ORDIN nr. 3.829 din 25 mai 2021

ORDIN Ministerul Educa?iei
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 663 din 5 iulie 2021
Entered into force
05.07.2021
Consolidated form as of
05.07.2021
Table of contents

Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare,

luând în considerare dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație,

având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcționare provizorie a unităților de învățământ preuniversitar, precum și a Standardelor de acreditare și de evaluare periodică a unităților de învățământ preuniversitar,

ținând cont de prevederile art. II alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2019 pentru completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, instituirea unor derogări și prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 230/2019,

având în vedere dispozițiile art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 103/2020,

ținând cont de dispozițiile Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.893/2012*) privind acordarea autorizării de funcționare provizorie Asociației „Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare“ din municipiul București pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Primară „Step by Step“ din municipiul București,

*) Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.893/2012 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

luând în considerare Hotărârea Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 20 din 9.11.2020 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unitățile de învățământ preuniversitar particular evaluate în perioada 6-23 octombrie 2020,

în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările ulterioare,

ministrul educației emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se acordă acreditarea pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Gimnazială „Step by Step“, cu sediul în municipiul București, Strada Plugarilor nr. 10-14, sectorul 4, pentru nivelul de învățământ „primar“ (alternativa educațională step by step), limba de predare „română“, forma de învățământ „cu frecvență“, începând cu anul școlar 2021-2022, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Gimnazială „Step by Step“ din municipiul București, acreditată potrivit dispozițiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat și de interes public, parte a sistemului național de învățământ, și beneficiază de toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege.

Articolul 3

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Gimnazială „Step by Step“ din municipiul București are obligația ca, în termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, să parcurgă procedurile de înregistrare fiscală și să comunice Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar o copie de pe certificatul de înregistrare fiscală; în caz contrar, se vor sesiza organele fiscale competente pentru luarea măsurilor care se impun.

Articolul 4

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Gimnazială „Step by Step“ din municipiul București are obligația de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obținerea acreditării, dar nu mai târziu de anul școlar 2025-2026.

Articolul 5

Personalul didactic, didactic auxiliar și personalul nedidactic din unitatea de învățământ preuniversitar particular autorizată, angajat conform prevederilor legii, se preia la unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Școala Gimnazială „Step by Step“ din municipiul București.

Articolul 6

(1) Unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Gimnazială „Step by Step“ din municipiul București dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat și va fi utilizat numai în interesul învățământului.

(2) În cazul desființării, dizolvării sau lichidării, patrimoniul unității de învățământ preuniversitar particular acreditate Școala Gimnazială „Step by Step“ din municipiul București revine fondatorilor.

Articolul 7

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Gimnazială „Step by Step“ din municipiul București este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.

Articolul 8

Asociația „Centrul pentru Educație și Dezvoltare Profesională Step by Step“ din municipiul București, unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Școala Gimnazială „Step by Step“ din municipiul București, Direcția generală învățământ preuniversitar din Ministerul Educației, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Școlar al Municipiului București vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 9

Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat

București, 25 mai 2021.

Nr. 3.829.

ANEXĂ

Municipiul București

Nr. crt.Denumirea unității de învățământHotărârea ARACIP de evaluare/dataDenumirea persoanei juridice inițiatoareAdresa unității de învățământ, tel./fax, e-mailNivelul de învățământ/Nivelul de calificareLimba de predareForma de învățământNr. de formațiuni de studiu solicitate1.17/14.10.2020Asociația „Centrul pentru Educație și Dezvoltare Profesională Step by Step“Str. Plugarilor nr. 10-14, sectorul 4, tel.: 031/7103019, [email protected] (alternativă educațională Step by Step)RomânăCu frecvență10/175

Profilul/

Domeniul

Domeniul pregătirii

de bază

Calificarea profesională/

Specializarea

Școala Gimnazială

„Step by Step“

Capacitate maximă de școlarizare*) pentru UI: 26 de formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 18 formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 8 formațiuni de studiu/schimbul 2)

Capacitate maximă de școlarizare pentru nivelul primar: 10 formațiuni de studiu/1 schimb (maximum 10 formațiuni de studiu/schimbul 1)

*) Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în două schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ.

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).