a) În cazul în care s-a dispus autopsia medico-legală asupra decedaților aflați în unitatea sanitară cu paturi, medicul legist se va deplasa la unitatea sanitară pentru a vedea decedatul, numai dacă se solicită de către organele judiciare prezența acestuia.
Personalul care vine în contact cu corpul pacientului decedat aplică riguros precauțiile standard de prevenție și control al infecțiilor, inclusiv igiena mâinilor înainte și după interacțiunea cu corpul decedatului și a mediului în care se află (anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul protocol), și folosește echipament de protecție adecvat în funcție de nivelul de interacțiune cu decedatul (anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul protocol).
b) Deplasarea personalului echipei medico-legale se va efectua cu mașina de serviciu, iar eventuala ridicare a decedatului se va efectua cu o mașină destinată în acest scop care va fi dezinfectată cu produse biocide de tip TP2, după fiecare transport.
c) Curățarea suprafețelor și a echipamentelor refolosibile, gestionarea deșeurilor infecțioase: SARS-CoV-2 poate persista până la 9 zile pe suprafețe de tip metal, sticlă, plastic. În condiții experimentale, virusul a fost detectat până la 72 de ore pe plastic sau oțel inoxidabil. De aceea este important să existe un protocol local de dezinfecție/curățare a suprafețelor:
– spațiul mortuar trebuie să fie în permanență curat, cu ventilație adecvată;
– se va folosi instrumentar conform normativelor, care poate fi curățat și dezinfectat între utilizări; acesta va fi curățat și dezinfectat imediat după utilizare;
– suprafețele din zona mortuară unde se pregătește corpul decedatului vor fi pregătite inițial cu apă și săpun, apoi se va utiliza o soluție standard de dezinfecție pentru suprafața și zona respectivă;
– după spălarea suprafețelor se pot folosi soluții dezinfectante de tip hipoclorit de sodiu 0,1% (1.000 ppm) sau etanol 70 grade, cu timp de contact de minimum 1 minut. Pot fi folosiți dezinfectanți de spital dacă sunt activi contra virusurilor cu anvelopă, respectând timpul de contact pe suprafețe conform recomandărilor producătorului. De exemplu, dacă dezinfectanții uzuali folosiți în spital sunt în stocuri reduse, se poate folosi soluția de hipoclorit de sodiu 0,1%, după ce se curăță cu un detergent neutru. Dacă suprafața respectivă riscă să fie deteriorată de soluția de hipoclorit, se poate folosi un detergent neutru și apoi soluție de etanol 70 grade;
– personalul va folosi echipament de protecție adecvat atunci când pregătește și folosește materialele dezinfectante conform indicațiilor producătorului;
– reziduurile clinice trebuie mânuite și îndepărtate ca deșeuri infecțioase, conform reglementărilor legale (de regulă, deșeuri infecțioase categoria 18 01 03);
– curățarea echipamentelor de protecție reutilizabile se va face urmând cu rigurozitate instrucțiunile producătorului pentru curățare și dezinfecție (concentrație, metodă de aplicare, timp de contact etc). Se recomandă procedură locală pentru aceste manevre;
– echipamentele de protecție de unică folosință vor fi colectate în siguranță în recipiente anume marcate, vor fi tratate la fața locului și distruse în siguranță. Dacă este nevoie să fie transportate în afara unității respective, se vor lua toate precauțiile necesare, printr-o procedură agreată în consens cu normativele legale.
d) Angajatorul se va asigura că:
– există proceduri privind folosirea echipamentului individual de protecție de către personalul din unitatea mortuară;
– personalul a fost instruit corespunzător în ceea ce privește folosirea corectă a acestui echipament;
– personalul îndepărtează tot echipamentul contaminat când părăsește zona contaminată;
– personalul nu intră în zona curată cu echipament contaminat.
e) Autopsia medico-legală se va efectua într-un spațiu destinat cazurilor cu risc biologic, care va avea un circuit separat și în care se va intra numai utilizând măsurile de protecție descrise mai sus.
Se va asigura ventilația corespunzătoare a spațiului destinat activității din prosectură, fără contact cu mediul extern sau cu culoarele interioare ale unității sanitare/instituțiilor de medicină legală.
Pentru situațiile în care nu există un spațiu cu circuit separat, autopsia medico-legală se va efectua obligatoriu la sfârșitul programului de lucru. După efectuarea procedurii de autopsiere, întreaga sală de autopsie, inclusiv spațiul special destinat autopsiilor cu risc biologic, va fi dezinfectată cu substanțe biocide de tip TP2. După operațiunea de dezinfecție se pot utiliza și lămpile de ultraviolete.
Se va limita la minimum prezența în sala de autopsie a personalului implicat în vederea autopsierii decedaților contaminați ca urmare a infecției cu SARS-CoV-2. Echipamentele individuale de protecție de unică folosință vor fi îndepărtate după fiecare utilizare prin depunere în pubelă, conform procedurilor legale privind deșeurile contaminate cu risc biologic.
f) În cazul contactului cu persoanele decedate ca urmare a infecției cu SARS-CoV-2, riscurile la care sunt expuși angajații instituțiilor medico-legale sunt semnificativ reduse dacă sunt respectate măsurile de precauție specifice pentru prevenirea infecțiilor, măsuri care au fost descrise mai sus.
Personalul echipei medico-legale care manipulează decedatul în vederea efectuării autopsiei medico-legale trebuie să poarte echipament individual de protecție, care constă în combinezon complet din material impermeabil sau material nețesut cu densitate mare, rezistent la apă, care are incluse mască și vizetă, sau halate cu mâneci, impermeabile, închise la spate, bonete și măști chirurgicale, respectiv protectoare oculare.
Personalul va purta două perechi de mănuși, după cum urmează: o primă pereche scurtă rezistentă la tăiere, peste care se pune o a doua pereche de mănuși din latex, peste care, la nevoie, se mai pune o a treia pereche de mănuși, mai groase, care protejează antebrațul până la cot.
Personalul va purta peste halat un șorț impermeabil din plastic, iar încălțămintea va fi reprezentată prin cizme de cauciuc. Cu excepția vizetei și a cizmelor de cauciuc care se dezinfectează cu produse biocide de tip TP2, toate celelalte piese de echipament descrise sunt de unică folosință (cu excepția echipamentului de protecție cu utilizări multiple, care poate fi decontaminat, conform specificațiilor tehnice ale acestuia).
g) Se evită utilizarea de instrumente ascuțite și se preferă instrumentele tăietoare cu vârfuri rotunjite.
Instrumentarul utilizat se dezinfectează cu produse biocide de tip TP2 în concentrațiile și la timpul de expunere recomandate de producător și specificate pe eticheta produsului, la finalul programului de activitate.
Pentru personalul din prosecturi este obligatorie, după fiecare manoperă, spălarea mâinilor/antebrațelor cu apă caldă și săpun, urmată de dezinfecția cu produse biocide de tip TP1 destinate dezinfecției mâinilor prin frecare.