HOTĂRÂRE nr. 854 din 28 septembrie 2000

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 492 din 9 octombrie 2000
Entered into force
09.10.2000
Consolidated form as of
09.10.2000

privind organizarea și funcționarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat"

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României, ale art. 58 alin. (3) din Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,

Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" se organizează și funcționează potrivit prevederilor prezentei hotărâri, în scopul administrării, păstrării integrității și protejării bunurilor aparținând domeniului public al statului, destinate asigurării serviciilor publice de interes național - de reprezentare și protocol pentru Senat, Camera Deputaților, Presedintie, Guvern și Curtea Constituțională -, precum și a bunurilor aparținând domeniului privat al statului, pe care le are în administrare.

(2) Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", denumita în continuare regie, este persoana juridică și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului, care îndeplinește față de aceasta atribuțiile legale prevăzute pentru ministerul de resort.

(3) Sediul regiei este în municipiul București, str. Moliere nr. 2-4, sectorul 1.

Articolul 2

(1) Regia își desfășoară activitatea în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și cu regulamentul de organizare și funcționare prevăzut în anexa nr. 1.

(2) Regia are în structura sa sucursalele și complexele, cu statut de unități fără personalitate juridică, prevăzute în anexa nr. 2.

Articolul 3

(1) Pentru realizarea serviciilor publice de interes național - de reprezentare și protocol - regia are în administrare bunurile imobile din domeniul public al statului, prevăzute în anexa nr. 3.

(2) Bunurile imobile prevăzute în anexa nr. 4 trec din domeniul public în domeniul privat al statului și constituie patrimoniul administrat de regie.

(3) Regia este proprietara bunurilor prevăzute în anexa nr. 5, iar în exercitarea dreptului de proprietate regia poseda, folosește și dispune în mod autonom de aceste bunuri, în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită.

Articolul 4

(1) Patrimoniul regiei este de 828.292.370 mii lei, potrivit bilanțului contabil încheiat la 30 iunie 2000.

(2) Dobândirea de noi bunuri aparținând domeniului public al statului, precum și dezafectarea unor asemenea bunuri se vor putea face numai prin hotărâre a Guvernului. În cazul dezvoltării acestui patrimoniu prin folosirea de credite acordate de bănci, garantarea sumelor împrumutate se va asigura în limita plafoanelor stabilite de organele abilitate prin lege.

Articolul 5

Obiectul de activitate al regiei îl constituie, în principal:

a) administrarea, conservarea, protecția și întreținerea bunurilor din domeniul public al statului, destinate serviciilor publice de interes național - de reprezentare și protocol pentru Senat, Camera Deputaților, Presedintie, Guvern și Curtea Constituțională, precum și a celor din domeniul privat al statului, pe care le are în administrare;

b) administrarea imobilelor cu destinație de resedinte oficiale și a celorlalte locuințe de protocol;

c) asigurarea spațiilor pentru sediile autorităților și instituțiilor publice de interes național;

d) prestări de servicii pentru valorificarea bazei materiale;

e) producția agrozootehnica și industrializarea acesteia;

f) producția poligrafica și editoriala;

g) producerea, în condițiile legii, a pașapoartelor, a permiselor de conducere auto, a certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor și a altor documente și tiparituri cu caracter special;

h) lucrări de construcții și reparații la construcții și instalații;

i) operațiuni de export-import;

j) operațiuni imobiliare;

k) activități legate de gestionarea salilor de spectacole și organizarea de expoziții, jocuri distractive și de noroc, în condițiile legii;

l) alte activități stabilite în regulamentul prevăzut în anexa nr. 1 și în alte acte normative.

Articolul 6

(1) Atribuirea, cu orice titlu, către ministere, autorități și instituții publice, partide politice, fundații, asociații, unități aparținând cultelor religioase, unități din domeniul presei sau editurilor a spațiilor pentru birouri și pentru alte destinații din imobilele ce se afla în administrarea regiei se face de către aceasta, cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului.

(2) Atribuirea, în totalitate sau în parte, a imobilelor, construcții și terenuri, aflate în administrarea regiei, către alte persoane juridice decât cele prevăzute la alin. (1) se face pe bază de contracte de asociere, de închiriere, de concesiune sau de prestări de servicii, încheiate potrivit legii.

Articolul 7

(1) Regia își acoperă cheltuielile din veniturile proprii obținute din valorificarea producției și a prestațiilor realizate, potrivit obiectului sau de activitate, în condițiile aplicării de prețuri și tarife legal stabilite.

(2) Cheltuielile pentru administrarea, funcționarea, conservarea și protejarea bazei materiale destinate activității de reprezentare și protocol se acoperă anual, în cote-părți stabilite prin protocol, până la acoperirea cheltuielilor efective aferente bazei materiale cu aceasta destinație, de către Senat, Camera Deputaților, Presedintie, Guvern și Curtea Constituțională, la nivelul sumelor aprobate prin bugetele proprii.

(3) Sumele reprezentând cheltuielile prevăzute la alin. (2) se comunică de către regie celor cinci instituții beneficiare, pentru a fi incluse de acestea în bugetele de venituri și cheltuieli proprii ale exercițiului financiar următor.

(4) La începutul exercițiului financiar al fiecărui an regia încheie cu fiecare dintre cele cinci instituții beneficiare protocoale prin care se stabilesc cota-parte, cuantumul sumelor și modalitățile de decontare, corespunzător sumelor cuprinse în bugetele acestora.

(5) În situația în care intervin modificări în cursul anului privind nivelul cheltuielilor cuprinse în protocol, părțile au obligația de a reglementa prin acte adiționale diferențele de sume rezultate și care fac obiectul decontărilor reciproce.

(6) Sumele neacoperite de cele cinci instituții beneficiare, rezultate ca diferența între cheltuielile efective pentru administrarea, funcționarea, conservarea și protejarea bazei materiale de reprezentare și protocol, înregistrate de regie, și sumele prevăzute cu aceasta destinație în bugetele proprii, cu rectificările ulterioare, ale celor cinci instituții beneficiare, preluate în protocoalele anuale, se suporta de către regie din veniturile proprii.

(7) La prezentarea spre aprobare, în condițiile legii, a bugetului de venituri și cheltuieli regia va anexa la acesta bugetul activității de reprezentare și protocol.

(8) Baza materială, aflată în domeniul public al statului și în administrarea regiei, destinată activității de reprezentare și protocol, este constituită din casele de oaspeti, vilele, palatele și construcțiile speciale, cu terenul aferent pentru aceasta destinație, din municipiul București și din unele județe. Nominalizarea bazei materiale cu aceasta destinație se face anual prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 8

Regia asigura administrarea, conservarea, protecția și întreținerea imobilelor în care își desfășoară activitatea Președinția și Guvernul, iar cheltuielile aferente activităților prestate, calculate potrivit dispozițiilor legale în vigoare, se acoperă anual pe bază de contracte de prestări de servicii.

Articolul 9

(1) Conducerea regiei este asigurata, potrivit legii, de administrator/administratori, în limita competentelor și a atribuțiilor stabilite prin contractul de administrare sau prin actul de numire a lor, după caz.

(2) Personalul de conducere și de execuție al regiei este numit de administratorul/administratorii regiei, pe criteriul competentei profesionale.

Articolul 10

Structura organizatorică și funcțională a sucursalelor și complexelor regiei și modificarea repartizării pe sucursale a bunurilor proprietate a acesteia, precum și a celor din domeniul public și privat al statului pe care le administrează se aproba de administratorul/administratorii regiei, cu avizul Secretariatului General al Guvernului.

Articolul 11

Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 12

Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga Hotărârea Guvernului nr. 567/1993 privind organizarea și funcționarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 4 octombrie 1994, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.

PRIM-MINISTRU

MUGUR CONSTANTIN ISARESCU

Contrasemnează:

---------------

Secretarul general al Guvernului,

Radu Stroe

Ministrul finanțelor,

Decebal Traian Remes

Anexa 1

REGULAMENT 28/09/2000

Anexa 2

Nr. crt.DENUMIREA SUCURSALEISEDIULOBIECTUL DE ACTIVITATE LOCALITATEAJUDEȚUL 0.1.2.3.4. 1.SUCURSALA PENTRU administrarea PATRIMONIULUI DE INTERES NAȚIONAL,BUCUREȘTI, șos. Cotroceni nr. 1-3SECTOR 5▪ADMINISTRAREA, conservarea, protecția și întreținerea patrimoniului public destinat asigurării serviciilor de reprezentare și protocol pentru Președinție în principal, precum și pentru alte instituții publice de interes național; ▪asigurarea de servicii de reprezentare și protocol în principal pentru Președinție, precum și pentru alți beneficiari. 2.SUCURSALA AGROSILVICĂ ȘI DE AGREMENT SCROVIȘTEA cu subunitateaComuna CIOLPANI Șos, București- Ploiești Km. 32ILFOV▪administrarea, conservarea, protecția și întreținerea patrimoniului public destinat asigurării serviciilor de reprezentare și protocol pentru Președinție în principal, precum și pentru alte instituții publice de interes național; Complex SNAGOV-PARCComuna CIOLPANI sat IzvoraniILFOV▪protejarea și valorificarea fondului silvic și agricol ce constituie rezervație naturală; ▪reprezentare și protocol în principal pentru Președinție, precum și pentru alți beneficiari; ▪exploatare forestieră; ▪conservarea, dezvoltarea și valorificarea fondului forestier, agricol și cinegetic ce constituie rezervație naturală; ▪creșterea păsărilor; ▪piscicultură; ▪apicultură; ▪prestări servicii specifice în domeniul hotelier și alimentației publice, activitate comercială cu amănuntul și cu ridicata, alte servicii; ▪operațiuni de export - import; ▪servicii de agrement și jocuri de noroc, în condițiile legii. 3.SUCURSALA PENTRU reprezentare și protocol "SNAGOV"Comuna SNAGOVILFOV▪asigurarea de servicii de REPREZENTARE ȘI PROTOCOL pentru diverși beneficiari; ▪administrarea imobilelor de protocol și închirierea acestora în condițiile legii; ▪prestări servicii hoteliere și de alimentație publică, activități comerciale, cu amănuntul și cu ridicata; ▪producție agricolă vegetală și valorificarea acesteia; ▪servicii de agrement și jocuri de noroc, în condițiile legii; ▪servicii transport naval. 4.SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE și PROTOCOL "PREDEAL" cu subunități:PREDEAL Str. Nicolae Bălcescu nr. 39BRAȘOV▪administrarea, conservarea, protecția ȘI întreținerea patrimoniului public și a celui propriu; ▪asigurarea de servicii de reprezentare și protocol pentru Senat, Camera Deputaților Președinție, Guvern și Curtea Constituțională; - Complexul "BRADUL" COVASNA șiCOVASNA Str. Valea Zânelor nr. 10Covasna▪valorificarea bazei materiale și prestarea de servicii de protocol pentru ministere și alți beneficiari; ▪producție agricolă și valorificarea acesteia; - Complexul "CINDRELUL"PĂLTINIȘSIBIU▪prestări servicii hoteliere și de alimentație publică, activități comerciale cu amănuntul și ridicata; ▪fabricarea produselor de panificație și patiserie; ▪activități ale agențiilor de turism; ▪activități de asistență sanatorială; ▪jocuri de noroc și servicii de agrement, în condițiile legii; ▪transporturi de persoane. 5.SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE și PROTOCOL "SINAIA"SINAIA Str. Peleșului nr. 2PRAHOVA▪administrarea, conservarea, protecția ȘI întreținerea patrimoniului public și a celui propriu; ▪asigurarea de servicii de reprezentare și protocol pentru Senat, Camera Deputaților, Președinte, Guvern și Curtea Constituțională; ▪valorificarea bazei materiale și prestarea de servicii de protocol pentru ministere și alți beneficiari; ▪prestări servicii hoteliere și de alimentație publică, activități comerciale cu amănuntul și ridicata; ▪cultura florilor și plantelor ornamentale; ▪fabricarea produselor de panificație și patiserie; ▪jocuri de noroc și servicii de agrement, în condițiile legii; ▪închirieri mijloace de transport; ▪organizarea și efectuarea de propagandă publicitară pentru activitatea turistică și comercială. 6.SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE și PROTOCOL "OLANEȘTI"BĂILE OLĂNEȘTI Aleea Salcâmilor nr. 2VÂLCEA▪administrarea, conservarea, protecția ȘI întreținerea patrimoniului public și a celui propriu; ▪asigurarea de servicii de reprezentare și protocol pentru Senat, Camera Deputaților, Președinție, Guvern și Curtea Constituțională; ▪valorificarea bazei materiale și prestarea de servicii de protocol pentru ministere și alți beneficiari; ▪producție agricolă vegetală și animalieră și valorificarea acesteia; ▪prestări servicii hoteliere și de alimentație publică, comerț cu amănuntul și cu ridicata, producție pomicolă, floricolă, legumicolă; ▪transport naval de persoane; ▪activități de asistență sanatorială; ▪servicii de agrement și jocuri de noroc, în condițiile legii. 7.SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE și PROTOCOL "NEPTUN"NEPTUN MANGALIA Club-BazinCONSTANȚA▪administrarea, conservarea, protecția ȘI întreținerea patrimoniului public și a celui propriu; ▪asigurarea de servicii de reprezentare și protocol pentru Senat, Camera Deputaților, Președinție, Guvern și Curtea Constituțională; ▪valorificarea bazei materiale și prestarea de servicii de protocol pentru ministere și alți beneficiari; ▪prestații hoteliere și de agrement, alimentație publică, comerț cu amănuntul și ridicata; ▪producție agricolă și valorificarea acesteia; ▪cultura florilor și plantelor ornamentale; ▪activități specifice agențiilor de turism; ▪activități privind operațiuni de import-export; ▪prestări servicii de agrement și jocuri de noroc, în condițiile legii. 8.SUCURSALA PENTRU reprezentare și protocol "VICTORIA" CLUJ-NAPOCACLUJ-Napoca Str. NAPOCA nr. 16CLUJ▪asigurarea de servicii de REPREZENTARE ȘI PROTOCOL pentru diverși beneficiari; ▪administrarea imobilelor de protocol și închirierea acestora în condițiile legii; ▪prestări servicii hoteliere și de alimentație publică, comerț cu amănuntul și cu ridicata, de agrement și jocuri de noroc; ▪producție agricolă vegetală și animalieră și valorificarea acesteia; ▪piscicultură; ▪prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor; ▪fabricarea băuturilor alcoolice distilate; ▪industrializarea și valorificarea producției auxiliare activităților de bază ale acesteia; ▪extracția și prepararea turbei; ▪administrarea parcului auto propriu și prestarea de servicii de transport intern; ▪întreținerea și repararea autovehiculelor (service auto); ▪servicii de editură și școală de șoferi amatori; ▪lucrări de construcții; ▪activități privind operațiuni de import-export. 9.SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL SUCEAVASUCEAVA Str. Vasile Bumbac nr. 4-8SUCEAVA▪administrarea, conservarea, protecția și întreținerea patrimoniului public și a celui propriu; ▪asigurarea de servicii de reprezentare și protocol pentru diverși beneficiari; ▪administrarea imobilelor de protocol și închirierea acestora în condițiile legii; ▪prestări servicii hoteliere și de alimentație publică, comerț cu amănuntul și cu ridicata; ▪fabricarea produselor de panificație și patiserie; ▪producție agricolă vegetală și animalieră și valorificarea acesteia; ▪activități privind operațiuni de import-export; ▪tranzacții imobiliare; ▪servicii de agrement și de refacere fizică și jocuri de noroc, în condițiile legii; ▪activități ale agențiilor de turism; ▪alte prestări de servicii. 10.SUCURSALA PENTRU administrarea IMOBILELOR DE PROTOCOL și A SEDIILOR AUTORITĂȚILOR PUBLICE cu subunitatea UNITATEA PENTRU ÎNTREȚINERE, REPARAȚII, CONSTRUCȚII ȘI INSTALAȚIIBUCUREȘTI, str. J. L. Calderon nr. 16 BUCUREȘTI, str. Luigi Cazzavillan nr. 16, Sector 1SECTORUL 2▪ADMINISTRAREA, conservarea, protecția și întreținerea patrimoniului public și a celui propriu; ▪administrarea imobilelor de protocol și a celor destinate sediilor unor ministere ȘI ale altor autorități publice; ▪administrarea locuințelor de protocol atribuite demnitarilor pe durata exercitării funcției și, respectiv, a reședințelor oficiale repartizate potrivit legii; ▪administrarea locuințelor, altele decât cele de protocol, construite din fondurile statului sau cele construite sau achiziționate din fondurile proprii, înscrise în patrimoniul său, cu drept de dispoziție asupra acestora, în condițiile legii; ▪executarea lucrărilor de conservare, întreținere, construcții și reparații la imobile și instalații; ▪închirierea spațiilor de locuit, precum și a celor cu altă destinație decât cea de locuit; ▪prestări servicii specifice pentru întreținerea sediilor administrative ale instituțiilor și societăților comerciale; ▪operațiuni imobiliare; executarea lucrărilor de construcții, instalații, izolații, vopsitorii, zugrăveli, tâmplărie etc.; ▪activități de întreținerea și repararea clădirilor și construcțiilor speciale; ▪confecții metalice și din lemn; ▪valorificarea producțiilor auxiliare activităților de bază; ▪transport de materiale. 11.SUCURSALA POLIGRAFICĂ "BUCUREȘTII NOI"BUCUREȘTI, str. Hrisovului nr. 18 ASECTORUL 1▪realizarea tipăriturilor pentru Senat, Camera Deputaților, Președinție, Guvern, Curtea Constituțională, ministere, alte instituții publice centrale și alți beneficiari; ▪producerea, în condițiile legii, de cecuri bancare și de alocații, diplome și certificate pentru studii, certificate de naștere, certificate de căsătorie, certificate de deces; tipărirea altor hârtii de valoare și cu regim special; ▪producerea și emiterea, în condițiile legii, a pașapoartelor, a permiselor de conducere auto, a certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor; tipărirea de formulare tipizate și/sau cu regim special, documente cu caracter administrativ specifice activității financiar-contabile și de trezorerie; titluri de stat, titluri de proprietate, înscrisuri de stat, acte de identitate și imprimate confidențiale, carnete de muncă, carnete de marinar, carnete de sănătate și cărți de alegător; ▪activitate editorială și tipărirea de publicații periodice, cărți beletristică, albume, reviste, pliante etc.; ▪oferirea de servicii de pre-press (scanare, procesare imagine, separații de culoare, proofing etc.) ▪asigurarea de servicii de finisare a producției tipografice; ▪producția de banner-e; ▪alte servicii specifice activității tipografice. 12.SUCURSALA DE TRANSPORT "Bucureștii NOI"BUCUREȘTI, B-dul BUCUREȘTII Noi nr. 40SECTORUL 1▪administrarea parcului auto propriu și asigurarea prestațiilor de transport pentru activitățile de reprezentare și protocol; ▪servicii de transport internațional și intern - de persoane și mărfuri; ▪service auto; ▪școală de șoferi; ▪producție de piese de schimb și subansambluri; ▪activități comerciale în domeniul său, operațiuni de import-export; ▪comisionar în vamă. 13.SUCURSALA AGROINDUSTRIALĂ BĂNEASABUCUREȘTI, Șos. București- Ploiești nr. 107SECTOR 1▪producție agricolă vegetală și animalieră pentru unitățile de reprezentare și protocol, precum și pentru terți; ▪prelucrarea și conservarea cărnii; ▪fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor; ▪activități comerciale cu amănuntul, de alimentație și cu ridicata, operațiuni de import-export; ▪fabricarea băuturilor alcoolice; ▪industrializarea produselor din obiectul său de activitate. 14.SUCURSALA AGROINDUSTRIALĂ MĂGURELEComuna MĂGURELE Str. Atomiștilor nr. 1ILFOV▪producție agricolă vegetală și animalieră pentru unitățile de reprezentare și protocol, precum și pentru terți; ▪prelucrarea și conservarea cărnii; ▪creșterea animalelor pentru blană; ▪fabricarea produselor pentru hrana animalelor; ▪industrializarea și valorificarea producției auxiliare activităților de bază ale acesteia; ▪argăsirea și finisarea blănurilor; ▪confecționarea articolelor din blană; ▪activități comerciale cu amănuntul, de alimentație și cu ridicata, operațiuni de import-export 15.SUCURSALA AGROINDUSTRIALĂ PIPERABUCUREȘTI Șos. Câmpu- Pipera, nr. 1ASECTOR 1▪producție agricolă vegetală pentru unitățile de reprezentare și protocol, precum și pentru terți; ▪cultura florilor și plantelor ornamentale; ▪piscicultură; ▪prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor; ▪activități comerciale cu amănuntul, de alimentație și cu ridicata; ▪operațiuni de import-export; ▪mică industrie. 16.SUCURSALA "SALA PALATULUI"BUCUREȘTI, Intrarea Crețulescu nr. 1SECTOR 1▪administrarea, conservarea, protejarea și întreținerea patrimoniului public de interes național aflat în administrarea sa; ▪activități legate de gestionarea sălilor de spectacole; ▪organizarea de expoziții; ▪proiecția de filme; ▪activități comerciale, cu amănuntul și de alimentație, operațiuni de import-export; ▪jocuri distractive și de noroc; ▪organizarea și desfășurarea de servicii pentru conferințe, congrese interne și internaționale, manifestări științifice și social-culturale cu caracter național și internațional; ▪organizarea de servicii turistice, microproducție; ▪organizarea și efectuarea de propagandă publicitară corespunzătoare obiectului de activitate. 17.S.R.P. "TRIUMF" cu subunități:Al. Alexandru nr. 45 BUCUREȘTI,SECTOR 1▪administrarea, conservarea, protecția și întreținerea bunurilor din patrimoniul public și privat al statului; - COMPLEX DE REPREZENTARE ȘI protocoL "TRIUMF"- '' - ▪asigurarea de servicii de reprezentare și PROTOCOL pentru Senat, Camera Deputaților, Președinție, Guvern și Curtea Constituțională și alți beneficiari; - COMPLEX CASE DE OASPEȚI "BUCUREȘTI"- '' - ▪valorificarea bazei materiale și prestarea de servicii de protocol pentru ministere și alți beneficiari; - COMPLEX DE REPREZENTARE și PROTOCOL "SNAGOV"Comuna SNAGOVILFOV▪producția agricolă ȘI valorificarea acesteia; ▪prestații hoteliere și activități comerciale cu amănuntul, de alimentație publică și cu ridicata; ▪operațiuni de import-export. 18.ACTIVITATEA PROPRIE A REGIEI cu subunitățile:str. Moliere nr. 2-4 BucureștiSECTOR 1▪conform art. 4 pct. 1-31 din Regulamentul de organizare și funcționare (Anexa nr. 1). - COMPLEX "PALAT VICTORIA"B-dul Iancu de Hunedoara 3-5SECTOR 1▪prestări servicii: -asigură transportul demnitarilor și aparatului de lucru al departamentelor guvernului; -execută lucrări de întreținere și reparație: întreținere și reparații la autovehiculele din parc, întreținere și reparații la clădirile din patrimoniu (zidărie, vopsitorie, zugrăveli, decorațiuni interioare, instalații sanitare, instalații electrice, tâmplărie, tapițerie, spălătorie, curățenie, tinichigerie, lăcătușerie), întreținere și reparații la spațiile verzi și spațiilor din jurul clădirilor din patrimoniu, întreținere și reparații la ascensoare, întreținere, exploatare, reparație la centralele termice proprii, întreținere, reparații și mutări mobilier; -execută servicii de închirieri: autoturisme cu șoferi, clădiri, personal de specialitate; -execută servicii de gestiune, administrare și vânzări de utilități și servicii: apă-canal, energie termică, energie electrică; ▪activități de protocol și reprezentare: -organizări de vizite ale unor demnitari străini; -organizări de vizite ale primului ministru în străinătate; -elaborarea documentelor activităților protocolare; -obținerea aprobărilor necesare și confecționarea de pașapoarte diplomatice, de serviciu și simple; -obținerea vizelor de la ambasadele acreditate la București; ▪achiziții de bunuri și materiale: -achiziții de piese de schimb, carburanți, lubrifianți, aditivi și cosmetice pentru autoturismele din parc; -achiziții de materiale pentru protecția muncii și P.S.I.; -achiziții de materiale de întreținerea curățeniei în clădirile aflate în administrare; -achiziții de flori de grădină, buchete de flori și aranjamente florale pentru activități; -achiziții de contracte de prestări servicii de la unități specializate. - COMPLEX "PALAT ELISABETA"BUCUREȘTI Șos. Kiseleff nr. 28 bisSECTOR 1▪administrarea, conservarea, protecția, întreținerea bunurilor din patrimoniul public și privat al statului, asigurarea de servicii de reprezentare și protocol pentru Senat, Camera Deputaților, Președinție, Guvern, Curtea Constituțională (cazare, masă, agrement); ▪prestații hoteliere și alimentație publică; ▪activități ale agenților de turism; ▪activități comerciale cu amănuntul și ridicata, operațiuni import-export. - COMPLEX DE PRODUCȚIE ȘI PRESTAȚII "BUFTEA"BUFTEA Str. Știrbei Vodă nr. 2ILFOV▪prestarea de servicii de protocol pentru ministere și alți beneficiari; ▪producție agricolă și valorificarea acesteia; ▪activități comerciale, operațiuni de import-export; ▪prestații hoteliere și de alimentație publică, activitate comercială cu amănuntul și ridicata.

LISTA cuprinzând sucursalele din structura Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat"

Anexa 3

Nr. Crt.Denumirea imobilului și adresaTeren 1.2.3. SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA PATRIMONIULUI DE INTERES NAȚIONAL - BUCUREȘTI 1.Complex PALAT COTROCENI compus din 5 corpuri de clădiri cu anexe și terenul aferent din Șos. Panduri nr. 92, sector 5, București186.613,70 SUCURSALA AGROSILVICĂ ȘI DE AGREMENT SCROVIȘTEA 2.Complex SCROVIȘTEA compus din: 4 vile, corp administrativ, corp gardă, Club bazin, popicărie, cramă, ferme și secții de producție, crescătorie fazani, piscicultură, pădure și terenul aferent din Scroviștea, Șos. București-Ploiești Km. 32, jud. Ilfov25.618.000 SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL SNAGOV 3.Teren Rustica-Cramă conținând vii, livezi, arabil și pădure123.860,00 SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL PREDEAL 4.Vila "POSTĂVARUL" cu construcții speciale și terenul aferent din Predeal, str. Nicolae Bălcescu nr. 38, jud. Brașov14.743,60 5.Vila "IZVORUL" și terenul aferent din Predeal, str. Nicolae Bălcescu nr. 36, jud. Brașov13.426,73 6.Vila "CARPAȚI" cu garaj, construcții speciale și terenul aferent din Predeal, str. Nicolae Bălcescu nr. 21, jud. Brașov19.934,00 7.Vila "PAJURA" cu bar, popicărie, centrală termică și terenul aferent din Poiana Brașov, jud. Brașov6.176,00 8.Vila "COVASNA" cu terenul aferent din Covasna, str. Valea Zânelor nr. 10, jud. Covasna17.107,21 SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL SINAIA 9.Complex FOIȘOR compus din: Palatul FOIȘOR, Casa Veche a Grădinii, Casa Nouă a Grădinii, Casa Păpușii, sere, casa heliport, anexe și construcții speciale, parc și pădure cu terenul aferent din Sinaia, Aleea Peleșului nr. 2, jud. Prahova165.553,00 10.Complex turistic FURNICA compus din: hotel cu 3 corpuri, terasă, grup gospodăresc (centrală termică, spălătorie) cu terenul aferent din Sinaia, str. Furnica nr. 50, jud. Prahova10.859,51 11.Hotel ECONOMAT compus din 3 corpuri de clădire și depozit alimentar, cu terenul aferent, incl. Poiana Peleșului, din Sinaia, Aleea Carmen Sylva, nr. 2, jud. Prahova26.870,64 12.Vila 1 ECONOMAT-clădire administrativă cu centrală termică și terenul aferent - Sinaia, Aleea Carmen Sylva nr. 2, jud. Prahova32.592,29 13.Vila "ȘIPOT" cu terenul aferent din Sinaia, Aleea Carmen Sylva nr. 2, jud. Prahova2.085,39 14.Uzina electrică cu terenul aferent din Sinaia, Aleea Carmen Sylva nr. 2, jud. Prahova4.240,04 15.Vila "CAVALERI" cu terenul aferent din Sinaia, Aleea Carmen Sylva nr. 2, jud. Prahova13.038,67 16.Cabana "VULPĂRIE" cu anexe - grajduri, magazii - și terenul aferent din Sinaia, Aleea Vulpărie, jud. Prahova7.246,59 17.Vila "Aleea Lacului" cu construcția anexă și terenul aferent din Sinaia, Aleea Lacului, jud. Prahova1.466,74 18.Vila 13 "CERBUL" cu terenul aferent din Sinaia-Cumpătul, jud. Prahova524,42 19.Teren Poiana Stânii din Poiana Stânii - Sinaia, jud. Prahova666,00 20.Braseria "POSADA" cu terenul aferent din Posada, jud. Prahova1.315,57 21.Casa țărănească "POSADA" cu terenul aferent din Posada, jud. Prahova10.585,74 SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL OLĂNEȘTI 22.Complex PALAT OLĂNEȘTI compus din corp vechi și nou, cabana, centrala termică, heliport, pădure și terenul aferent din Olănești, Aleea Salcâmilor nr. 2, jud. Vâlcea115.806,05 23.Castel SĂVÂRȘIN cu construcții anexe și terenul aferent din Săvârșin, jud. Arad194.857,00 24.Complex MICEȘTI compus din casă de oaspeți, castel de vânătoare, popicărie, casă țărănească, bazin de înot și terenul aferent din Micești, comuna Mărăcineni, jud. Argeș131.132,63 25.Vila BUJORENI cu centrală termică și terenul aferent din Râmnicu Vâlcea, str. Calea lui Traian, jud. Vâlcea26.464,77 SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL NEPTUN 26.Complex LOTUS cu vilele Nufărul, Trandafirul, Ghiocelul, Lotus și anexele: piscina, băile reci, lac, debarcader, plajă și terenul aferent din Neptun-Mangalia, jud. Constanța134.883,69 27.Heliport Neptun cu terenul aferent din Neptun-Mangalia, jud. Constanța48.642,19 28.Imobil Centrul de conferințe CLUB BAZIN cu terenul aferent din Neptun-Mangalia, jud. Constanța16.627,45 29.Vila PANSELUȚA cu terenul aferent din Neptun-Mangalia, jud. Constanța12.073,66 30.Vila AGIGEA cu terenul aferent din Eforie Nord, str. Tudor Vladimirescu, jud. Constanța6.912,18 SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL SUCEAVA 31.Casa de oaspeți cu ferma "BRĂDET" nr. 2, construcții anexe și terenul aferent din Suceava, str. Parcului nr. 1, jud. Suceava175.440,00 SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA IMOBILELOR DE PROTOCOL ȘI A SEDIILOR AUTORITĂȚILOR PUBLICE 32.Imobil cu terenul aferent din București, str. Vasile Alecsandri nr. 8, sector 1929,00 33.Imobil cu terenul aferent din București, str. Pictor G. D. Mirea nr. 4, sector 1764,30 34.Imobil cu terenul aferent din București, str. Praga nr. 2, ap. 1, sector 1196,53 35.Apart. 1 din imobilul situat în București, str. Sofia nr. 20, sector 1, cu terenul aferent (cotă indiviză)58,30 36.Imobil cu terenul aferent din București, str. Emile Zolla nr. 2A, sector 1541,14 37.Apart. 2 al imobilului situat în București, Aleea Alexandru nr. 44, sector 1, cu terenul aferent (cotă indiviză)287,07 38.Imobil cu terenul aferent din București, str. Câmpineanu nr. 20, sector 1871,00 39.Apart. 1 al imobilului situat în București, str. Haga nr. 3, sector 1, cu terenul aferent (cotă indiviză)103,97 40.Imobil cu terenul aferent din București, Șos. Kiseleff nr. 10, sector 17.056,00 41.Etajul 5 al imobilului situat în București, B-dul Gheorghe Magheru nr. 6, sector 1, cu terenul aferent (cotă indiviză)260,00 42.Cotă indiviză de 28,14% din imobilul situat în București, Calea Victoriei nr. 91-93, sector 1, cu terenul aferent1.156,00 43.Cotă indiviză de 57,3% din imobilul situat în București, Calea Victoriei nr. 118, sector 1, cu terenul aferent1.153,00 44.Imobil cu terenul aferent din București, str. J. L. Calderon nr. 16, sector 21.099,00 45.Imobil cu terenul aferent din București, Calea Moșilor nr. 128, sector 22.602,00 46.Imobil cu terenul aferent din București, str. Negustori nr. 1, sector 21.049,00 47.Imobil cu terenul aferent din București, str. Negustori nr. 3, sector 2784,00 48.Cotă indiviză de 88,15% din imobilul situat în București, str. Blănari nr. 18, sector 3, cu terenul aferent631,00 49.Imobil cu terenul aferent din București, Calea Rahovei nr. 196, sector 64.399,00 50.Imobil cu terenul aferent din București, str. Ermil Pangratti nr. 20, sector 1843,00 51.Imobil cu terenul aferent din București, B-dul Mircea Eliade nr. 3, sector 18.806,95 52.Imobil cu terenul aferent din București, str. Moliere nr. 13-15, sector 11.559,50 53.Monumentul Eroilor din Parcul Carol, București, sector 4- 54.Cotă indiviză de 72% din imobilul Casa Presei - corpurile B,C,D și garaj expediție - situat în București, Piața Presei Libere nr. 1, sector 1, cu terenul aferent19.850,00 55.Imobil cu terenul aferent din București, B-dul Mircea Eliade nr. 113, sector 126.920,00 56.Imobil cu terenul aferent din București, str. Academiei nr. 32-34, sector 17.730,00 57.Cotă indiviză de 92,01% din imobilul situat în București, str. Ministerului nr. 2-4, sector 1, cu terenul aferent398,00 58.Terenul (fost Ștrand Floreasca II) situat în București, str. Țărmului, sector 123.621,00 59.Imobil cu terenul aferent din București, B-dul Aviatorilor nr. 70, sector 1133,07 60.Imobil cu terenul aferent din București, B-dul Aviatorilor nr. 86, sector 13.282,00 61.Imobil cu terenul aferent din București, B-dul Aviatorilor nr. 92, sector 1179,53 62.Imobil cu terenul aferent din București, str. Cehov nr. 8, sector 12.430,00 63.Imobil cu terenul aferent din București, str. Cerchez nr. 3, sector 1267,50 64.Imobil cu terenul aferent din București, str. Crângului nr. 13, sector 1493,51 65.Imobil cu terenul aferent din București, str. Gogol nr. 1, sector 1188,00 66.Imobil cu terenul aferent din București, str. Gogol nr. 2-4, sector 12.082,10 67.Imobil cu terenul aferent din București, str. Gogol nr. 3, sector 11.436,35 68.Imobil cu terenul aferent din București, str. Gorki nr. 26, sector 11.201,62 69.Imobil cu terenul aferent din București, str. Heleșteului nr. 22, sector 1405,07 70.Imobil cu terenul aferent din București, B-dul Mircea Eliade nr. 12, sector 13.668,00 71.Imobil cu terenul aferent din București, str. Eugen Iosif nr. 20, sector 5402,44 72.Imobil cu terenul aferent din București, str. Dr. Lister nr. 57, sector 5436,96 73.Imobil cu terenul aferent din București, B-dul Primăverii nr. 1, sector 1243,49 74.Imobil cu terenul aferent din București, B-dul Primăverii nr. 14, sector 1479,00 75.Imobil cu terenul aferent din București, str. Pictor D. Rosenthal nr. 13, sector 1364,38 76.Imobil cu terenul aferent din București, str. Pușkin nr. 5, sector 1291,78 77.Imobil cu terenul aferent din București, str. Tolstoi nr. 25, sector 1481,70 78.Imobil cu terenul aferent din București, str. Tolstoi nr. 27, sector 11.463,80 SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL "TRIUMF" 79.Imobil Hotel TRIUMF cu terenul aferent din Șos. Kiseleff nr. 12, sector 1, București5.000,00 80.Imobil Clubul DACIA cu terenul aferent din București, B-dul Mircea Eliade nr. 1, sector 116.010,60 81.Palat PRIMĂVERII 50 cu clădiri anexe (Club și spălătorie, cabine poartă și garaj, depozit) și terenul aferent din București, B-dul Primăverii nr. 50, sector 123.262,00 82.Palat PRIMĂVERII - LAC 1 cu anexe și terenul aferent din București, B-dul Mircea Eliade nr. 5-13, sector 142.946,00 83.Imobile - Casele de oaspeți - LAC 2 și LAC 3 cu garaje, magazie, patinoar, teren tenis și vestiar, cu terenul aferent din București, str. Turgheniev nr. 22, sector 168.985,00 84.Imobil - Casa de oaspeți - compus din 2 corpuri de clădire și anexa, cu terenul aferent din București, str. Modrogan nr. 1, sector 121.119,00 85.Imobil - Casa de oaspeți - cu terenul aferent din București, str. Turgheniev nr. 18, sector 12.276,00 86.Imobil - Corp A cu terenul aferent din București, str. Batiștei nr. 24A, sector 2983,00 87.Complex Palat SNAGOV compus din palat, centru de conferințe și hotel, anexe poartă și terenul aferent din Snagov, jud. Ilfov253.580,00 88.Imobil Vila 1A cu terenul aferent din comuna Snagov, jud. Ilfov25.364,20 89.Imobil Vila 1B cu terenul aferent din comuna Snagov, jud. Ilfov12.271,00 90.Imobil Vila 9 cu terenul aferent din comuna Snagov, jud. Ilfov14.625,70 91.Imobil Vila 10 cu anexe: CASA ȚĂRĂNEASCĂ, sere, bar, debarcader, hangar, alte anexe și terenul aferent din comuna Snagov, jud. Ilfov37.958,10 92.Imobil Vila 11 cu 4 construcții anexe, garaje și terenul aferent din comuna Snagov, jud. Ilfov27.412,60 ACTIVITATEA PROPRIE A REGIEI 93.Imobil cu terenul aferent din București, Piața Victoriei nr. 1, sector 17.776,00 94.Imobil cu terenul aferent din București, bd. Iancu de Hunedoara nr. 3-5, sector 14.825,00 95.Imobil cu terenul aferent din București, str. Paris nr. 1, sector 15.150,00 96.Palatul ELISABETA - clădire și construcții speciale - cu terenul aferent din București, Șos. Kiseleff nr. 26, sector 112.977,00 91.Complex Buftea situat în orașul Buftea, str. Știrbei Vodă nr. 36, jud. Ilfov compus din:252.048,00 - Palatul Știrbei - Capela Știrbei - Vila Știrbei - Clădire poartă - Clădire administrație - Construcții speciale - Parc, lac cu terenul aferent

LISTA

cuprinzând bunurile imobile din domeniul public al statului, aflate în administrarea

Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat"

Anexa 4

Nr. crt.DENUMIREA IMOBILULUI ȘI ADRESATEREN - m2 -TEMEI LEGAL*) 1.2.3.4. SUCURSALA AGROSILVICĂ ȘI DE AGREMENT SCROVIȘTEA 1.Complex Pacea și terenul aferent din comuna Ciolpani, sat Izvorani, jud. Ilfov, compus din: hotel; restaurant; anexă poartă; 22 căsuțe lemn; spălătorie; depozit produse agricole.158.030,00H.G. nr. 445/1995 2.Complex Izvorani și terenul aferent format din: hotel și restaurant, centru de învățământ cu sală de sport, magazin, casă poartă, pasarelă, piscină descoperită și vilă protocol.7.396,00O.G. nr. 61/2000 SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL SNAGOV 3.Vila nr. 3 și teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov1.577,00H.G. nr. 445/1995 4.Vila nr. 5 și teren aferent din comuna Snagov, jud. Ilfov12.599,00- '' - 5.Vila nr. 8 cu terenul aferent din comuna Snagov, jud. Ilfov1.824,00- '' - 6.Vila nr. 12 A și teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov5.121,00- '' - 7.Vilele nr. 12 B - 12 C și teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov4.935,00- '' - 8.Vila nr. 13 cu anexă - spălătorie - și teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov6.333,00- '' - 9.Vila nr. 14 și teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov11.443,00- '' - 10.Vila nr. 16 cu anexă și teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov4.094,00- '' - 11.Vila nr. 17 cu anexă și teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov1.358,00- '' - 12.Complex "Muntenia" format din: ▪ Restaurant "Muntenia" (Vila nr. 18) și bar cu sală de jocuri și magazie, bufet, spălătorie, seră; ▪ Sediul ad-tiv al sucursalei format din Vila nr. 15 și construcția nouă cu anexele: centrală termică, centrală telefonică, magazie, depozite, atelier de tâmplărie, cu terenul aferent, din com. Snagov, Județul Ilfov.26.289,00- '' - 13.Teren Vila nr. 19 din comuna Snagov, jud. Ilfov1.964,00- '' - 14.Vila nr. 20 și teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov3.886,00- '' - 15.Teren Vila nr. 21 din comuna Snagov, județul Ilfov1.964,00- '' - 16.Vila nr. 22 cu 2 anexe și terenul aferent din comuna Snagov, județul Ilfov6.613,00- '' - 17.Vila nr. 23 - hotel și restaurant - cu teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov21.979,00- '' - 18.Anexa 1 și Anexa 2 la Vila nr. 23 cu teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov1.770,00- '' - 19.Vila nr. 24 și teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov4.774,00- '' - 20.Vila nr. 24 A și teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov4.637,00- '' - 21.Vila nr. 25 și teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov1.477,00- '' - 22.Vila nr. 27 și anexă cu teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov4.455,40- '' - 23.Vila nr. 28 cu anexă și teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov3.947,00- '' - 24.Vila nr. 30 și teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov6.815,00- '' - 25.Vila nr. 31 cu anexă și teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov21.212,00- '' - 26.Vila nr. 32 cu anexă și teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov5.109,00- '' - 27.Vila nr. 33 și teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov8.802,00- '' - 28.Vila nr. 35 și teren aferent din sat Ghermănești, comuna Snagov județul Ilfov12.443,00- '' - 29.Vila nr. 36 cu anexă și teren aferent din sat Ghermănești, comuna Snagov, județul Ilfov5.346,00- '' - 30.Vila nr. 37 și teren aferent din sat Ghermănești, comuna Snagov, județul Ilfov6.045,00- '' - 31.Vila nr. 38 cu anexă și teren aferent din sat Ghermănești, comuna Snagov, județul Ilfov8.566,00- '' - 32.Vila nr. 39 și teren aferent din sat Ghermănești, comuna Snagov, județul Ilfov2.490,00- '' - 33.Vila nr. 42 și teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov2.500,00- '' - 34.Teren aferent Vilei nr. 44 din comuna Snagov, județul Ilfov206,00- '' - 35.Vila nr. 45 cu anexă și terenul aferent din comuna Snagov, județul Ilfov3.872,00- '' - 36.Vilele nr. 49 și nr. 50 cu tereu aferent din comuna Snagov, județul Ilfov431,00- '' - 37.Vilele nr. 5l1 nr. 52, nr. 53 și nr. 54 și teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov2.016,00- '' - 38.Vila nr. 55 și teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov1.436,00- '' - 39.Vila nr. 56 și teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov605,00- '' - 40.Vila nr. 59 și teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov1.027,00- '' - 41.Vila nr. 60 și teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov1.798,00- '' - 42.Vila nr. 61 și teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov1.286,00- '' - 43.Vila nr. 62 și teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov822,00- '' - 44.Vila nr. 64, nr. 65 și nr. 66 cu terenul aferent din comuna Snagov, județul Ilfov6.348,00- '' - 45.Vilele nr. 67A și nr. 67B cu teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov5.580,00- '' - 46.Vila nr. 68 cu anexă și teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov7.977,00- '' - 47.Vila nr. 71 cu anexă și teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov4.602,00- '' - 48.Vila nr. 73 și teren aferent din sat Ghermănești, comuna Snagov, jud. Ilfov2.139,00- '' - 49.Vila nr. 76 și teren aferent din sat Ghermănești, comuna Snagov, județul Ilfov4.357,00- '' - 50.Vila nr. 77 și teren aferent din sat Ghermănești, comuna Snagov, județul Ilfov2.440,00- '' - 51.Vila nr. 80 și teren aferent din sat Ghermănești, comuna Snagov, județul Ilfov4.860,00- '' - 52.Vila nr. 82 cu anexă și teren aferent din sat Ghermănești, comuna Snagov, județul Ilfov3.265,00- '' - 53.Vila nr. 84 cu anexă și teren aferent din sat Ghermănești, comuna Snagov, județul Ilfov3.874,00- '' - 54.Vila nr. 86 și teren aferent din sat Ghermăneși, comuna Snagov, județul Ilfov7.986,00- '' - 55.Vila nr. 88 și teren aferent din comuna Ciolpani, județul Ilfov9.106,00- '' - 56.Vila nr. 90 cu anexă și teren aferent din satul Gruiu, comuna Snagov, județul Ilfov6.320,00- '' - 57.Vila nr. 91 și teren aferent din comuna Snagov, județul Ilfov750,00- '' - 58.Vila "Pod" - investiție neterminată - cu terenul și plantațiile aferente din comuna Snagov, județul Ilfov12.904,00H.G. nr. 567/1993 59.Legătura rutieră, între Vila Pod și Palat, comuna Snagov județul Ilfov-- '' - 60. 61.Chei andocare (investiție în conservare) și teren aferent din sat Siliștea-Snagovului, comuna Gruiu, județul Ilfov Debarcader, garaje, ateliere și anexe gospodărești ale Complexului PALAT - din comuna Snagov, județul Ilfov10.145,00 5.510,00- '' - - '' - SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL PREDEAL 62.Vilele "Timiș 8" și "Timiș 14" cu anexele, incl. canton, și terenul aferent, incl. livadă, din Timișul de Jos nr. 26, jud. Brașov141.352,20- '' - 63.Vila "Redevența" cu terenul aferent din Predeal, str. Libertății nr. 55, jud. Brașov876,00H.G. nr. 639/1995 64.Vila "Boicescu" cu terenul aferent din Predeal, str. B. P. Hașdeu nr. 21, jud. Brașov717,00- '' - 65.Vila "Albina" cu terenul aferent din Predeal, str. Cloșca nr. 8, jud. Brașov1.883,00- '' - 66.Vila "Narcisa" cu terenul aferent din Predeal, str. Rodna nr. 3, jud. Brașov2.203,00- '' - 67.Vila "Ghiocelul" cu terenul aferent din Predeal, str. V. Alecsandri nr. 38, jud. Brașov1.131,00- '' - 68.Vila "Victoria" - investiție în curs - și terenul aferent din Predeal, str. Libertății nr. 55, jud. Brașov889,45- '' - 69.Vila "Melinte" cu terenul aferent din Predeal, str. N. Bălcescu nr. 45, jud. Brașov833,09- '' - 70.Vila "Nufărul" cu terenul aferent din Predeal, str. B. P. Hașdeu nr. 19, jud. Brașov499,00- '' - 71.Vila "Sandoza" cu terenul aferent din Predeal, str. Cerna nr. 7, jud. Brașov1.328,00- '' - 72.Vila "Nasta" cu terenul aferent din Predeal, str. Titu Maiorescu nr. 4, jud. Brașov573,00- '' - 73.Vila "Porumbelul" cu terenul aferent din Predeal, str. Cloșca nr. 9, jud. Brașov635,00- '' - 74.Vila "Rândunica" cu terenul aferent din Predeal, str. N. Bălcescu nr. 32, jud. Brașov1.784,00- '' - 75.Vila "Crinul" cu terenul aferent din Predeal, str. B. P. Hașdeu nr. 19, jud. Brașov462,00- '' - 76.Vila "Ghica" cu terenul aferent din Predeal, str. Libertății nr. 154, jud. Brașov550,00- '' - 77.Vila "Vânătorul" cu terenul aferent din Predeal, str. N. Sălcescu nr. 39, jud. Brașov1.313,00- '' - 78.Vila "Crivățul" cu terenul aferent din Predeal, str. Libertății nr. 69, jud. Brașov1.107,00- '' - 79.Vila "Viforul" cu terenul aferent din Predeal, str. Ghioceilor nr. 1, jud. Brașov1.028,00- '' - 80.Hotelul și restaurantul "Robinson" cu terenul aferent din Predeal, str. Muncii nr. 10, jud. Brașov6.922,00- '' - 81.Grupul gospodăresc "Pietrosul" format din Vila "Pietrosul", grup social cu anexa, spațiile de depozitare și terenul aferent din Predeal, str. Postăvarului nr. 10, jud. Brașov4.142,06- '' - 82.Complexul balnear "Bradul" compus din: Hotel, restaurant și bază de tratament cu terenul și anexele aferente, din Covasna, str. Valea Zânelor nr. 10 jud. Covasna22.832,25- '' - 83.Complexul "Cindrelul" cu terenul aferent din Păltiniș, jud. Sibiu1.211,00- '' - SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL SINAIA 84.Vila nr. 2 "Bucegi" cu anexe și terenul aferent, din Cumpătul- Sinaia, str. Cumpătul nr. 30, jud. Prahova1.529,47- '' - 85.Vila nr. 7 "Club" (recepție + cabinet medical + bufet + stații radio) cu terenul aferent din Cumpătul-Sinaia, str. Cumpătul nr. 22, jud. Prahova1.598,34- '' - 86.Vila nr. 9 "Mistrețul" cu 2 căsuțe de lemn - "Ciobănașul" și "Miorița" - și terenul aferent din Cumpătul-Sinaia, str. Cumpătul nr. 9, jud. Prahova1.119,84- '' - 87.Vila nr. 15 "Căprioara" cu 2 căsuțe de lemn - "Lăcrămioara" și "Privighetoarea" - și terenul aferent din Cumpătu-Sinaia, str. Aluniș nr. 6, jud. Prahova1.952,78- '' - 88.Vila nr. 18 - locuințe personal și Vila nr. 8 "Zambila" cu anexe: ateliere, depozit alimente, carmangerie, garaj și terenul aferent din Cumpătul-Sinaia, str, Cumpătul nr. 18, jud. Prahova3.868,79- '' - 89.Vila nr. 19 "Aluniș" cu 2 căsuțe de lemn - "Narcisa" și "Panseluța" - și terenul aferent din Cumpătul-Sinaia, str. Aluniș nr. 7, jud. Prahova1.121,92- '' - 90.Vila nr. 21 "Garofița" cu terenul aferent din Cumpătul-Sinaia, str. Aluniș nr. 26, jud. Prahova1.811,83- '' - 91.Vila nr. 23 "Violeta" cu terenul aferent din Cumpătul-Sinaia, str. Aluniș nr. 43, jud. Prahova553,57- '' - 92.Restaurant "Cabana Cumpătul" cu 2 căsuțe de lemn - "Crinul" și "Liliacul" - și terenul aferent din Cumpătul-Sinaia, str. Cumpătul nr. 24-26, jud. Prahova705,92- '' - 93.Vila "Victoria" cu terenul aferent din Furnica-Sinaia, str. Victoria nr. 2, jud. Prahova1.407,14- '' - 94.Vilele "Zambila", "Panseluța" și anexa "Crinul" cu terenul aferent din Furnica-Sinaia, str. Furnica nr. 51-53, jud. Prahova2.933,81- '' - 95.Popicărie Furnica (disco-bar) cu terenul aferent din Furnica- Sinaia, str. Furnica nr. 50, jud. Prahova1.149,88- '' - 96.Cabana "Furnica" cu terenul aferent din Furnica-Sinaia, str. Furnica nr. 50, jud. Prahova1.602,15- '' - 97.Teren-parc (Vila Bujorul) din Cumpătul-Sinaia, str. Aluniș, jud. Prahova319,38- '' - 98.Teren (Vila Crăița) din Cumpătul-Sinaia, str. Aluniș, jud. Prahova772,49- '' - 99.Teren (Vila Lămâița) din Cumpătul-Sinaia, str. Aluniș, jud. Prahova39,33- '' - 100.Terasa "Cumpătu" din Cumpătu-Sinaia, str. Cumpătu nr. 24-26, jud. Prahova-- '' - SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL OLĂNEȘTI 101.Complex Motel "Banatul" - Corpurile A și B și restaurant - cu terenul aferent din Timișoara, str. Dorobanților nr. 94, jud. Timiș49.588,00- '' - 102.Vila "Belvedere" Corpurile A și B - cu anexele și terenul aferent din Băile Herculane, str. Nicolae Stoica de Hațeg nr. 7, jud, Caraș Severin3.273,20- '' - 103.Casa de oaspeți cu terenul aferent din Drobeta Turnu Severin, str. Republicii nr. 79, jud. Mehedinți1.961,00H.G. nr. 945/1995, republicată 104.Complexul "Rojiștea" cu anexele (canton silvic și casă incubație) și terenul aferent din Bratovoiești, jud. Dolj144.553,80H.G. nr. 639/1995, republicată SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL NEPTUN 105.Vila "Violeta" A+B cu terenul aferent împrejmuit din Eforie Nord, jud. Constanța872,92H.G. nr. 567/1993, republicată 106.Vila "Vera" cu terenul aferent împrejmuit din Eforie Nord, jud. Constanța1.374,98- '' - 107.Complex "Astoria-Nord" compus din Hotel-Restaurant "Astoria" și Hotel "Nord" cu anexe, incl. teren de volei, din Eforie Nord, jud. Constanța6.710,14H.G. nr. 639/1995, republicată 108.Pepiniera din Eforie Nord (Hotel Astoria), jud. Constanța8.710,04- '' - 109.Grădină cinema și tereu de tenis din Eforie Nord (Hotel Astoria, jud. Constanța7.309,54- '' - 110.Policlinica cu anexă personal, cămin personal și terenul aferent din Eforie Nord, jud. Constanța2.894,96- '' - 111.Garaj-ateliere cu terenul aferent din Eforie Nord (Hotel Astoria), jud. Constanța2.253,56- '' - 112.Garaj cu terenul aferent din Eforie Nord (Hotel Astoria), jud. Constanța1.242,78- '' - 113.Vila "Blank" cu terenul aferent din Eforie Nord, jud. Constanța3.757,43- '' - 114.Vila "V2" cu terenul aferent din Eforie Nord, jud. Constanța1.482,50- '' - 115.Vila "V3" cu terenul aferent din Eforie Nord, jud. Constanța701,91- '' - 116.Vila "V4" cu terenul aferent din Eforie Nord, jud. Constanța578,69- '' - 117.Vila "V5" cu terenul aferent din Eforie Nord, jud. Constanța565,65- '' - 118.Vila "Verde" cu terenul aferent din Eforie Nord, jud. Constanța1.576,60- '' - 119.Vila "Pălăgeanu" cu terenul aferent din Eforie Nord, jud. Constanța802,55- '' - 120.Vilele "Plaja" și "Someș" cu amenajări de plajă și terenul aferent în folosință din Eforie Nord, jud. Constanța32.125,57- '' - 121.Complex restaurant "Dunărea" împreună cu Hotel și bar "Dacia" și terenul aferent construcțiilor, incl. teren tenis de câmp din Neptun-Olimp, jud. Constanța21.796,08H.G. nr. 567/1993, republicată 122.Vila "Mărul" A+B cu terenul aferent din Neptun-Olimp, jud. Constanța4.163,40- '' - 123.Vila nr. 1 cu 8 apartamente și terenul aferent din Neptun-Olimp, jud. Constanța1.469,54- '' - 124.Vila nr. 2 cu 8 apartamente și terenul aferent din Neptun-Olimp, jud. Constanța1.248,76H.G. nr. 639/1995, republicată 125.Vila nr. 4 cu 8 apartamente și terenul aferent din Neptun-Olimp, jud. Constanța2.177,02H.G. nr. 596/1996 126.Vila nr. 5 cu 8 apartamente și terenul aferent din Neptun-Olimp, jud. Constanța2.729,40- '' - 127.Sere și răsadniță cu terenul aferent din Neptun-Olimp, jud. Constanța4.384,69H.G. nr. 567/1993, republicată 128.Vila "Cireșul" A+B cu terenul aferent din Neptun-Olimp, jud. Constanța4.840,85H.G. nr. 639/1995, republicată 129.Restaurantul "Ambasador" cu terenul aferent din Neptun-Olimp, jud. Constanța8.299,64- '' - 130.Grup gospodăresc din zona II cu supraetajare, inclusiv spațiile de cazare, centrul de calcul și braseria "Turist", cu terenul aferent, din Neptun-Olimp, jud. Constanța9.363,33- '' - 131.Punct termic (Bazar Neptun) cu terenul aferent din Neptun- Olimp, jud. Constanța609,76- '' - 132.Vila "Părul" A+B cu terenul aferent din Neptun-Olimp, jud. Constanța4.815,09- '' - 133.Vila "Nucul" A+B cu terenul aferent din Neptun-Olimp, jud. Constanța5.413,74- '' - 134.Vila "Violeta" ca terenul aferent din Neptun-Olimp, jud. Constanța3.946,65- '' - 135.Vila "Bujorul" cu terenul aferent din Neptun-Olimp, jud. Constanța7.313,04- '' - 136.Vilele "Crinul" și "Salcia" cu terenul aferent din Neptun- Olimp, jud. Constanța3.562,47- '' - 137.Vila "Bradul" A+B cu terenul aferent din Neptun-Olimp, jud. Constanța4.981,39- '' - 138.Hotel și restaurant "Arad" cu terenul aferent din Neptun- Olimp, jud. Constanța7.594,57H.G. nr. 596/1996 139.Teren de tenis și teren minigolf din Neptun-Olimp (Hotel Arad), jud. Constanța15.212,17- '' - 140.Hotel și restaurant "Faleza" împreună cu terenul și anexele aferente din municipiul Galați, str. Roșiori nr. 1, jud. Galați3.586,74H.G. nr. 639/1995 SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL "VICTORIA" CLUJ-NAPOCA 141.Imobil - sediul administrativ - cu terenul aferent din Cluj- Napoca, str. Napoca nr. 16, jud. Cluj1.098,00H.G. nr. 445/1995 142.Casa de oaspeți cu terenul aferent din Cluj-Napoca, str. Pavlov nr. 21, jud. Cluj1.350,00- '' - 143.Casa de oaspeți cu terenul aferent din Cluj-Napoca, str. Pavlov nr. 23, jud. Cluj597,60- '' - 144.Casa de oaspeți cu terenul aferent din Cluj-Napaca, str. Pavlov nr. 25, jud. Cluj1.422,00- '' - 145.Casa de oaspeți cu terenul aferent din Cluj-Napaca, str. Pavlov nr. 27, jud. Cluj1.965,30- '' - 146.Complex hotel-restaurant "Victoria" cu terenul aferent din Cluj-Napoca, B-dul 21 Decembrie nr. 54-56, jud. Cluj2.470,00- '' - 147.Service auto "Victoria", cu terenul aferent, compus din: - clădire garaj și atelier auto - clădire birouri str. Dorobanților nr. 18-20, Cluj-Napoca, jud. Cluj4.137,00- '' - 148.Secția de exploatare turbă, cu terenul aferent, compusă din: - clădire birouri și grup social - 2 șoproane prelucrare turbă din localitatea Călățele, jud. Cluj11.772,00- '' - 149.Teren agricol în satul Apahida, jud. Cluj210.000,00- '' - 150.Complex agroindustrial "Apahida" din comuna Apahida, str. Libertății nr. 1, jud. Cluj, cu terenul aferent, compus din: - clădire administrativă - grup social - atelier preparate carne - atelier pentru lactate - bloc cu 12 apartamente - grajd taurine nr. 1 - grajd taurine nr. 2 - grajd taurine nr. 3 - grajd taurine nr. 4 - grajd taurine nr. 5 - grajd comun - grajd pentru porcine la îngrășat - grajd maternitate scroafe + tineret - tabără vară pentru porcine - magazie cereale - bucătărie furaje - filtru sanitar - magazie cereale 1000 t - centrală termică - fânar - pătule pentru porumb - siloz suprafață 2000 mp - pătule pentru porumb circulare - remize mașini + tractoare - atelier mecanic - remiză mașini + tractoare - șopron îngrășăminte chimice50.501,00- '' - 151.Ferma ovine Buduștău, cu teren aferent, compusă din: - locuință personal - saivan ovine - fânar - siloz 2 celule din localitatea Buduștău, jud. Cluj11.888,00- '' - 152.Teren agricol în satul Buduștău jud. Cluj200.000,00- '' - 153.Sector agroindustrial Huedin cu terenul aferent, compus din: - grup social - casă de oaspeți Huedin - saivan de oi - grajd animale - distilerie - fânar - siloz fructe din localitatea Huedin, jud. Cluj20.100,90- '' - 154.Sector piscicol Câmpenești cu terenul aferent și amenajare piscicolă (în suprafață de 126 ha) din localitatea Câmpenești, jud. Cluj2.389,00- '' - SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL SUCEAVA 155.Hotelul și restaurantul "Suceava" cu construcțiile anexe și terenul aferent din Municipiul Suceava, din str. Vasile Bumbac nr. 4-8, jud. Suceava5.021,00H.G. nr. 445/1995 156.Ferma Brădet nr. 1 formată din clădire birouri și magazii, hala de preparare, beci fructe și legume, cu terenul aferent din Suceava, str. Parcului nr. 1, jud. Suceava97.992,00- '' - 157.Casa de oaspeți "Sucevița" formată din 2 corpuri de clădire (casa țărănească nr. 1 și nr. 2) cu anexa gospodărească și terenul aferent din com. Sucevița, jud. Suceava404,00- '' - SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA IMOBILELOR DE PROTOCOL ȘI A SEDIILOR AUTORITĂȚILOR PUBLICE 158.B-dul N. Bălcescu nr. 21, sector 11.195,00H.G. nr. 567/1993 159.Str. Mendeleev nr. 36-38, sector 11.210,00- '' - 160.B-dul Elisabeta nr. 7-9 (fost Republicii nr. 10-12, sector 1 - parțial1.349,00- '' - 161.Str. Matei Millo nr. 7 sector 1517,00- '' - 162.B-dul Magheru nr. 28-30, sector 1597,00- '' - 163.Piața Amzei nr. 6, sector 1454,00- '' - 164.B-dul Dacia nr. 13 sector 1414,00- '' - 165.Calea Victoriei nr. 216, sector 11.050,00- '' - 166.Str. Constantin Mille nr. 17, sector 1738,00- '' - 167.Str. Luigi Cazavillan nr. 19, sector738,00- '' - 168.Str. Luigi Cazavillan nr. 16, sector944,00- '' - 169.Str. Transilvaniei nr. 2, sector 1582,00- '' - 170.Calea Dorobanților nr. 129, sector 1902,00- '' - 171.Aleea Teișani nr. 16, Otopeni, jud. Ilfov5.927,00- '' - 172.Str. Licurg nr. 2 (garaj), sector280,00- '' - 173.Splaiul Independenței nr. 202 A, sector 69.609,00- '' - 174.Str. Banu Manta nr. 25, sector 1523,00- '' - 175.Str. Brezoianu nr. 35, sector 1150,00- '' - 176.Str. Atena nr. 11, sector 1820,00- '' - 177.Str. G. Clemenceau nr. 5, sector 1532,00- '' - 178.Str. G. Clemenceau nr. 9 B, sector 186,00- '' - 179.Str. Matei Millo nr. 13, sector 51.361,00- '' - 180.Piața Walter Mărăcineanu nr. 1, sector 14.177,00- '' - 181.B-dul Magheru nr. 7, sector 12.190,00- '' - 182.B-dul Nicolae Bălcescu nr. 22, sector 1 - parțial420,00- '' - 183.B-dul Elisabeta nr. 3 (fost Republicii nr. 16), sector 31.031,00- '' - 184.B-dul Carol I nr. 12 (fost Republicii nr. 32), sector 31.734,00- '' - 185.Str. Lipscani nr. 19, sector 31.804,00- '' - 186.Piața Rosetti nr. 4, sector 2603,00- '' - 187.Str. Câmpineanu nr. 3-5, sector 11.750,00- '' - 188.Str. Academiei nr. 39-41 (garaj), sector 1130,00- '' - 189.Str. Constantin Mille nr. 12, sector 1591,00- '' - 190.B-dul Bălcescu nr. 17-19, s. 11.414,00- '' - 191.Str. Sandu Aldea nr. 14A, et. 1, ap. 2, s. 165,00H.G. nr. 39/1996 192.Str. Sandu Aldea nr. 67 și garaj, s. 1485,38- '' - 193.Str. Sandu Aldea nr. 69, parter, ap. 1, s. 1200,46- '' - 194.Str. Armindenului nr. 3, Corp A și Corp B (garaj), s. 1524,26- '' - 195.Str. Arcului nr. 14, et. 2, ap. 9, s. 231,38- '' - 196.Str. Tudor Arghezi nr. 32, et. 2, ap. 14 s. 213,85- '' - 197.Str. Atena nr. 7, et. 1, ap. 5, s. 148,30- '' - 198.B-dul Aviatorilor nr. 35, et. 1, ap. 3, s. 184,25- '' - 199.B-dul Aviatorilor nr. 58, et. 1, ap. 2 și garaj, s. 1 - '' - 200.B-dul Aviatorilor nr. 98, et. 1, ap. 2, s. 1351,01- '' - 201.B-dul Aviatorilor nr. 100, parter, ap. 1 s. 1971,78- '' - 202.B-dul Aviatorilor nr. 100, et. 1, ap. 2 s.1- '' - 203.B-dul Aviatorilor nr. 94-96, parter, ap. 1, s. 11.097,61- '' - 204.Str. Amiral Bălescu nr. 19, parter, ap. 1 și garaj, s. 11.290,13- '' - 205.Str. Braziliei nr. 1-3, sc. B, et. 2, ap. 20, s. 17,28- '' - 206.Str. Bruxelles nr. 3, Corp A, ap. 1 și garaj, s. 169,46- '' - 207.Str. Uruguay nr. 7, bl. 4, et. 1, ap. 6, și garaj, s. 110, 27- '' - 208.Str. Bitolia nr. 10, et. 1, ap. 2, s. 195,88- '' - 209.Str. Bitolia nr. 19, et. 2, ap. 3, s. 138,25- '' - 210.Str. Bitolia nr. 21, Corp A, parter, s. 1245,00- '' - 211.Str. Bitolia nr. 30, et. 1, ap. 2 și cameră de serviciu, s. 139,90- '' - 212.Str. Bitolia nr. 38 și garaj, s. 1162,00- '' - 213.Str. Bitolia nr. 51, parter, ap. 1, s. 165,28- '' - 214.Str. Brezoianu nr. 29B, et. 2, ap. 25, s. 14,81- '' - 215.Str. Brezoianu nr. 10, et. 4, ap. 8, s. 112,30- '' - 216.Str. Poenaru Bordea nr. 6, et. 6, ap. 20, s. 45,41- '' - 217.Str. Radu Boiangiu nr. 15-17, parter, ap. 1 și garaj, s. 19,67- '' - 218.Str. Victor Babeș nr. 3, et. 1, ap. 2, s. 5129,09- '' - 219.Str. Căderea Bastiliei nr. 7, et. 2, ap. 9 s. 115,83- '' - 220.Str. Jean Monet nr. 69 și garaj, s. 1438,59- '' - 221.B-dul N. Bălcescu nr. 5, sc. B, et. 7, ap. 50, s. 18,40- '' - 222.B-dul N. Bălcescu nr. 9, sc. B, et. 2, ap. 16 s. 19,30- '' - 223.Str. Berna nr. 7, et. 1, ap. 2 și garaj, s. 179,08- '' - 224.Str. Crângului nr. 1, parter, ap. 1 și garaj, s. 1295,66- '' - 225.Str. Crângului nr. 1, etaj 1, ap. 2 și garaj, s. 1- '' - 226.Str. Crângului nr. 6, Corp B+C și garaj, s. 1232,00- '' - 227.Str. Crângului nr. 11A, parter, ap. 1 și garaj, s. 1530,76- '' - 228.Str. Crângului nr. 11A, et. 1, ap. 2, s.1- '' - 229.Str. Crângului nr. 14, parter, ap. 1 și garaj, s. 1117,82- '' - 230.Str. Crângului nr. 17 și garaj, s. 1301,18- '' - 231.Str. Clucerului nr. 62-66, sc. C, parter, ap. 14, s. 17,28- '' - 232.Str. Cantacuzino nr. 4, parter, ap. 1 și garaj, s. 1554,80- '' - 233.Str. J.L.Calderon nr. 59, et. 2, ap. 10, s. 24,99- '' - 234.Str. Docenților nr. 9 și garaj, s. 1333,21- '' - 235.Str. Barbu Delavrancea nr. 29, et. 1, ap. 3, și garaj, s. 1142,04- '' - 236.Str. Drobeta nr. 19A, et. 1, ap. 3, s. 23,28- '' - 237.Str. Ana Davila nr. 14, et. 1, ap. 2, s. 2219,32- '' - 238.Str. George Enescu nr. 7, et. 2, ap. 13, s. 16,32- '' - 239.Str. George Enescu nr. 9, et. 2, ap. 20, s. 18,37- '' - 240.Str. Frumoasă nr. 36, parter, ap. 1, s. 1236,00- '' - 241.Str. Finlanda nr. 6, parter, ap. 1 și garaj, s. 1127,00- '' - 242.Str. Heleșteului nr. 5, et. 1, ap. 2, s. 158,08- '' - 243.Str. Heleșteului nr. 26 și garaj, s. 1338,08- '' - 244.Str. Herăstrău nr. 4 și garaj, s. 1470,26- '' - 245.Str. Herăstrău nr. 37, ap. 1 și garaj, s. 1291,00- '' - 246.Str. Herăstrău nr. 37, ap. 2 și garaj, s. 1- '' - 247.Str. Herăstrău nr. 40, s. 1244,58- '' - 248.Intr. Eliza Zamfirescu Leonida (fost Nic. Ionescu) nr. 11 și garaj, s. 1104,51- '' - 249.Str. Pictor Barbu Iscovescu nr. 25 și garaj, s. 1596,27- '' - 250.Str. Pictor Barbu Iscovescu nr. 7, et. 1, ap. 277,89- '' - 251.Str. Pictor Barbu Iscovescu nr. 7, et. 2, ap. 3, s. 1- '' - 252.Str. Av. Th. Iliescu nr. 44 și garaj, s. 1100,65- '' - 253.Str. Av. Th. Iliescu nr. 72, parter, ap. 1, s. 1113,73- '' - 254.Șos. Kiseleff nr. 20, et. 1, ap. 4, s. 14.086,91- '' - 255.Șos. Kiseleff nr. 20, et. 2, ap. 5, s. 1- '' - 256.Șos. Kiseleff nr. 22, parter, ap. 1 s. 16.582,95- '' - 257.Șos. Kiseleff nr. 22, et. 2, ap. 6, s. 1- '' - 258.Șos. Kiseleff nr. 24, parter, ap. 1, s. 1314,54- '' - 259.Șos. Kiseleff nr. 24, parter, ap. 2, s. 1- '' - 260.Șos. Kiseleff nr. 24, et. 1, ap. 3, s. 1- '' - 261.Șos. Kiseleff nr. 24, et. 1, ap. 4, s. 1- '' - 262.Șos. Kiseleff nr. 24, Corp A, ap. 1, s. 1- '' - 263.Șos. Kiseleff nr. 24, Corp B, ap. 2, s. 1- '' - 264.Str. C-tin Rădulescu Motru nr. 16, sc. C, bl. 21, et. 2, ap. 92, s. 410,75- '' - 265.B-dul Regina Elisabeta nr. 25, et. 6, ap. 30, s. 192,60- '' - 266.Str. Luterană nr. 5, sc. D, et. 2, ap. 42, s. 14,15- '' - 267.Str. Lt. Gh. Manu nr. 12, et. 1, ap. 4, s. 18,20- '' - 268.Str. Londra nr. 4, et. 2, ap. 8, s. 131,01- '' - 269.Str. Dr. Lister nr. 63, parter, ap. 1 și garaj, s. 5517,66- '' - 270.Str. Dr. Lister nr. 63, et. 1, ap. 2, s. 5- '' - 271.Str. Dionisie Lupu nr. 74, et. 3, ap. 18 și garaj, s. 18,42- '' - 272.Str. Dionisie Lupu nr. 74, et. 5, ap. 28, s. 1- '' - 273.Str. Maxim Gorki nr. 24, parter, ap. 1, s. 1129,90- '' - 274.Str. Gr. Mora nr. 13, parter, ap. 1 și garaj, s. 1238,58- '' - 275.Str. Spătaru Milescu nr. 65 și garaj, s. 2193,28- '' - 276.Bd. Mărăști nr. 49, parter, ap. 1 și garaj, s. 169,00- '' - 277.B-dul Ion Mihalache (fost 1 Mai) nr. 64, bl. 41, et. 2, ap. 8, s. 155,68- '' - 278.Str. Arh. I. Mincu nr. 29 bis, et. 2, ap. 3 s. 19,91- '' - 279.Str. Lt. Victor Manu 73 bis, parter, ap. 1, s. 2369,39- '' - 280.B-dul Gh. Magheru nr. 12-14, et. 4, ap. 8, s. 116,20- '' - 281.B-dul Gh. Magheru nr. 24, et. 6, ap. 10, s. 112,28- '' - 282.B-dul Gh. Magheru nr. 32-36, sc. C, et. 4, ap. 18, s. 11,02- '' - 283.Str. Oslo nr. 8, et. 1, ap. 2 și garaj, s. 121,23- '' - 284.Str. Pictor Negulici nr. 11, parter, ap. 2 și garaj, s. 11,15- '' - 285.Str. Pictor Negulici nr. 20 și garaj, s. 1341,45- '' - 286.Str. Pictor Negulici nr. 32, ap. 2 și garaj, s. 1353,41- '' - 287.Str. Pictor Negulici nr. 42, et. 1, ap. 3, s. 153,56- '' - 288.Str. Șerban Petrescu nr. 9, parter, ap. 1, s. 1102,23- '' - 289.Str. Pivnicierului nr. 4-6, et. 3, ap. 16, s. 129,16- '' - 290.B-dul Primăverii nr. 49, et. 1, ap. 2, s. 142,23- '' - 291.Str. Ciprian Porumbescu nr. 6, et. 1, ap. 3, s. 13,63- '' - 292.Str. Plantelor nr. 16, et. 1, ap. 2, s. 251,67- '' - 293.Str. Plantelor nr. 44, parter, ap. 1, s. 2140,38- '' - 294.Str. Căp. Preotescu nr. 29, parter, ap. 2 și garaj, s. 440,70- '' - 295.Str. Dimitrie Paciurea nr. 6, parter, ap. 2, s. 215,65- '' - 296.Str. Ermil Pangratti nr. 14, et. 1, ap. 2, s. 170,71- '' - 297.Str. Ermil Pangratti nr. 21, parter, ap. 1, garaj, s. 1352,55- '' - 298.Str. Ermil Pangratti nr. 25, et. 1, ap. 2, s. 1142,18- '' - 299.Str. Alex. Philipide nr. 12, et. 1, ap. 2 și Str. Sf. Spiridon nr. 4, garaj, s. 218,92 22,12- '' - 300.B-dul Carol I nr. 54B (fost Pache Protopopescu nr. 64B), et. 5, ap. 8, s. 21,76- '' - 301.Piața Amzei nr. 15, et. 1, ap. 1, s. 13,63- '' - 302.Str. Washington (fostă Rozelor) nr. 13, et. 2, ap. 6, s.130,81- '' - 303.Str. Popa Soare nr. 14, parter, ap. 2, s. 322,70- '' - 304.Str. Aviator Sănătescu nr. 8, parter, ap. 1 și garaj, s. 1164,76- '' - 305.Str. Aviator Stâlpeanu nr. 11, bl. 8, et. 2, ap. 12 și garaj, s. 118,20- '' - 306.Str. Spătarului nr. 32, et. 2, ap. 6, s. 26,82- '' - 307.Str. Dr. C-tin Severeanu nr. 36, parter, ap. 1, s. 5357,05- '' - 308.Str. Iuliu Tetrat nr. 14, et. 1, ap. 2, s. 133,56- '' - 309.Str. Iuliu Tetrat nr. 26, parter, ap. 1 și garaj, s. 1290,00- '' - 310.Str. Ivan Turgheniev nr. 2-4, parter, ap. 1, s. 1778,28- '' - 311.Str. Ivan Turgheniev nr. 2-4, et. 1, ap. 2 și garaj, s. 1- '' - 312.Str. Ivan Turgheniev nr. 6, parter, ap. 1, incl. 1/2 din garaj, s. 1279,30- '' - 313.Str. Muzeul Zambaccian nr. 14, et. 1, ap. 2, s. 1126,00- '' - 314.Str. Muzeul Zambaccian nr. 27, parter, ap. 1, s. 1185,81- '' - 315.Str. Av. Mircea Zorileanu nr. 45, parter, ap. 1, s. 1255,72- '' - 316.Str. Av. Mircea Zorileanu nr. 51 și garaj, s. 1265,00- '' - 317.Str. Sipotul Fântânilor nr. 2, et. 5, ap. 63, s. 18,80- '' - 318.Str. Tirana nr. 3, parter, ap. 1 și garaj, s. 158,92- '' - 319.Str. Emanuel Porumbaru nr. 16, et. 1, ap. 2 și garaj, s. 139,16- '' - 320.Str. Emanuel Porumbaru nr. 7, et. 3, ap. 3 și garaj, s. 120,70- '' - 321.Str. Emanuel Porumbaru nr. 41A, parter, ap. 1, s. 190,22- '' - 322.Str. C-tin Prezan nr. 4, et. 1, ap. 2, s. 13.726,00- '' - 323.Str. C-tin Prezan nr. 4, ap. 1, s. 1Ord. SGG nr. 530/1996 324.Str. C-tin Prezan nr. 4, et. 2, ap. 3, s. 1Dec. LOCATO nr. 88/1993 325.Str. Tineretului 15, bl. A4, et. 1, ap. 7, s. 47,38Dec. LOCATO nr. 49/1993 326.Str. Turda nr. 120, bl. 38, et. 5, ap. 21, s. 18,97Dec. LOCATO nr. 35/1993 327.Str. Paris nr. 32, ap. 2, s. 1655,95H.G. nr. 236/1997 328.Str. Valeriu Braniște nr. 54-56, ap. 1a, s. 3 H.G. nr. 11/1995 329.Teren Str. Băiculești nr. 1, sector 11.451,00H.G. nr. 567/1993 330.Teren Str. Smârdan nr. 5, sector 31.092,00- '' - 331.Teren Calea Victoriei nr. 109, sector 11.076,00- '' - 332.Teren B-dul Dacia nr. 30, sector 11.017,00- '' - 333.Teren Str. Ministerului nr. 2-4, tronson 1, intrarea 2 și tronson 2, sector 182,00 480,00- '' - 334.Teren Str. Ion Ghica nr. 13, sector 31.419,00- '' - 335.Teren Str. Doamnei nr. 2, sector 31.492,00- '' - 336.Teren Str. Doamnei nr. 17-19, sector 31.286 00- '' - UNITATEA PENTRU ÎNTREȚINERE, REPARAȚII, CONSTRUCȚII, INSTALAȚII 337.Depozite și ateliere (4 corpuri de clădiri) cu anexă atelier întreținere și terenul aferent din str. Demetriade nr. 6-8, sector 1, București1.247,00H.G. nr. 567/1993, republicată 338.Imobil sediu administrativ, str. Luigi Cazzavillan nr. 16, sector 1, București - '' - 339.Depozite și ateliere cu terenul aferent din str. Fabrica de Glucoză nr. 3-5, sector 2, București2.623,00- '' - SUCURSALA POLIGRAFICĂ "BUCUREȘTII NOI" 340.Imobil birouri și tipografie cu terenul aferent din Str. Hrisovului nr. 18 A, sector 1, București compus din: - corp vechi - corp nou (investiție neterminată)18.146,00- '' - SUCURSALA DE TRANSPORT "BUCUREȘTII NOI" 341.SEDIUL CENTRAL din B-dul Bucureștii Noi nr. 40, sector 1, București, compus din: A/.- clădire principală administrație B/.- grup de imobile, hală de parcare, ateliere, hale de reparații, depozite, stații PECO, rezervor incendiu, cantină, cabinet medical, laborator psihologic, spații administrative, secții de fabricație, secții de reparații, spații de parcare, căi de acces, cu terenul aferent desfășurării următoarelor activități: ▪ autobaza transport internațional de mărfuri, cu service VOLVO, camioane și service FREUHAUF, transport intern de mărfuri; ▪ autobaza transport persoane, autocare, microbuze, turisme și autoutilitare; ▪ secția de reparații auto cu: reparații camioane, reparații turisme, dezmembrări, fabricație, confecții metalice, P.A.F.G., acoperiri galvanice.91.064,00- '' - 342.PARCARE PAJURA Spațiul de conservare pentru parcul retras din circulație al Autobazei transport intern de mărfuri din str. Pecetei nr. 1, sector 1, București5.418,00H.G. nr. 567/1993 343.AUTOSERVICE S.T.B.N. (VOLVO) pentru reparat autoturisme din B-dul Aviatorilor nr. 14 sector 1, București-- '' - SUCURSALA AGROINDUSTRIALĂ BĂNEASA 344.Grup clădiri administrație, spații producție - depozitare, sere, răsadnițe, cu terenul aferent din București, Șos. București-Ploiești nr. 107, sector 1231.525,00- '' - 345.Complex agrozootehnic Vlăsia - clădiri, spații de producție - depozitare, teren arabil din comuna Snagov, jud. Ilfov4.598.020,00- '' - 346.Ferma Tunari - clădiri, spații producție depozitare, teren arabil din Comuna Voluntari, șos. Pipera-Tunari nr. 75, jud. Ilfov743.985,00- '' - SUCURSALA AGROINDUSTRIALĂ MĂGURELE 347.Imobil pentru contractări - negocieri cu terenul aferent din București, Șos. București-Măgurele nr. 92, sector 53.265,00- '' - 348.Complex Măgurele, cu terenul aferent, compus din: - sediul administrativ (birouri) - ferma de creștere și îngrășare a porcilor - fabrica de nutrețuri combinate - abator - filtru sanitar - depozite - laborator - centrală termică - atelier mecanic - livadă - stație de epurare - stație pompe - seră de legume - 2 blocuri de locuințe P+4 (20 apart.) din comuna Măgurele str. Atomiștilor nr. 1, jud. Ilfov265.739,00- '' - 349.Ferma Malu Roșu pentru creșterea animalelor de blană cu terenul aferent din Comuna Gruiu, jud. Ilfov170.314,71- '' - SUCURSALA AGROINDUSTRIALĂ PIPERA 350.Imobil - sediul administrativ cu anexe, sere, hale sortare, depozite, ateliere și terenul aferent din Șos. Câmpu Pipera nr. 1A, sector 1, București624.902,10H.G. nr. 639/1995 351.Bloc locuințe 6G în zona Aviației cu terenul aferent din Str. Av. Alex. Șerbănescu nr. 4-6, sector 1, București714,80- '' - 352.Teren în zona Colentina, str. Nicolae Zamfir nr. 1, sector 2, București16.887,10- '' - 353.Ateliere cu magazii și terenul aferent din str. Fabrica de Glucoză nr. 6, sector 2, București4.857,30- '' - SUCURSALA "SALA PALATULUI" 354.Sala Palatului din București, Intrarea Crețulescu nr. 1, sector 1 H.G. nr. 11/1993 355.Spații comerciale - în Calea Victoriei nr. 68-70, sector 1, București - în str. Câmpineanu nr. 27, bl. 7, sector 1, București - depozite în blocurile 2, 4 și 5, situate la parter și subsol, în str. Valeriu Braniște nr. 54-56 sector 3, București H.G. nr. 639/1995, republicată SUCURSALA PENTRU REPREZENTARE ȘI PROTOCOL "TRIUMF" 356.Anexa K2 cu terenul aferent din B-dul Mircea Eliade nr. 2, sector 1, București925,20H.G. nr. 567/1993 357.Imobil - spații de producție și depozite - cu anexe (cabină poartă, centrală frigorifică, atelier mecanic, șopron metalic) și terenul aferent din Aleea Alexandru nr. 45 sector 1, București1.719,00- '' - 358.Teren cu barăci de depozitare în Aleea Alexandru nr. 42, sector 1, București619,00- '' - 359.Depozite cu spații frigorifice, baracă metalică și terenul aferent, din Str. Măguricea nr. 3-5, sector 1, București3.309,10- '' - 360.Imobil cu terenul aferent din str. Modrogan nr. 3, sector 1, București655,00- '' - 361.Sere de flori și răsaduri cu terenul aferent din str. Modrogan nr. 5, sector 1, București4.200,00- '' - 362.Sere cu terenul aferent din str. Țărmului nr. 2, sector 1, București11.793,00- '' - 363.Teren aflat în incinta hotelului Triumf din Șos. Kiseleff nr. 12, sector 1, București9.987,00- '' - 364.Imobil sector service auto cu terenul aferent din comuna Câmpineanca, jud. Vrancea6.847,55H.G. nr. 639/1995republicată 365.Spațiu comercial - 48 m.p. în imobilul din Piața Rosetti nr. 4 sector 2, București, cu cota indiviză de teren H.G. nr. 567/1993republicată ACTIVITATEA PROPRIE A REGIEI 366.Imobil - sediul central - cu anexe și terenul aferent din str. Moliere 2-4, sector 1, București8.020,00- '' -

LISTA cuprinzând bunurile imobile aflate în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" care trec din domeniul public în domeniul privat al statului

---------------

Notă *) Hotărârea Guvernului în temeiul căreia a trecut în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de stat".

Anexa 5

Nr. crt.DENUMIREA IMOBILULUI ȘI ADRESATEREN - m2 1.Teren intravitan la Vila 23 Snagov, jud. Ilfov4.808,60 2.Spațiu comercial, str. N. Bălcescu nr. 4 - SUCEAVA, în suprafață de 75 m2- 3.Construcție - investiție neterminată din B-dul Unirii nr. 68 bl. K.2, scara 2, Sectorul 3, București248,00

LISTA cuprinzând bunurile imobile proprietatea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat"

-------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).