ORDIN nr. 506 din 9 aprilie 2021

ORDIN Ministerul Sănătă?ii
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 382 din 13 aprilie 2021
Entered into force
13.04.2021
Consolidated form as of
13.04.2021
Table of contents

Văzând Referatul de aprobare nr. VVV 4.482 din 9.04.2021 al Direcției generale asistență medicală, medicină de urgență și programe de sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății,

având în vedere:

prevederile art. 31 paragraful 2 lit. c) din anexa nr. 2 - Regulamentul Sanitar Internațional (2005) la Hotărârea Guvernului nr. 758/2009 pentru punerea în aplicare a Regulamentului sanitar internațional 2005;

prevederile art. 4, art. 10, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

art. 27 alin. (5) și art. 78 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul sănătății emite următorul ordin:

Articolul I

Ordinul ministrului sănătății nr. 1.309/2020 privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire și limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 22 iulie 2020, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 3, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2) Criteriile utilizate în evaluarea riscului epidemiologic de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în vederea instituirii carantinei zonale sunt prevăzute în anexa nr. 3 la prezentul ordin.

2. Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 9

Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.

3. După anexa nr. 2 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 3, având cuprinsul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul sănătății, Andreea-Anamaria Moldovan, secretar de stat

București, 9 aprilie 2021.

Nr. 506.

ANEXĂ

CRITERII utilizate în evaluarea riscului epidemiologic de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în vederea instituirii carantinei zonale

(Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 1.309/2020)

1. Criterii pentru instituirea carantinei zonale pentru municipii/zone metropolitane cu peste 100.000 de locuitori: minimum 60 de puncte

CriteriuInterval de referințăPunctaj1. Număr de teste efectuate în ultimele 7 zile> 10/1.000 de locuitori < 10/1.000 de locuitori0 puncte 10 puncte2. Rata de pozitivitate în ultimele 14 zile> 5% < 5%10 puncte 0 puncte3. Rata de incidență cumulată în 14 zile> 3 cazuri la 1.000 de locuitori < 3 cazuri la 1.000 de locuitori30 puncte 0 puncte4. Trendul incidenței cumulate pentru ultimele 14 zile crescător staționar descrescător20 puncte 10 puncte 0 puncte5. Număr de cazuri din focare/nr. total cazuri din UAT* 100> 50% < 50%0 puncte 10 puncte6. Grad de ocupare a paturilor ATI în județ> 90% < 90%10 puncte 0 puncte7. Grad de ocupare a paturilor destinate pacienților cu COVID-19 în județ> 90% < 90%10 puncte 0 punctePUNCTAJ TOTAL100 puncte

2. Criterii pentru instituirea carantinei zonale pentru restul zonelor: minimum 70 de puncte

CriteriuInterval de referințăPunctaj1. Rata de incidență cumulată în 14 zile> 3 cazuri la 1.000 de locuitori < 3 cazuri la 1.000 de locuitori30 puncte 0 puncte2. Trendul incidenței cumulate pentru ultimele 14 zilecrescător staționar descrescător30 puncte 10 puncte 0 puncte3. Număr de cazuri din focare/nr. total cazuri din UAT* 100peste 50% sub 50%0 puncte 10 puncte4. Grad de ocupare a paturilor ATI în județ> 90% < 90%20 puncte 0 puncte5. Grad de ocupare a paturilor destinate pacienților cu COVID-19 în județ> 90% < 90%10 puncte 0 punctePUNCTAJ TOTAL100 puncte

3. Criterii de încetare a măsurii de carantină zonală - rata de incidență sub 3 cazuri la 1.000 de locuitori.

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).