează numai coli de hârtie ștampilate de către MAE și pixuri puse la dispoziție de persoanele desemnate pentru organizarea concursului. La cerere, se pot pune la dispoziție, în mod suplimentar, coli de hârtie și pixuri.
(10) La expirarea timpului prevăzut la art. 14, candidații predau lucrările de concurs și subiectele sub semnătură, în faza de elaborare a răspunsurilor în care se află, fiind interzisă depășirea timpului stabilit la art. 14. Ultimii 4 candidați din fiecare sală rămân în sală până la predarea ultimei lucrări.
(11) La predarea lucrărilor de către candidați, în prezența acestora, responsabilul de sală și/sau unul sau mai mulți supraveghetori verifică lucrările, le sigilează prin aplicarea unui autocolant pe colțul îndoit al foii unde este înscris numele și prin aplicarea ștampilei de concurs și notează numărul de pagini scrise, iar fiecare candidat are obligația să semneze pentru conformitate într-un proces-verbal.
(12) Dacă examinarea se face în mai multe săli, se întocmește câte un proces-verbal pentru lucrările din fiecare sală.
(13) În procesul-verbal prevăzut la alin. (11) se consemnează de către responsabilul de sală și informații cu privire la numărul total de candidați prevăzut pentru acea sală, numărul de candidați prezenți, numărul și numele candidaților absenți, numărul lucrărilor, precum și, după caz, descrierea situațiilor prevăzute la alin. (5) și (7). Procesul-verbal se semnează de către responsabilul de sală și de către supraveghetorii din respectiva sală.
(1) Odată cu subiectele, candidaților li se comunică și baremul de notare a testului-grilă.
(2) Baremul de corectare a testului-grilă și subiectele se publică pe pagina de internet a MAE în ziua desfășurării testului-grilă, la finalul timpului alocat pentru susținerea probei.
(3) Candidații pot transmite, pe adresa de e-mail a concursului, contestații privind baremul de corectare, în termen de 24 de ore de la publicarea baremului și a subiectelor probei.
(4) Contestațiile se soluționează în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la finalizarea perioadei de depunere a contestațiilor privind baremul de corectare, de către comisia de soluționare a contestațiilor, iar baremul de corectare final se publică pe pagina de internet a MAE, în termenul menționat.
(1) Candidații pot transmite contestații, pe adresa de e-mail a concursului, în termen de 48 de ore de la publicarea rezultatelor la testul-grilă.
(2) Contestațiile se soluționează în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la finalizarea perioadei prevăzute la alin. (1), de către comisia de soluționare a contestațiilor, iar rezultatele se publică pe pagina de internet a MAE, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4), în termenul menționat.