HOTĂRÂRE nr. 909 din 19 august 2021

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 827 din 30 august 2021
Entered into force
30.08.2021
Consolidated form as of
30.08.2021
Table of contents

În temeiul prevederilor art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construire bazin de înot multifuncțional - structură, Str. Stadionului nr. 32, 34, 36, municipiul Târgu Secuiesc, județul Covasna“, realizat prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al municipiului Târgu Secuiesc, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Articolul 3

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎȚU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Kelemen Hunor Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila Zoltán Ministrul finanțelor, Dan Vîlceanu

București, 19 august 2021.

Nr. 909.

ANEXĂ

CARACTERISTICI PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiții „Construire bazin de înot multifuncțional - structură, Str. Stadionului nr. 32, 34, 36, municipiul Târgu Secuiesc, județul Covasna“

Titular: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

Beneficiar: Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., pe perioada realizării investiției

municipiul Târgu Secuiesc, județul Covasna, după finalizarea investiției

Amplasament: municipiul Târgu Secuiesc, Strada Stadionului nr. 32, 34, 36, județul Covasna

Indicatori tehnico-economici:

Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA 19%:mii lei144.489 din care C + M (inclusiv TVA):mii lei88.210(în prețuri valabile la data de 11.06.2021, 1 euro = 4,9218 lei)Valoarea finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A.mii lei135.534din care C + M:mii lei82.514Valoarea lucrărilor finanțate de municipiul Târgu Secuiescmii lei8.955din care C + M:mii lei5.696Eșalonarea investiției:- Anul IINVmii lei50.571C+Mmii lei30.873- Anul II INVmii lei50.571C+Mmii lei30.873- Anul IIIINVmii lei43.347C+Mmii lei26.464Capacități:- suprafața construitămp4.484,00- suprafața construită desfășuratămp8.903,00- H max.m15,35Durata de execuție a investiției:luni36

Factori de risc

Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Finanțarea investiției

Finanțarea obiectivului de investiții se realizează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al municipiului Târgu Secuiesc, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).