ORDIN nr. 3.994 din 16 iunie 2021

ORDIN Ministerul Educa?iei
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 17 iunie 2021
Entered into force
17.06.2021
Consolidated form as of
17.06.2021

Având în vedere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare,

ținând cont de dispozițiile art. 37 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și a altor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 179/2020, cu modificările și completările ulterioare,

ținând cont de dispozițiile art. 22^1 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere prevederile Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 5.599/2020 pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2021-2022, cu modificările și completările ulterioare,

ținând cont de dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,

în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările ulterioare,

ministrul educației emite prezentul ordin.

Articolul I

Procedura privind modalitatea de derulare online a activităților de evaluare externă în vederea acordării autorizației de funcționare provizorie și a acreditării, respectiv a activităților de evaluare externă periodică pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat și particular, pe perioada stării de alertă, aprobată prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.488/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 17 iunie 2020, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 1

Pe perioada stării de alertă instaurată pe teritoriul României, în baza prevederilor art. 37 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și a altor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 179/2020, cu modificările și completările ulterioare, activitățile de evaluare externă în vederea obținerii autorizației de funcționare provizorie, a acreditării, precum și reorganizarea rețelei școlare vor fi realizate prin corespondență și în modul online, conform Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcționare provizorie a unităților de învățământ preuniversitar, precum și a Standardelor de acreditare și de evaluare periodică a unităților de învățământ preuniversitar.

2. După articolul 2^ se introduce un nou articol, articolul 2^1, cu următorul cuprins:

Articolul 2^1

În cazul activităților de evaluare externă în vederea reorganizării rețelei școlare, prevăzute la art. 22^1 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, acordul pentru derularea activităților de evaluare externă se obține de la inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Articolul II

Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat

București, 16 iunie 2021.

Nr. 3.994.

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).