În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 288 alin. (1) și art. 292 alin. (1) și (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și în conformitate cu prevederile art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă trecerea unei părți din imobilul „Terenuri aferente canalului Dunăre-Marea Neagră, inclusiv zonele de siguranță“, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului, administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și concesiunea Companiei Naționale „Administrația Canalelor Navigabile“ - S.A. Constanța în domeniul public al comunei Cumpăna, județul Constanța.
După preluare, partea de imobil transmisă potrivit art. 1 se utilizează pentru realizarea unor obiective de interes public local - parc industrial -, în condițiile legii, în termen de 5 ani de la preluarea imobilului, conform Hotărârii nr. 118 din 14.08.2020 a Consiliului Local al Comunei Cumpăna, județul Constanța.
În cazul în care nu se respectă destinația părții de imobil și termenul prevăzute la art. 2, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii va iniția procedurile necesare pentru revenirea bunului în domeniul public al statului, administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și în concesiunea Companiei Naționale „Administrația Canalelor Navigabile“ - S.A. Constanța, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Predarea-preluarea părții de imobil transmise potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Contractul de concesiune încheiat între Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de autoritate concedentă competentă, și Compania Națională „Administrația Canalelor Navigabile“ - S.A. Constanța, în calitate de concesionar, având ca obiect bunurile aflate în domeniul public al statului, care fac parte din inventarul centralizat supus modificării potrivit prezentei hotărâri, va fi modificat în mod corespunzător, conform prevederilor legale în vigoare.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificările corespunzătoare în anexa nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎȚU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Ilie-Dan Barna Ministrul transporturilor și infrastructurii, Cătălin Drulă Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila Zoltán Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare
ANEXĂ
DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului care trece din domeniul public al statului, aflat în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și concesiunea Companiei Naționale „Administrația Canalelor Navigabile“ - S.A. Constanța, în domeniul public al comunei Cumpăna, județul ConstanțaNr. crt.Nr. MFPCodul de clasificareDenumirea bunuluiDatele de identificarePersoana juridică la care se transmite imobilulPersoana juridică de la care se transmite imobilulDescrierea tehnică a bunuluiAdresa01234567818.18.01S teren = 426.743 mp, nr. cadastral 110158, CF nr. 110158 Cumpăna7.628.850,47Statul român, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (CUI 1363330)
Terenuri aferente Canalului Dunăre-Marea Neagră, inclusiv zonele de siguranță
(depozit pământ „c + d“ mal stâng, km 55+800-56+700 lot 1
comuna Cumpăna, județul Constanța, pe malul stâng al Canalului Dunăre-Marea Neagră între km 55+800
Comuna Cumpăna, județul Constanța