Se instituie următoarele măsuri obligatorii pentru zona carantinată:
1. identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reședința ori adresa declarată în zona menționată la art. 1 alin. (2);
2. limitarea la maximum a deplasării persoanelor și monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri. Ieșirea persoanelor din locuință este permisă doar pe bază de declarație pe propria răspundere, legitimație de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, după caz;
3. în intervalele orare 5,00-22,00 (pentru zilele de luni, marți, miercuri și joi), respectiv 5,00-20,00 (pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică) în interiorul zonei menționate la art. 1 alin. (2) se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
d) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), precum și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
e) deplasarea în scopul donării de sânge/plasmă la centrele de transfuzie sanguină;
f) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
g) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
h) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
i) îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate;
j) participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
k) pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
l) eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi prevăzute de lege;
m) alte motive justificate precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
n) participarea la activități religioase;
o) deplasări ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu trenul, avionul, autocare sau alte mijloace de transport persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau oricare altă modalitate de achitare a călătoriei;
p) deplasări ale persoanelor pentru administrare de vaccin împotriva SARS-CoV-2;
4. în intervalele orare 22,00-5,00 (pentru zilele de luni, marți, miercuri și joi), respectiv 20,00-5,00 (pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică), circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la pct. 3 lit. a), c), m) și o);
5. în/din zona menționată la art. 1 alin. (2) este permisă intrarea/ieșirea pentru:
a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitatea carantinată, precum și aprovizionarea populației;
b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, veterinar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, alimentației publice, comunicațiilor și transporturilor;
c) persoanele care locuiesc în zona carantinată și desfășoară activitatea profesională în afara zonei carantinate;
d) persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
e) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
f) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
6. pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere;
7. pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;
8. declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/ locului activității profesionale, motivul deplasării conform celor prevăzute la prezentul articol, data completării și semnătura;
9. se permite tranzitarea comunei pentru cetățenii care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă oprirea/staționarea în zona carantinată;
10. prin grija administrației publice locale și a Inspectoratului de Poliție al Județului Dâmbovița se vor stabili căile de circulație pentru tranzitarea zonei respective și aducerea la cunoștința populației prin mass-media a acestei măsuri;
11. slujbele religioase se desfășoară cu participarea credincioșilor doar în exteriorul clădirilor, cu excepția celor la care participă doar personalul bisericesc;
12. slujbele religioase cu caracter privat (botezuri, cununii religioase, înmormântări etc.) se desfășoară în lăcașurile de cult, cu participarea a maximum 16 persoane (număr ce include și persoanele care oficiază slujba religioasă);
13. accesul credincioșilor în lăcașurile de cult pentru rugăciuni cu caracter individual se poate face astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane;
14. slujbele religioase care se vor desfășura în aer liber cu menținerea distanței de 1,5 m între persoane;
15. la toate slujbele religioase trebuie respectate regulile de protecție sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare;
16. în data de 28.03.2021 se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 18,00-22,00 pentru deplasarea și participarea la serviciile religioase oficiate pentru sărbătoarea Pesah. În perioada 3.04-4.04.2021 se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 20,00-2,00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase;
17. controlul măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în/din zona carantinată și asigurarea ordinii publice se vor realiza de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița sau Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, după caz.