HOTĂRÂRE nr. 853 din 11 august 2021

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 813 din 25 august 2021
Entered into force
25.08.2021
Consolidated form as of
25.08.2021
Table of contents

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 286 alin. (2), art. 288 alin. (1) și (2), art. 293 alin. (5) și al art. 299 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 867 alin. (1) și art. 868 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Fondului pentru Mediu, a imobilelor având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, trecute în domeniul public al statului prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Suplacu de Barcău nr. 11/2021, în vederea efectuării lucrărilor de închidere și ecologizare a depozitelor de deșeuri industriale.

(2) Imobilele prevăzute la alin. (1) se declară bunuri de interes public național.

Articolul 2

Predarea-preluarea imobilelor prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 3

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificările și completările corespunzătoare în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.

PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎȚU Contrasemnează: Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Tánczos Barna Ministrul finanțelor, interimar, Florin-Vasile Cîțu

București, 11 august 2021.

Nr. 853.

ANEXĂ

DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilelor care se înscriu în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și se dau în administrarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Fondului pentru Mediu

Codul de clasificareAdresaElementele-cadru de descriere tehnicăAnul dobândiriiPersoana juridică ce administrează imobilulBaza legalăSe atribuie de către Ministerul Finanțelor.8.28.13Teren neîmprejmuit; bazin de siguranță, situri contaminate istoric, batale reziduuri petroliereJudețul Bihor, comuna Suplacu de Barcău, localitatea Dolea2009Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Fondului pentru Mediu0 Se atribuie de către Ministerul Finanțelor.8.28.13Teren neîmprejmuit; bazin reziduuri, situri contaminate istoric, batale reziduuri petroliereJudețul Bihor, comuna Suplacu de Barcău, localitatea Dolea2009Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Fondului pentru Mediu0

Nr.

MF.

Denumirea bunului

care face obiectul actului normativ

Valoarea

de inventar - lei -

Teren extravilan

S = 610 mp CF nr. 53856

Hotărârea Consiliului Local al Comunei Suplacu de Barcău

nr. 11/17 februarie 2021

Teren extravilan

S = 2.974 mp CF nr. 53857

Hotărârea Consiliului Local al Comunei Suplacu de Barcău

nr. 11/17 februarie 2021

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).