privind rezervele obligatorii ale societăților bancare la Banca Naționala a României
În conformitate cu prevederile art. 25 din Legea nr. 34/1991 privind Statutul Băncii Naționale a României și ale art. 16 din Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară, societățile bancare sînt obligate sa păstreze în conturi, deschise la Banca Naționala a României, rezerve obligatorii în condițiile prezentului regulament.
Sînt obligate sa constituie rezerve obligatorii în conturi la Banca Naționala a României următoarele instituții:
a) societățile bancare, constituite pe teritoriul României în conformitate cu prevederile Legii nr. 33/1991; b) sucursalele băncilor străine care operează pe teritoriul României, pentru operațiunile pe care le desfășoară în moneda naționala.
Rezervele obligatorii se înregistrează și se mențin într-un singur cont al societății bancare, deschis la sucursala Băncii Naționale a României din localitatea (județul) în care societatea bancară are sediul central.
Modul de funcționare și codificarea acestui cont sînt stabilite prin reglementări distincte.
Termenii specifici utilizați în prezentul regulament vor avea următoarele acceptiuni:
a) Baza de calcul o constituie nivelul mediu, pe perioada de observare, al elementelor de pasiv din bilanțul societăților bancare asupra cărora se aplică rata rezervelor obligatorii.
b) Perioada de observare este intervalul de timp pentru care se determina baza de calcul.
c) Perioada de aplicare este intervalul de timp în care trebuie menținut în cont la Banca Naționala a României nivelul prevăzut al rezervelor obligatorii.
d) Nivelul prevăzut al rezervelor obligatorii reprezintă produsul dintre baza de calcul și rata rezervelor obligatorii.
e) Nivelul efectiv al rezervelor obligatorii îl constitue soldul înregistrat de societatea bancară în contul pentru rezerve obligatorii și se determina pe baza mediei soldurilor zilnice pe perioada de aplicare.
f) Excedentul de rezerve îl reprezintă diferența pozitiva dintre nivelul efectiv și nivelul prevăzut al rezervelor.
g) Deficitul de rezerve îl reprezintă diferența negativa dintre nivelul efectiv și cel prevăzut al rezervelor.
Mecanismul sistemului rezervelor obligatorii
Baza de calcul se constituie din mijloacele bănești în moneda naționala atrase de societățile bancare de la persoane fizice și juridice, sub forma de depozite sau instrumente negociabile sau nenegociabile, plătite la vedere sau la termen, cu excepția următoarelor elemente de pasiv:
a) depozite guvernamentale și asimilate acestora;
b) depozite reprezentind economii ale populației;
c) depozite atrase de la alte instituții care, la rindul lor, sînt obligate sa constituie rezerve obligatorii;
d) sume în tranzit între sediile societăților bancare.
Perioada de observare o constituie a doua chenzina din luna anterioară și prima chenzina din luna de aplicare. Nivelul bazei de calcul se determina ca medie pe perioada de observare a soldurilor zilnice ale elementelor pe pasiv prevăzute la art.5.
La solicitarea societăților bancare, nivelul mediu al bazei de calcul poate fi stabilit pe suma soldurilor înregistrate în zilele de 7, 15, 23 și 30 (31) din perioada de observare.
În cazul în care constata ca valorile din zilele respective nu sînt caracteristice pentru nivelul mediu al bazei de calcul, Banca Naționala a României își rezerva dreptul de a solicita societății bancare determinarea bazei de calcul potrivit alin.1.
În termen de 5 zile lucrătoare de la expirarea perioadei de observare, societățile bancare vor comunică în scris Băncii Naționale a României, direcția de credite și Operațiuni de Piața, baza de calcul pentru determinarea rezervelor obligatorii.
Necomunicarea în termen stabilit a bazei de calcul atrage după sine stabilirea discretionara a acesteia de către Banca Naționala a Romanie, cu toate consecințele ce decurg asupra nivelului rezervelor.
Perioada de aplicare este luna calendaristică. Pe durata acesteia, societățile bancare sînt obligate sa mențină în cont Banca Naționala a României nivelul prevăzut al rezervelor obligatorii.
Încadrarea în cerințele privind rezervele obligatorii se realizează atunci cînd nivelul efectiv al rezervelor obligatorii (definit în art.4 lit.e) este egal cu nivelul prevăzut al acestora.
Banca Naționala a României stabilește rata rezervelor obligatorii în funcție de obiectivele sale de politica monetara și o comunică societăților bancare cu cel puțin 7 zile înainte de aplicare.
Rata rezervelor obligatorii rămîne în vigoare pînă la comunicarea expresă a modificării ei.
Nivelul efectiv al rezervelor obligatorii, determinat conform art. 4 lit. e), este purtător de dobinda dacă acesta este cel mult egal cu nivelul prevăzut al rezervelor. Banca Naționala a României stabilește și poate modifica, fără preaviz, rata dobinzii pentru rezervele obligatorii.
Excedentul de rezerve, asa cum este definit la art. 4 lit. f), nu este purtător de dobinda.
Pentru deficitul de rezerve, asa cum este definit la art. 4 lit. g), se calculează și se percepe o dobinda penalizatoare specială pe durata unei luni calendaristice, cu o rata stabilită de Banca Naționala a României.
Rata dobinzii penalizatoare se comunică fără preaviz.
Banca Naționala a României își rezerva dreptul de a verifica, la sediul societăților bancare, exactitatea datelor comunicate pentru calculul rezervelor obligatorii. Societățile bancare au obligația de a păstra documentația aferentă pe o perioadă de un an.