HOTĂRÂRE nr. 1.220 din 17 noiembrie 2021

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 1097 din 17 noiembrie 2021
Entered into force
17.11.2021
Consolidated form as of
17.11.2021

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2021 cu suma de 6.973 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, și alocarea acesteia bugetului local al municipiului Rădăuți, județul Suceava, în vederea asigurării continuității serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a populației.

Articolul 2

Ordonatorul principal de credite răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor art. 1.

Articolul 3

Ministerul Finanțelor este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul și structura bugetului de stat pe anul 2021.

PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎȚU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Kelemen Hunor Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila Zoltán Ministrul finanțelor, Dan Vîlceanu

București, 17 noiembrie 2021.

Nr. 1.220.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).