În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă stema comunei Valea Lungă, județul Dâmbovița, prevăzută în anexa nr. 1.
(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei comunei Valea Lungă, județul Dâmbovița, sunt prevăzute în anexa nr. 2.
(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎȚU Contrasemnează: Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila Zoltán
București, 25 martie 2021.
Anexa nr. 1*)
STEMA comunei Valea Lungă, județul Dâmbovița
*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
Anexa nr. 2
DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE elementelor însumate ale stemei comunei Valea Lungă, județul Dâmbovița
Descrierea stemei
Stema comunei Valea Lungă se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, albastru, tăiat de un brâu undat de argint, având în partea de sus o acvilă bicefală de argint, redată în întregime și din față, cu aripile deschise și cu zborul în sus, cu piciorul drept poziționat în bară, cel stâng în bandă, iar în partea de jos un măr de aur, smuls, cu zece fructe roșii.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificația elementelor însumate
Acvila bicefală reprezintă o parte din fauna specifică regiunii.
Brâul undat face referire la hidrografia localității, râul Cricov.
Mărul semnifică activitatea specifică zonei, pomicultura, iar numărul fructelor indică numărul satelor componente ale comunei.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.