Articolul 1
Senatul României consideră că:
1. inteligența artificială poate conduce la îmbunătățirea accesului la justiție, inclusiv prin reducerea duratei procedurilor judiciare;
2. evoluția digitalizării sistemelor de justiție este deja reflectată în mod regulat în diferite cadre de monitorizare, precum Tabloul de bord al justiției din UE, Raportul privind statul de drept și Semestrul European;
3. punerea în aplicare a digitalizării justiției trebuie să asigure respectarea deplină a drepturilor fundamentale consacrate în Carta drepturilor fundamentale a UE;
4. este necesară asigurarea că orice persoană din Uniune poate utiliza pe deplin instrumentele digitale noi sau suplimentare din domeniul justiției;
5. modificările benefice implicate de tehnologie trebuie puse în acord cu cadrul procesual specific fiecărui stat membru;
6. îmbunătățind accesul la justiție, digitalizarea va contribui și la consolidarea statului de drept în UE.