ORDIN nr. 441 din 24 martie 2021

ORDIN Ministerul Finan?elor
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 302 din 25 martie 2021
Entered into force
25.03.2021
Consolidated form as of
25.03.2021

Având în vedere prevederile:

art. 2 lit. b) din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Noua casă“, cu modificările și completările ulterioare;

art. 2 lit. j) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 88/2015, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 9 lit. b) din Normele de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.053/2014, cu modificările și completările ulterioare;

art. 2 lit. c) și k) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie - IMM INVEST ROMÂNIA, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 209/2018, cu modificările și completările ulterioare;

art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2020 privind aprobarea Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii „IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE“, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul finanțelor emite următorul ordin:

Articolul 1

(1) Pentru anul 2021 se aprobă comisionul de gestiune al garanțiilor acordate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii - S.A. - IFN (FNGCIMM), în numele și în contul statului român, în cadrul programului „Noua casă“, la nivelul de 0,30% pe an, calculat la soldul garanției statului.

(2) Pentru anul 2021 se aprobă comisionul unic de analiză de 0,15% pe an din valoarea promisiunii de garantare emise de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii - S.A. - IFN (FNGCIMM) în cadrul programului „Noua casă“.

Articolul 2

Pentru anul 2021 se aprobă comisionul de administrare pentru garanțiile acordate în cadrul Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, la nivelul de 0,30% pe an, calculat la soldul finanțării garantate, și comisionul de risc în valoare de 1%, aplicat la valoarea garantată.

Articolul 3

(1) Pentru anul 2021 se aprobă comisionul de administrare pentru garanțiile acordate în cadrul Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie - IMM INVEST ROMÂNIA, la nivelul de 0,15% pe an, pentru toată perioada de valabilitate a garanțiilor, calculat la valoarea/soldul garanției statului.

(2) Pentru garanțiile acordate de FNGCIMM, în numele și în contul statului român, aferente creditelor garantate acordate în anul 2021 în cadrul Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie - IMM INVEST ROMÂNIA, se aprobă comisionul de risc la nivelul de 0,25% pentru primul an de garantare, de 0,5% pentru anii 2 și 3 de garantare, respectiv de 1% pentru anii 4-6 de garantare, aplicat la valoarea/soldul garanției de stat.

Articolul 4

(1) Pentru anul 2021 se aprobă comisionul de administrare pentru garanțiile acordate în cadrul Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii „IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE“, la nivelul de 0,15% pe an, pentru toată perioada de valabilitate a garanțiilor, calculat la valoarea/soldul garanției statului.

(2) Pentru garanțiile acordate de FNGCIMM, în numele și în contul statului român, aferente creditelor garantate acordate în anul 2021 în cadrul Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii „IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE“, se aprobă comisionul de risc la nivelul de 0,25% pentru primul an de garantare, de 0,5% pentru anii 2 și 3 de garantare, respectiv de 1% pentru anii 4-6 de garantare, aplicat la valoarea/soldul garanției de stat.

Articolul 5

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare

București, 24 martie 2021.

Nr. 441.

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).