În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 5 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2016 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă cuantumul și plata contribuției voluntare de participare a României, prin Secretariatul General al Guvernului, la Programul Internațional pentru Acțiune privind Schimbările Climatice/International Programme for Action on Climate (IPAC), pentru anii 2021-2022, în limita echivalentului în lei al sumei de 46.000 de euro.
(1) Contravaloarea în lei a sumei de 23.000 de euro pentru anul 2021 se suportă din bugetul anual aprobat Secretariatului General al Guvernului.
(2) Echivalentul în lei al sumei prevăzute la art. 1 se calculează pe baza cursului oficial de schimb leu/euro al Băncii Naționale a României la data efectuării plăților.
PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎȚU Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului, Tiberiu Horațiu Gorun Ministrul finanțelor, Dan Vîlceanu p. Ministrul afacerilor externe, Daniela Anda Grigore Gîtman, secretar de stat
București, 1 septembrie 2021.