În temeiul dispozițiilor art. 67 și art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, precum și ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/104 din 29.04.2021,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Senatul României constată că propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) 2019/816 de stabilire a unui sistem centralizat pentru determinarea statelor membre care dețin informații privind condamnările resortisanților țărilor terțe și ale apatrizilor (ECRIS-TCN), destinat să completeze sistemul european de informații cu privire la cazierele judiciare, și a Regulamentului (UE) 2019/818 privind instituirea unui cadru pentru interoperabilitatea dintre sistemele de informații ale UE în domeniul cooperării polițienești și judiciare, al azilului și al migrației și de modificare a Regulamentelor (UE) 2018/1.726, (UE) 2018/1.862 și (UE) 2019/816, în scopul introducerii unei proceduri de screening pentru resortisanții țărilor terțe la frontierele externe - COM (2021)96 - respectă principiile subsidiarității și proporționalității.
Senatul României consideră că:
1. în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal (articolul 8 din Cartă), propunerea afectează acest drept într-un mod care este strict necesar și proporțional pentru a oferi cetățenilor UE un spațiu de libertate, securitate și justiție fără frontiere interne, în care se iau măsuri adecvate pentru prevenirea și combaterea criminalității, inclusiv a criminalității organizate și a terorismului;
2. atunci când raportează cu privire la aplicarea Regulamentului (UE) 2019/816 în conformitate cu art. 36 alin. (9) din regulamentul respectiv, Comisia va trebui să ia în considerare impactul utilizării bazei de date a Sistemului european de informații cu privire la cazierele judiciare pentru resortisanții țărilor terțe (ECRIS-TCN) asupra drepturilor fundamentale ale resortisanților țărilor terțe în contextul procedurii de screening.
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 25 mai 2021, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE SENATULUI ANCA DANA DRAGU