HOTĂRÂRE nr. 880 din 19 august 2021

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 804 din 20 august 2021
Entered into force
20.08.2021
Consolidated form as of
20.08.2021

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 41 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Se aprobă acordarea unui ajutor umanitar, cu titlu gratuit, din Rezerva Ministerului Sănătății, pentru Republica Coreea, în vederea gestionării epidemiei de COVID-19, ce constă în 450.000 de doze vaccin de tip ARNm COVID-19 din numărul de doze achiziționate de Ministerul Sănătății și livrate de către compania Moderna.

(2) În vederea acordării ajutorului umanitar prevăzut la alin. (1) urmează a se încheia un acord tripartit între România și Republica Coreea, prin instituțiile sau autoritățile cu atribuții în domeniul sănătății, și Moderna și un acord bilateral între România și Republica Coreea în scopul respectării Acordului de cumpărare în avans, încheiat de către Comisia Europeană în numele și pentru statele membre și producătorul de vaccin.

Articolul 2

(1) Coordonarea transportului se va asigura de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, autoritățile coreene și Comisia Europeană, după caz.

(2) Transportul se asigură, după caz, de către partea coreeană sau de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin „Compania Națională de Transporturi Aeriene Române Tarom“ - S.A.

(3) Taxele vamale privind acordarea ajutorului umanitar se suportă din bugetul Ministerului Sănătății.

(4) Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, va întreprinde demersurile necesare pentru rambursarea cheltuielilor eligibile ocazionate de transport din bugetul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii, după caz, conform prevederilor legale.

(5) În situația în care transportul se asigură de către partea română prevăzută la alin. (2) pe destinația Coreea via Vietnam, costurile se suportă din bugetul de stat - Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului integral sau în procent de 25% în cazul activării Mecanismului de protecție civilă.

(6) În cazul în care se solicită facilitarea transportului de către Comisia Europeană, Ministerul Afacerilor Interne, din bugetul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, va asigura plata contribuției de 25% pentru realizarea transportului, conform prevederilor legale.

PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎȚU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Ilie-Dan Barna Ministrul sănătății, Ioana Mihăilă Ministrul transporturilor și infrastructurii, Cătălin Drulă p. Ministrul afacerilor externe, Daniela Anda Grigore Gîtman, secretar de stat Ministrul afacerilor interne, Lucian Nicolae Bode

București, 19 august 2021.

Nr. 880.

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).